Prima pagină » Știri » Nemulțumiri după suspendarea restituirii taxei auto, la Arad, unde mai sunt pe rol 9.500 de procese

Nemulțumiri după suspendarea restituirii taxei auto, la Arad, unde mai sunt pe rol 9.500 de procese

Nemulțumiri după suspendarea restituirii taxei auto, la Arad, unde mai sunt pe rol 9.500 de procese
Suspendarea restituirii taxei auto a provocat scandal la Arad

Potrivit reprezentanților AFP Arad, zeci de persoane s-au adresat cu nemulțumiri instituției, în ultimele două săptămâni, după ce au fost suspendate procedurile de restituire a taxei auto în cazul persoanelor care au obținut sentințe definitive, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Sunt câteva zeci de persoane care ne-au contactat după suspendarea plăților, nemulțumite de situația creată. În acest moment se așteaptă un ordin comun al ministerelor Mediului și Finanțelor, care să reglementeze procedura prin care vor fi făcute plățile eșalonat în următorii cinci ani”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al AFP Arad, Călin Arusti.

Potrivit sursei citate, în județ sunt pe rol peste 9.500 de procese pentru recuperarea taxei auto, pentru care suma totală de restituit este de 46 de milioane de lei. Unii dintre arădeni au câștigat procesele în ultimele două săptămâni, iar sentințele nu au mai fost executate.

Alți 11.000 de arădeni au câștigat procese și au primit banii înapoi după achitarea taxei, care a avut mai multe forme începând din 2007. Acestora, statul le-a restituit 48 de milioane de lei.

Avocatul arădean Cosmin Costaș, primul din România care a câștigat un proces pe tema taxei auto, a declarat corespondentului MEDIAFAX că ordonanța care eșalonează restituirile – OUG nr. 8 din 28 februarie 2014 – este neconstituțională și încalcă dreptul european, urmând să o atace în instanță.

„Așteptăm normele de aplicare pentru această ordonanță, pe care o considerăm neconstituțională din mai multe motive, înainte de a o ataca în instanță. Întâi de toate, ordonanța încalcă hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a decis că trebuie restituiți banii celor care au plătit taxa auto. Se încalcă și hotărârile instanțelor naționale privind restituirile”, a declarat avocatul Cosmin Costaș, care spune că în România a câștigat toate procesele pe care le-a avut pe tema taxei auto.

Potrivit acestuia, ordonanța „este și discriminatorie” pentru că se referă doar la o categorie de taxă care este restituită eșalonat, în timp ce celelalte, precum TVA, sunt restituite imediat după apariția deciziilor judecătorești.

„Dacă am de recuperat de la buget o altă taxă, de exemplu TVA, hotărârea judecătorească este executată imediat. Dacă am o taxă de recuperat pentru că a încălcat dreptul european, se restituie eșalonat. E o discriminare evidentă”, a declarat Costaș.

Un alt avocat arădean specializat în recuperarea taxei auto, Cătălin Mihalache, a afirmat că Ordonanța Guvernului este neconstituțională și o va ataca în următoarea perioadă.

„Imediat ce vom primi de la Finanțe primul răspuns prin care ni se refuză restituirea taxei invocându-se OUG 8/2014, vom începe procedurile împotriva acestei ordonanțe neconstituționale”, a declarat Mihalache.

El a spus că ordonanța este în dezacord cu modul în care instanțele românești au decis să indexeze sumele pe care clienții le au de recuperat de la stat, urmând ca beneficiarii sentințelor să piardă o parte din dobânda fiscală, care nu va mai fi actualizată pe perioada de cinci ani în care oamenii își vor încasa banii eșalonat.

Sumele care trebuie restituite de stat, conform hotărârilor judecătorești, reprezentând taxa auto, dobânda aferentă, cheltuielile de judecată și alte sume, devenite executorii până la 31 decembrie 2015, vor fi plătite doar într-un interval de cinci ani, cu plata anuală a numai 20% din valoare.

Modalitatea de plată a fost stabilită de Guvern prin Ordonanță de Urgență, în 28 februarie.

„Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stablite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora”, este decizia Guvernului.

În cursul acestui termen, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Sumele de plată vor fi actualizate cu inflația, iar graficul de plată a tranșelor anuale va fi stabilit de autorități.

Aceeași procedură va fi aplicată și pentru plata restanțelor reprezentând titluri executorii deja emise și pentru care nu a început încă executarea silită.

Anterior, premierul Victor Ponta declara că persoanele care au plătit taxa auto vor primi banii înapoi, în urma deciziei definitive a Curții de Justiție a Uniunii Europene, dar preciza că Guvernul analizează modalitatea și durata de efectuare a operațiunii, în funcție de restricțiile și posibilitățile bugetare.

Taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcționare al Uniunii Europene, a stabilit Curtea de Justiție a UE, la întrebările preliminare a două instanțe românești.

Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcție de datele tehnice ale fiecărei mașini în parte. În ianuarie 2012 a intrat în vigoare o nouă taxă auto, înlocuind OUG nr. 50/2008 cu Legea nr.9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu Articolul 110 din TFUE.

De la 15 martie 2013, Guvernul a înlocuit taxa auto cu timbrul de mediu, iar noua formulă de calcul a condus la o creștere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru mașinile Euro 4 și Euro 3 și o scădere cuprinsă între 60% și 90% pentru mașinile Euro 2, Euro 1 și non-euro, pe principiul că mașinile vechi au o durată scurtă de funcționare și, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Timbrul de mediu se plătește o singură dată la prima înmatriculare pe piața din România sau la prima transcriere a titlului de proprietate, atât în cazul mașinilor noi, cât și al celor second hand, pentru care nu a fost plătită fosta taxă auto.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 ajunge în Canada. Cine este scriitoarea care a dat peste cap pronosticurile
Click
Victor Socaciu a murit cu zile? Primele declarații ale văduvei Brândușa Socaciu: „Lupta pentru adevăr abia acum începe!”
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ