Prima pagină » Știri » Nereguli la Spitalul de Pediatrie din Iași. Corpul de control, trimis să investigheze problemele

Nereguli la Spitalul de Pediatrie din Iași. Corpul de control, trimis să investigheze problemele

Mai multe nereguli au fost descoperite la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria" din Iași, iar președintele Consiliului Județean, Maricel Popa, a sesizat Corpul de control al instituției să verifice problemele găsite.

În urmă cu o lună, la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași au început ample lucrări de reablitare, în valoare de 27 de milioane de euro. Lucrările sunt primele realizate după anii 70, când a fost construit spitalul. De când a început programul de reabilitare, la unitatea medicală au fost depistate mai multe nereguli, cum ar fi tâmplărie schimbată cu câteva luni înainte de marea reablitare sau instalații sanitare înlocuite doar pe hârtie, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean, Maricel Popa, instituție în subordinea căreia funcționează spitalul.

„Acolo a fost o investiție în luna aprilie pentru a schimba absolut toată tâmplăria de aluminiu la etajul 3, știind că în luna mai se semnează contractul de 27 de milioane de euro. Toate geamurile puse în aprilie se vor scoate pentru a se pune tâmplărie identică peste tot, de o calitate mult mai bună. Sunt bani irosiți, bani aruncați pe fereastră”, a declarat Maricel Popa.

El spune că unitatea, care înregistra în trecut pierderi, are acum venituri, după ce conducerea a fost preluată de managerul interimar.

„În luna iunie 2018 spitalul avea pierderi de 593.000 de lei, în iulie 2019, când a început domnul manager activitatea, a avut venituri de 300.000 de lei. În septembrie 2018 era o pierdere de 700.000 de lei, acum au un venit de aproape 400.000 de lei”, a precizat președintele Consiliului Județean Iași.

Întrebat dacă a discutat cu fostul manager despre această situație, președintele CJ Iași a declarat că sunt alte instituții abilitate să îl întrebe ce a făcut. „Noi am sesizat. La fel cum am sesizat că în urmă cu 4 ani instalațiile sanitare s-au schimbat, deci trebuiau să fie noi, iar acum când am decopertat căminul pentru instalații sanitare am constatat că de fapt nu se schimbase nimic. Am solicitat Corpului de control al Consiliului Județean să vină să analizeze. Probabil că vor mai trebui să vină să analizeze și alte contracte. În fiecare săptămână sunt descoperite alte deficiențe care au fost înainte. Se pare că au ascuns gunoiul sub preș. Nu poate fi ascuns la nesfârșit”, a mai spus Maricel Popa, în conferința de presă organizată la Spitalul de Copii.

Lucrările de reabilitare au presupus deja închiderea unui sector de spital și mutarea unor secții.

„Am făcut tot posibilul să relocăm toate paturile de pe un tronson pe altul. Din păcate, în momentul de față există o aglomerație mult mai mare decât ar trebui. Noi ca spital trebuie să ne facem serviciile. De aceea, de astăzi am introdus o regulă la poartă: fiecare persoană care intră în spital va fi notată în ce calitate vine, am redus programul de vizită la 2 ore zilnic, studenții vor avea la etajul 7 trei săli de cursuri. Totul este făcut în așa fel încât să degrevăm secțiile de personal, de studenți, de elevi, doar pacienții să fie în secție”, a declarat Corneliu Mihai, managerul interimar al unității medicale.

Reabilitarea unității medicale ar trebui să dureze 44 de luni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli