Prima pagină » Știri » O familie a achitat cu bani falși un botez organizat la restaurantul lui Duicu.

O familie a achitat cu bani falși un botez organizat la restaurantul lui Duicu.

O familie a achitat cu bani falși un botez organizat la restaurantul lui Duicu.
Anchetă după ce un botez a fost plătit cu bani falși

Botezul a avut loc în ziua de Florii la restaurantul Palace al hotelului deținut în Drobeta Turnu Severin de familia președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, aflat în arest preventiv pentru fapte de corupție, iar potrivit polițiștilor, în urma evenimentului, pe piață au ajuns 1.500 de euro falși, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Proprietara firmei de aranjamente interioare, Anca Grecu, care a asigurat decorarea sălii, a declarat, marți, că organizatorii botezului i-au achitat contravaloarea serviciilor în patru bancnote de câte o sută de euro, pe care ulterior a mers să îi schimbe întrucât avea de achitat, la rândul său, furnizorii.

„Am asigurat decorul la un botez, un botez de aproximativ 168 de persoane într-un restaurant din Drobeta Turnu Severin. Dimineața, am mers, am strâns decorul, iar beneficiarul mi-a înmânat o sumă de bani. Nu el, mama acestuia. Recunosc, mi-a scos valuta și anume patru bancnote de o sută de euro dintr-un plic de culoare albă. Am zis să merg să schimb, pentru că veneau distribuitorii, iar eu trebuia să îi dau mai departe. Am mers la o casă de schimb valutar, unde omul de acolo a verificat pe loc și mi-a spus: «Sunteți reținută! Urmează să vină Poliția, aveți bani falși!» A fost un impact emoțional foarte mare”, a declarat proprietara firmei de decorațiuni.

Imediat după ce și-a dat seama că banii sunt falși, casierul i-a anunțat pe polițiștii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate.

„S-a prezentat o persoană de sex feminin cu suma de 300 de euro. Casierul care era de serviciu a observat că banii nu sunt în regulă și sunt falși și s-a solicitat sprijinul Poliției. Polițiștii au constatat că banii erau falși. Aveau și seria repetitivă, adică toate bancnotele aveau aceeași serie. Trecând peste asta, era diferență și la hârtie, dar pentru cineva care nu lucrează zilnic cu bancnote ar trece relativ repede neobservate”, a declarat directorul casei de schimb valutar din Drobeta Turnu Severin, Nicușor Popescu.

În urma verificărilor făcute, polițiștii au ajuns la organizatorul botezului, care a declarat că a achitat serviciile din banii pe care i-a primit în plic de la meseni.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că cea mai mare sumă de bani, o mie de euro constând în bancnote false care aveau aceeași serie, au ajuns la restaurantul familiei președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, pentru chiria localului.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili proveniența exactă a banilor și iau în calcul inclusiv ipoteza ca tatăl fetiței să fi încercat să plaseze banii falși pe piață cu ocazia botezului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prețul petrolului depășește 90 de dolari pe baril pentru prima dată în ultimii doi ani, pe fondul războiului din Iran
Digi24
Viktor Orban anunță noi măsuri împotriva Ucrainei, după ce a fost amenințat de Volodimir Zelenski
Cancan.ro
România va avea cea mai CANICULARĂ vară din ultimii 100 de ani! Avertismentul GROAZNIC al meteorologilor
Prosport.ro
FOTO. Anamaria Prodan a încălzit atmosfera cu apariția în costum de baie, la Predeal, deşi temperatura e cu minus!
Adevarul
Stadiul la zi al lucrărilor la Autostrada Sibiu - Pitești. Când ar putea fi gata cea mai așteptată șosea de mare viteză din România
Mediafax
Aurul din Dubai, vândut cu discount din cauza războiului din Orientul Mijlociu
Click
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Digi24
Cel mai mare pericol pentru Spania după ce Sanchez l-a înfuriat pe Trump. „Eroarea” făcută de premierul spaniol
Cancan.ro
BOMBA! Măruță a semnat. Unde va putea fi văzut, după ce a fost dat afară de la Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Vedeta celebră, de nerecunoscut la 41 de ani. Prin ce schimbări a trecut blondina! A ajuns piele și os. Imaginile cu ea sunt șocante
Ciao.ro
Inna, Delia sau Gina Pistol, poze pe care le-ar vrea șterse! Ipostaze stânjenitoare în public
Promotor.ro
Cum arată Dacia Logan produsă în Iran?
Descopera.ro
Mit sau adevăr: Femeile sunt mai intuitive decât bărbații?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Adam se trezește de dimineața cu o mahmureală groaznică: – Unde sunt coastele mele???
Descopera.ro
Legea „fabricat în Europa”, modificată în ultimul moment. Ce au decis legislatorii?