Prima pagină » Știri » O femeie medic din Bihor este acuzată că și-a ucis fiica de o lună și apoi i-a îngropat cadavrul

O femeie medic din Bihor este acuzată că și-a ucis fiica de o lună și apoi i-a îngropat cadavrul

O femeie medic din Bihor este acuzată că și-a ucis fiica de o lună și apoi i-a îngropat cadavrul
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a început urmărirea penală în cazul unei femei, medic rezident la un spital din Oradea, acuzată că și-ar fi ucis fiica în vârstă de o lună în urmă cu patru ani și i-a îngropat cadavrul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că femeia nu a spus nimănui din familie nici despre nașterea fetiței, nici despre uciderea acesteia.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a început urmărirea penală față de o suspectă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie cu referire la infracțiunea de omor. În 17 decembrie 2015, la domiciliul suspectei din Oradea și-ar fi ucis fiica minoră în vârstă de o lună după care, două zile mai târziu, ar fi transportat cadavrul și l-ar fi îngropat în curtea unei locuințe din localitatea Aușeu, județul Bihor. Acestea s-au întâmplat fără să spună nimănui din familie nici despre nașterea fetiței, nici despre faptă. Cercetările continuă pentru a determina împrejurările concrete în care a murit nou-născutul”, a spus Cotrău.

Potrivit acesteia, femeia a fost audiată, iar anchetatorii așteaptă și rezultatele necropsiei de la Serviciul de Medicină Legală Bihor.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că femeia era în urmă cu patru ani medic rezident în anul I la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, fiind în prezent medic rezident anul V Chirurgie Generală.

În cursul lunii august, aceasta s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Oradea unde a solicitat schimbarea cărții de identitate.

„Aici i s-a cerut certificatul de naștere al fetiței, eliberat în 2015, dar suspecta a negat că ar fi născut. În urma sesizării Poliției, în acest caz s-a declanșat o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care a născut și ce s-a întâmplat cu nou-născutul, dosarul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor”, au spus sursele citate.

Directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, Lucia Daina, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că săptămâna trecută s-au înregistrat două solicitări de la anchetatori privind documente care să reflecte activitatea medicală a femeii, cu date din perioada noiembrie-decembrie 2015, moment la care era rezident anul I.

„De asemenea, au fost solicitate documente medicale cu privire la un nou-născut din data de 14 noiembrie 2015, cât și la mamă. Documentele au fost trimise săptămâna aceasta. S-a dispus restricționarea medicului, în sensul în care să lucreze doar sub îndrumarea unui medic și se interzice accesul în blocul operator. Medicul este de miercuri în concediu de odihnă. Colegii nu și-au dat seama la vremea respectivă că ea este însărcinată, nu a spus nimănui și era o persoană care s-a comportat normal”, a spus Daina.

Primarul comunei Aușeu, Mitică Florentin Lazăr, a declarat la rândul său că imobilul în curtea căreia femeia ar fi îngropat cadavrul bebelușului aparține familiei acesteia.

„Am văzut mascații acolo și poliția, săptămâna trecută. În casa respectivă nu locuiește nimeni. Am înțeles că au fost găsite oseminte în spatele casei, într-o fosă septică, pe care le-au pus într-un sac și au plecat spre Oradea. Mai multe nu știu”, a spus edilul.

Potrivit unui comunicat al avocatului Mircea Ursuța, apărătorul femeii, transmis, vineri, agenției MEDIAFAX, „legal, în cauză nu se poate reține săvârșirea niciunei infracțiuni – aspectele morale exced cadrului procesului penal”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană