Prima pagină » Știri » O fetiță româncă în vârstă de 11 ani a murit după ce a căzut într-un lac din Spania

O fetiță româncă în vârstă de 11 ani a murit după ce a căzut într-un lac din Spania

O fetiță româncă în vârstă de 11 ani a murit după ce a căzut într-un lac din Spania
Două fetițe din România au căzut miercuri în apele lacului Trasona din nordul Spaniei, în timp ce participau la o petrecere, iar una dintre victime, în vârstă de 11 ani, a murit sâmbătă pe patul de spital, în timp ce a două este în continuare în stare gravă, informează publicația La Vanguardia.

Incidentul s-a petrecut miercuri seară în zona de agrement ​​Los Gavitos din Corvera, provincia Asturia.

Cele două fetițe, în vârstă de 10 și 11 ani, care participau alături de familiile lor la sărbătorirea zilei de naștere a uneia dintre ele, s-au apropiat de apă și una dintre ele a alunecat și a căzut în lac. Cea de-a doua a încercat să o scoată din apă pe prietenea ei, însă a căzut la rândul ei în lac.

Cele două victime au fost scoase din apă de un pensionar, fost membru al forței spaniole de jandarmerie, Guardia Civil, care practica canotajul pe lac.

Victimele au fost transportate de urgență la Spitalul Universitar Central din Asturia (HUCA), unde fetița de 11 ani a decedat trei zile mai târziu.

Cea de-a doua victimă este în continuare la terapie intensivă, în stare gravă.

Cele două fetițe sunt de naționalitate română și locuiesc în Spania, una la Oviedo, cealaltă la Pravia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Director CNAIR: Nivel insuficient de mobilizare pe șantierele unui lot al A0 Nord
Click
De ce a plecat Diana Matei din MApN după aproape 20 de ani. Câți bani câștiga: „Mi-e foarte greu...”
Digi24
Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Ceaiul care era folosit ca monedă de schimb. Povestea cărămizilor de ceai din Asia Centrală