Prima pagină » Știri » O rețea de traficanți de droguri a fost destructurată de DIICOT Brașov

O rețea de traficanți de droguri a fost destructurată de DIICOT Brașov

O rețea de traficanți de droguri a fost destructurată de DIICOT Brașov
O rețea de traficanți de droguri a fost destructurată de procurorii DIICOT și polițiștii BCCO Brașov, în urma unor percheziții la care s-au găsit circa două kilograme de canabis, pastile de ecstasy, cocaină și amfetamină, zece persoane fiind arestate preventiv în acest dosar.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, împreună cu polițiștii din cadrul BCCO Brașov, au desfășurat mai multe acțiuni, în perioada 30 iulie – 17 august, în urma cărora au destructurat o rețea de traficanți de droguri formată din 12 persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dintre acestea, zece au fost reținute și, ulterior, arestate preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc, iar două persoane sunt cercetate sub control judiciar pentru deținere de droguri în vederea consumului propriu, potrivit unui comunicat al DIICOT Brașov.

În total, în cadrul acțiunii, au fost constatate patru infracțiuni flagrante și au fost făcute 13 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost confiscate aproximativ două kilograme de canabis, 800 de grame de rezină de canabis, 94 de pastile ecstasy, 15 grame de cocaină, 5 grame de MDMA și 3 grame de amfetamină.

Procurorii DIICOT au stabilit că doi brașoveni, Adrian Lupu, în vârstă de 31 de ani, și Silviu Alexandru Aionesei, în vârstă de 26 de ani, se ocupau cu distribuirea drogurilor de risc în municipiul Brașov, iar din cercetări a rezultat că cei doi se aprovizionau din București cu canabis și rezină de canabis, de la inculpații Ionuț Mihai Nicolau (24 de ani), Ion Bogdan Ilie (27 de ani), Ionuț-Eduard Gușe (25 de ani) și Mihai-Alin-Ciprian Damian (26 de ani).

În 30 iulie, Adrian Lupu a fost prins în flagrant în București, după ce se aprovizionase cu canabis de la Ionuț-Mihai Nicolau și Ion-Bogdan Ilie, aceștia din urmă fiind prinși în flagrant, în cursul aceleiași zile, în timp ce pregăteau noi tranzacții cu substanțe stupefiante.

Șeful DIICOT Brașov, Cătălin Borcoman, a declart, miercuri, într-o conferință de presă, că acțiunea a avut loc într-o garsonieră, care era nelocuită și care era folosită de membrii grupării doar pentru depozitarea drogurilor. În acea garsonieră au fost descoperite diverse cantități de canabis, rezină de canabis, cocaină și pastile de ecstasy.

Ulterior, în 4 august, au fost făcute două percheziții domiciliare în municipiul Brașov, la inculpații Răzvan Sandu, în vârstă de 25 de ani, și Bogdan-Andrei Popescu, în vârstă de 23 de ani, ambii furnizori de pastile de ecstasy ai lui Adrian Lupu. În urma perchezițiilor, au fost ridicate pastile de ecstasy și canabis.

Anchetatorii l-au identificat apoi și pe furnizorul ultimilor doi inculpați, acesta fiind Cornel Andronic, în vârstă de 28 de ani, care se afla la o pensiune din Costinești și distribuia droguri de risc în cluburi de pe litoral.

Astfel, procurorii precizează că, în 13 august, a fost făcută o percheziție la „Vila Carmen S” în spațiul închiriat de Andronic, fiind găsite diverse cantități de pastile de ecstasy, cocaină, MDMA, amfetamină și canabis.

Urmărindu-se stabilirea provenienței tuturor substanțelor stupefiante, a mai fost identificat un furnizor de cocaină, inculpatul Alexandru-Silviu Burdun, în vârstă de 34 de ani, care a fost prins în flagrant în municipiul Brașov, în 14 august, după ce distribuise canabis către doi consumatori. În timpul perchezițiilor făcute în două spații ale inculpatului au fost ridicate diverse cantități de cocaină, canabis și rezină de canabis, precum și 21 de bancnote falsificate din cupiura de 50 de lei, se mai arată în comunicat.

În dosar au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumelor de 38.400 de lei, 1.210 euro și 120 de lire sterline, fiind ridicate în vederea confiscării un autovehicul marca Audi A4 și un autovehicul marca Mercedes C Klasse.

Pentru desfășurarea activităților în București și Costinești au fost delegați lucrători de poliție judiciară din cadrul BCCO București și BCCO Constanța.

Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale Brașov, București, Constanța, iar la realizarea acțiunilor a fost acordat sprijin de către BSIJ București și SAS din cadrul IPJ Brașov.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut