Olguța Vasilescu, despre acuzațiile de plagiat: Fragmentele incriminate sunt, de fapt, un rezumat al lucrării mele. O dau în judecată pe profesoara Cosmina Rughiniș

Olguța Vasilescu, despre acuzațiile de plagiat: Fragmentele incriminate sunt, de fapt, un rezumat al lucrării mele. O dau în judecată pe profesoara Cosmina Rughiniș
Publicat: 19/12/2014, 16:53

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că a fost informată de presă că există suspiciunea de plagiat în cazul tezei sale de doctorat, susținând că profesoara Cosmina Rughiniș, de la Facultatea de Sociologie, care a realizat referatul de expertiză, „nu a fost aproape deloc cercetată”, existând foarte puține studii despre aceasta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Este inutil să vă spun că acest sociolog nu a fost aproape deloc cercetat. Există foarte puține note și studii despre el. Când m-am apucat de această lucrare, mi s-a spus de comisia de doctorat că o să fie foarte greu, că nu există materiale pe care aș putea să le citesc, dar m-am înhămat și la traducerea lui Vilfredo Pareto. Am aici cele trei volume pe care eu le-am tradus. Trataul de Sociologie Generală are patru volume, trei le-am tradus deja și înțeleg că această doamnă de care nu am auzit, s-ar putea să fie o somitate, dar la ce gafă a făcut, are a-și cere scuze – Cosmina Rughiniș – care spune că o parte din lucrarea mea de doctorat, un întreg capitol ar fi plagiat”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

Ea a precizat că „există un program de detectare a plagiatului, cel după care toate instituțiile se ghidează” și că ea a accesat acest program, constatând că șapte la sută din teza sa de doctorat este plagiată, însă acest procent reprezintă de fapt rezumatul lucrării sale, scris tot de ea.

„Există un program de detectare a plagiatului, cel după care toate instituțiile se ghidează, pot să vadă acolo despre ce este vorba – acesta se cheamă www.detectareplagiat.ro și poate fi descărcat și accesat de peste tot, și de dumneavoastră. (…) Am accesat acest program și ce am constatat: raport de originalitate pe teza mea de doctorat – șapte la sută plagiat. Numai că acest șapte la sută te duce la un link, ce credeți că este acest link – rezumatul tezei mele de doctorat, scris tot de mine, împreună cu domnul Otovescu. Cei care ați dat doctoratul, știți că după lucrare se face și un rezumat. Rezumatul este parte a lucrării respective. Cu alte cuvinte, cei șapte la sută plagiați în lucrarea mea, îmi aparțin tot mie. Mai mult, în 2007, am publicat primul volum de Sociologie Generală a lui Vilfredo Pareto – traducere. În 2007, am făcut și o prefață la acest volum, această prefață este parte din lucrarea mea de doctorat, sub semnătura mea. Deci, dacă cei șapte la sută sunt plagiat la o lucrare tot de a mea, înseamnă că lucrarea mea este sută la sută originală”, a declata Lia Olguța Vasilescu.

Ea a mai spus că o va da în judecată pentru calomnie pe profesoara Cosmina Rughiniș, susținând că dacă aceasta „nu a făcut o gafă de gâgă, este rău intenționată”.

„Dacă această doamnă (n.r. – conferențiar universitar doctor Cosmina Rughiniș, de la Facultatea de Sociologie) nu a făcut o gafă de gâgă, este rău intenționată și vreau să vă spun că o să îmi apăr imaginea și o să o dau în judecată pentru calomnie. Voi merge și la Comisia de Etică, îmi voi prezenta lucrarea. Ea este verificată de unul dintre cei mai mari sociologi ai României, pentru că în comisia mea de doctorat a fost Ilie Bădescu și nu există sociolog din România care să îl conteste pe acest om, au fost Radu Baltasiu, Elena Zamfir, Cătălin Zamfir și Dumitru Otovescu”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

Primarul Craiovei a venit la conferința de presă cu mai multe volume originale ale lui Vilfredo Pareto, dar și cu traducerile realizate de ea în timpul studiului pentru teza de doctorat, precum și cu agendele și caietele studențești din perioada studiului.

Universitatea București solicită Consiliului Național de Etică să verifice teza de doctorat a primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, susținută în 2007, la Facultatea de Sociologie, suspectată de plagiat, întrucât multe pasaje sunt neatribuite, iar capitolul al șaptelea este preluat integral.

Comisia de Etică a Universității București s-a autosesizat în cazul tezei de doctorat cu titlul „Contribuția lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne”, susținută de Olguța Vasilescu în 2007, la Facultatea de Sociologie.

„Comisia a luat în discuție acest caz în 2013, dar nu a fost în măsură atunci, din motive obiective, să se pronunțe”, arăta Universitatea București în sesizarea trimisă, în 18 decembrie, Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvolării Tehnologice și Inovării.

Comisia a precizat că a solicitat un referat de expertiză privind suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a Olguței Vasilescu.

„Referatul a fost realizat de către dna. conf. univ. dr. Cosmina Rughiniș, de la Facultatea de Sociologie. Referatul demonstrează existența mai multor pasaje neatribuite conform normelor academice de către autoarea tezei. Totodată, un capitol întreg, al șaptelea, este preluat integral de pe internet, fiind vorba de un text care nu are autor”, se mai arăta în sesizarea semnată de președintele Comisiei de Etică a UB, prof. dr. Marian Popescu.

UB preciza că a fost sesizat Consiliul Național de Etică pentru a face verificări în acest caz întrucât, potrivit OUG 28/2011, doar CNE poate să examiuneze suspiciunile de abateri de la conduita științifică și de cercetare în cazul persoanelor cu funcții de demnitate publică.

Astfel, UB cere să fie examinată „suspiciunea de plagiat și alte derogări de la conduita științifică și de cercetare în cazul tezei de doctorat a doamnei Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiova”.

Totodată, Comisia de Etică a Universității din București i-a transmis primarului Olguța Vasilescu o înștiințare că s-a autosesizat în cazul tezei sale de doctorat și că a solicitat CNE să facă verificări pentru suspiciunea de plagiat.

Olguța Vasilescu este primarul municipiului Craiova din iunie 2012, anterior ea fiind senator PSD.

Lia Olguța Vasilescu a absolvit Facultatea de Litere și Istorie a Universității din Craiova, specializarea Română-Italiană, în 1997, Colegiul Național de Apărare, în 2001, iar în 2007 a obținut doctoratul în sociologie la Universitatea din București. De asemenea, a avut burse de studii în Italia, Danemarca și Belgia, potrivit datelor de pe site-ul Primăriei Craiova.

Vasilescu a fost deputat de Dolj în mandatul 2000-2008, ulterior, până la preluarea funcției de primar al municipiului Craiova, fiind senator. Ea a fost lector asociat la Universitatea de Vest din Timișoara, în perioada 2009 – 2012.

Olguța Vasilescu a notat, în Curriculum Vitae, că a scris lucrările științifice „Cultura – factor de securitate națională” și „Vilfredo Pareto și contribuția la dezvoltarea sociologiei moderne” și a tradus din italiană în română „Tratatul de sociologie generală”, de Vilfredo Pareto.

Primarul Craiovei a fost membru PRM din 1991 până în 2008, când a trecut la PSD, fiind până în 2013 vicepreședinte PSD Dolj și ulterior președintele organizației municipale PSD Craiova.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
Legenda Iepurașului de Paști - o tradiție prezentată de un teolog creștin!
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Oamenii de știință vor să construiască „Zidul Morții” pe Lună