Prima pagină » Știri » Omul de afaceri Dan Adamescu a fost REȚINUT

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost REȚINUT

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost REȚINUT
Omul de afaceri Dan Adamescu a fost adus, joi, la DNA, fiind escortat de trupele speciale, după ce pe numele său a fost emis un mandat de aducere, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că le-ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu și Elena Rovența.

Procurorii DNA l-au reținut astăzi pentru 24 de ore pe omul de afaceri Dan Grigore Adamescu, patronul ASTRA Asigurări și al mai multor firme, printre care și cotidianul România Liberă. El este acuzat de două fapte de dare de mită, conform unui comunicat de presă DNA.

Procurorii susțin că în luna decembrie 2013, Adamescu ar fi trimis prin intermediari sumele de 15.000 de euro, respectiv 5.000 de euro, judecătorilor Ion Stanciu și Elena Rovența, de la Tribunalul București, secția a VII-a Civilă, pentru ca în schimb, magistrații să dispună, în dosare privind procedura insolvenței, soluții favorabile unora dintre societățile la care acționar era Adamescu.

Banii au fost trimiși de Adamescu prin intermediul unui avocat, care la rândul său a trimis banii unui alt intermediar de la una dintre firmele din grup, prin virament bancar, mai susțin procurorii.

„Pentru a justifica scoaterea banilor din societate, Adamescu Grigore Dan a stabilit ca avocatul să emită o factură pentru „servicii juridice”. Ulterior avocatul a transferat suma din contul cabinetului său de avocatură în contul personal, și în aceeași zi banii au fost ajuns în contul soției intermediarului (persoană fizică) cu titlu de acordare împrumut. Intermediarul a ridicat ulterior, din contul soției, suma de bani”, susțin procurorii.

Intermediarul, practician în insolvență, a trimis suma de 15.000 euro judecătorului Ion Stanciu, imediat după deschiderea procedurii insolvenței S.C. BAUMEISTER S.A., coordonată de Dan Grigore Adamescu.

Același intermediar a trimis suma de 5.000 euro judecătoarei Elena Rovența, în vederea pronunțării unei soluții favorabile, respectiv în sensul respingerii contestațiilor celorlalți creditori, soluția având ca efect imediat și desemnarea unui alt lichidator judiciar „agreat”, mai arată procurorii.

Procurorii DNA urmează să ceară Curții de Apel București arestarea preventivă a lui Dan Adamescu, pentru 30 de zile.

Avocatul lui Dan Adamescu, George Claudiu Dumitru, a furnizat DNA, în dosarul celor patru judecători acuzați de fapte de corupție, o copie a unui extras de cont, prin care se atestă viramentul mitei date acestora pentru a soluționa favorabil dosare privind insolvența unor firme ale lui Adamescu.

Avocatul George Claudiu Dumitru s-a sinucis în mai, aruncându-se în fața metroului la stația Universitate, la câteva ore după ce judecătorii de la Tribunalul București care ar fi luat mită de la Dan Adamescu au fost ridicați și duși la Direcția Națională Anticorupție, ulterior aceștia fiind arestați.

Adamescu, adus la DNA cu duba, de către mascați

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost adus, joi, la DNA, fiind escortat de trupele speciale, după ce pe numele său a fost emis un mandat de aducere, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că le-ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu și Elena Rovența.

Dan Adamescu nu a făcut nicio declarație la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde a fost adus cu o dubă.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Dan Adamescu a fost adus la Direcția Națională Anticorupție în baza unui mandat de aducere.

Potrivit surselor citate, procurorii anticorupție au pus în mișcare acțiunea penală pe numele omului de afaceri Dan Adamescu, pentru fapte de corupție, după ce au obținut probe noi în acuzarea acestuia.

Omul de afaceri Dan Grigore Adamescu este urmărit penal pentru două infracțiuni de dare de mită. Adamescu a fost în 22 mai la DNA, pentru a-i fi aduse la cunoștință calitatea procesuală de suspect și acuzațiile. În aceeași zi, procurorii au făcut  percheziții la locuința lui Dan Adamescu și la firmele deținute de acesta, în dosarul în care judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovența și Ciprian Sorin Viziru, toți de la Tribunalul București – Secția a VII-a civilă, sunt acuzați că ar fi luat mită pentru intervenții în dosare de insolvență.

Potrivit procurorilor, Dan Adamescu ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu și Elena Rovența, pentru ca aceștia să dispună în dosare de insolvență soluții favorabile unor firme la care omul de afaceri este acționar.

„În cauză, există date și aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, suspectul Adamescu Grigore Ioan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaților Stanciu Ion și Rovența Elena, judecători la Tribunalul București – Secția VII Civilă, pentru ca în schimb, magistrații să dispună, în dosare privind procedura insolvenței, soluții favorabile unora dintre societățile la care acționar era suspectul Adamescu Grigore Ioan”, au arătat procurorii în ordonanța de efectuare a urmăririi penale.

Dan Adamescu deține, printre altele, compania Astra Asigurări, Unirea Shopping Center și clubul de fotbal din Liga I Oțelul Galați.

Judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovența și Ciprian Sorin Viziru, toți de la Tribunalul București – Secția a VII-a civilă, acuzați că primeau bani și bunuri pentru intervenții în dosare de insolvență, sunt arestați preventiv.

Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins și primit de la practicieni în insolvență, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.

Magistrații ar fi cerut bani sau bunuri pentru a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestațiile la tabelul preliminar al creanțelor, pentru a decide privind modalitățile de înscriere la masa credală cu privire la creanțele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferențial administratori judiciari, pentru a atribui preferențial dosare de insolvență sau pentru a-și exercita influența pe lângă judecători de la diverse instanțe din București și din țară, folosind informații deținute prin prisma atribuțiilor de judecător, au arătat procurorii în referatul cu propunerea de arestare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Frații Tate, cu bagajele pentru fugă? Procurorii cer să rămână după gratii
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
Mediafax
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Click
Apartament cu 2 camere, scos la licitație de ANAF cu 340.000 de lei. Unde se află
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
De ce păduchele de lemn este unul dintre cele mai importante viețuitoare ale grădinilor?