Prima pagină » Știri » OMV Petrom, condamnată penal. Suma uriașă pe care o va primi familia unui copil care a murit intoxicat cu gaz de la o sondă din Prahova

OMV Petrom, condamnată penal. Suma uriașă pe care o va primi familia unui copil care a murit intoxicat cu gaz de la o sondă din Prahova

OMV Petrom, condamnată penal. Suma uriașă pe care o va primi familia unui copil care a murit intoxicat cu gaz de la o sondă din Prahova
Mai multe pe gandul.info

Potrivit portalului instanțelor, magistrații Judecătoria Ploiești au decis ca SC OMV Petrom SA să fie condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, societatea umând să plătească o amendă penală de 380.000 lei, respectiv 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 1.900 de lei.

În plus, judecătorii au mai decis ca părinții și frații copilului care a murit după ce a inhalat gaze de la o sondă să primească daune morale în valoare de 135.000 de euro, câte 35.000 de euro mama și tata și câte 13.000 de euro cei 5 frați.

Complementar, judecătorii au decis suspendarea activității la sonda din Ariceștii Rahtivani, pe o perioada de șase luni, de la data rămânerii definitive a sentinței.

Decizia nu este definitivă, având drept de apel în termen de zece zile de la comunicare.

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au au dispus trimiterea în judecată a SC OMV Petrom SA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în ianuarie 2016.

Potrivit procurorilor, la data de 27 februarie 2014 a fost identificat cadavrul unui minor, la aproximativ 17 centimetri de capătul liber al unei conducte ce deriva din coloana de exploatare a unei sonde de extracție a țițeiului aparținând SC OMV Petrom SA, situată la circa 100 de metri de ultima casă a satului Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, sat în care locuia copilul.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că moartea minorului a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute survenită în cursul unei intoxicații acute, accidentale, cu gaze de sondă, rezultate în atmosferă prin derivația din coloana de exploatare a sondei Ariceștii Rahtivani. Inhalarea de către victimă a gazelor de sondă a fost posibilă întrucât locul în care se aflau ventilul și capătul derivației din coloana de exploatare a sondei Ariceștii Rahtivani nu era împrejmuit și nici semnalizat în mod corespunzător așa cum inculpata, societatea comercială anterior menționată, ar fi trebuit să procedeze”, a arătat Ministerul Public.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!