Prima pagină » Știri » Opoziția LABURISTĂ britanică cere un nou REFERENDUM privind BREXIT: Vrem împiedicarea planului CONSERVATOR de ieșire din UE

Opoziția LABURISTĂ britanică cere un nou REFERENDUM privind BREXIT: Vrem împiedicarea planului CONSERVATOR de ieșire din UE

Cele mai importante știri ale dimineții

Partidul Laburist va propune sau va susține convocarea unui nou referendum pe tema apartenenței Marii Britanii la Uniunea Europeană, a anunțat miercuri seară formațiunea de opoziție.

„Suntem dezamăgiți că Guvernul a respins proiectul alternativ Brexit propus de Partidul Laburist”, a declarat Keir Starmer, purtătorul de cuvânt al formațiunii de centru-stânga.

„De aceea, Partidul Laburist va prezenta sau va susține un amendament în favoarea unui nou vot public pentru a împiedica planul conservator de ieșire din UE care va avea efecte negative”, a precizat Keir Starmer.

„Vom susține organizarea unui vot public pentru a bloca planul conservator de ieșire din UE, care ar avea efecte negative, sau ieșirea dezastruoasă fără acord. De asemenea, vom continua să insistăm pentru alte opțiuni disponibile, inclusiv pentru o relație economică strânsă axată pe planul nostru alternativ credibil, sau pentru alegeri anticipate”, a declarat Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist.

Uniunea Europeană ar fi de acord să aprobe o amânare scurtă a ieșirii Marii Britanii din organizație dacă Guvernul de la Londra va cere acest lucru, au declarat marți oficiali europeni. Premierul Theresa May a spus că va propune amânarea pentru scurt timp a ieșirii țării din UE în cazul în care Camera Comunelor nu va opta pentru aprobarea Acordului sau pentru producerea Brexit-ului fără acord.

„Dacă va fi prezentată o solicitare pentru amânarea Brexit, va fi analizată în sens favorabil. Nu am primit nicio solicitare, dar o prelungire cu câteva luni a negocierilor ar fi relativ automată”, a declarat un oficial european de rang înalt.

„Este bine că auzim argumente raționale în Marea Britanie”, a comentat un alt oficial european.

Un alt funcționar UE a afirmat că o eventuală cerere de amânare a ieșirii Marii Britanii din UE ar fi „în conformitate” cu modul european de gândire pentru a obține un acord Brexit.

Theresa May ia în calcul posibilitatea amânării pentru scurt timp a ieșirii Marii Britanii din UE

Premierul Marii Britanii, Theresa May, va propune amânarea pentru scurt timp a ieșirii țării din Uniunea Europeană în cazul în care Camera Comunelor nu va opta pentru aprobarea Acordului sau pentru producerea Brexit fără acord.

Theresa May a declarat marți în Camera Comunelor că a înregistrat „progrese” în discuțiile cu liderii UE din stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh.

„Știu că unii membri ai Camerei Comunelor sunt preocupați că timpul se scurge, că există o stare de incertitudine pentru companii”, a afirmat Theresa May, potrivit Sky News.

Premierul a precizat că va propune un nou vot parlamentar pe tema Acordului Brexit până pe 12 martie. Dacă textul va fi respins din nou, pe 13 martie va adresa Camerei Comunelor întrebarea dacă preferă ieșirea Marii Britanii din UE fără niciun acord.

Dacă deputații resping și un Brexit fără acord, atunci pe 14 martie se va desfășura un alt vot pentru o „extindere scurtă, limitată” a perioadei de negociere prevăzute de articolului 50 din Tratatul UE dincolo de data de 29 martie.

Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar Guvernul condus de May speră să obțină concesii suplimentare din partea Bruxellesului pentru a putea evita producerea unui Brexit fără acord.

Camera Comunelor a respins Acordul Brexit negociat de Theresa May cu Bruxellesul și a votat o serie de amendamente. Problema este că noua formă a Acordului care ar fi aprobat de parlamentarii britanici trebuie prezentată și Uniunii Europene, care a avertizat că proiectul de tratat nu va fi renegociat.

Theresa May vrea renegocierea situației frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al UE. Prevederea este contestată de numeroși parlamentari britanici. Garanțiile acordate Irlandei de Nord riscă să blocheze Marea Britanie în „serii de negocieri repetate” în următorii ani, se arată în raportul guvernamental de evaluare juridică.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale.

Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Mai mulți membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernatorul BNR, anunțul MOMENTULUI despre cursul leu-euro: Îl lăsăm în continuare să fie mai FLEXIBIL
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Femeile din Afganistan, tot mai izolate de lume. Jumătate dintre ele ies din casă cel mult de două ori pe lună
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii