Prima pagină » Coronavirus » PANDEMIE. Condamnată la închisoare pentru că nu a respectat carantina, ţinând salonul de înfrumuseţare deschis

PANDEMIE. Condamnată la închisoare pentru că nu a respectat carantina, ţinând salonul de înfrumuseţare deschis

PANDEMIE. Condamnată la închisoare pentru că nu a respectat carantina, ţinând salonul de înfrumuseţare deschis

O femeie din Dallas a stat 7 zile după gratii pentru că nu a respectat carantina. Conform Mediafax, tânăra nu a închis coaforul pe care îl are, pentru că este singura ei sursă de venit şi nu ar mai fi avut ce să le dea de mâncare copiilor.

Proprietara unui salon de înfrumuseţare a fost condamantă la închisoare pentru că nu a respectat măsurile de carantină. Femeia, din Dallas, Statele Unite, a decis să ţină salonul deschis cu orice preţ, lucru care a fost însă rapid sancţionat de autorităţi.

„Decizia ta a fost una egoistă, ai pus propriile interese mai presus de cele ale comunităţii în care trăieşti. Ai încălcat legile statului, ale ţării şi ale acestui oraş”, spune Eric Moye, judecător.

Femeia a fost condamnată în regim de urgenţă, prin videoconferinţă, la 7 zile de închisoare cu executare. Tânăra spune că nu a vrut să încalce legea, dar nu a avut de ales.

„Nu sunt de acord cu ce spuneţi, domnule, când spuneţi că sunt egoistă, pentru că să (am, n.r.) cu ce să îmi hrănesc copii nu este un act de egoism. Am stiliste care stau nemâncate ca să aibă ce să le dea de mâncare copiilor”, spune Shelley Luther, proprietară salon.

În Texas, stat în care au fost confirmate peste 32.000 de cazuri de coronanvirus şi aproape 900 de oameni au murit, saloanele de înfrumuseţare rămân închise în continuare, cel puţin până pe 18 mai.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!