Părinți și profesori de la un liceu acuză directorul de nereguli, între care fondul școlii

Părinți și profesori de la un liceu acuză directorul de nereguli, între care fondul școlii
Profesori și părinți ai elevilor de la un liceu din Marghita (Bihor) spun că directorul Marcel Sas a cerut bani pentru fondul școlii și mobilier, dar și că a "fraudat" evaluarea națională, acuzațiile fiind însă negate de acesta, în timp ce un control al ISJ arată că "unele aspecte s-au confirmat".
Publicat: 11/01/2014, 17:36
Actualizat: 16/02/2019, 11:40

Profesori și părinți ai elevilor de la un liceu din Marghita (Bihor) spun că directorul Marcel Sas a cerut bani pentru fondul școlii și mobilier, dar și că a „fraudat” evaluarea națională, acuzațiile fiind însă negate de acesta, în timp ce un control al ISJ arată că „unele aspecte s-au confirmat”.

Mai mulți părinți ai elevilor de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Marghita, județul Bihor, dar și profesori ai unității de învățământ au formulat, în două scrisori deschise transmise presei sâmbătă, acuzații la adresa directorului școlii, Marcel Sas, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Scrisoarea părinților, semnată de zece reprezentanți ai acestora, enumeră opt nereguli care îl vizează pe directorul Marcel Sas. În primul rând, părinții susțin că directorul le impune să plătească anual 25 de lei pentru fiecare elev, reprezentând „fondul școlii”, „în ciuda faptului că învățământul în România este gratuit”.

De asemenea, părinții susțin că au fost obligați de director să aducă, pentru fiecare elev, câte trei declarații fiscale privind redirecționarea a doi la sută din impozitul pe venit.

„Ne întrebăm de unde să facem rost de câte trei fișe pe copil, când sunt familii cu doi sau mai mulți copii în această școală sau există cazuri în care nu ambii părinți sunt angajați. Acest lucru ne-a făcut să devenim cerșetori prin oraș, pentru a putea aduna aceste trei fișe fiscale, pentru a nu avea copiii noștri de suferit”, scriu părinții.

Oamenii mai reclamă că, atunci când le-au cumpărat copiilor uniforme școlare, nu au fost consultați în ce privește firma furnizoare ori contractul încheiat cu școala, ci pur și simplu li s-au cerut banii, fără să primească nicio chitanță.

„Avem informații că domnul director beneficiază de un procent din valoarea fiecărei uniforme”, arată reclamanții.

De asemenea, potrivit acestora, părinților li s-ar fi cerut ca în fiecare zi unul dintre ei să păzească școala în timpul orelor și ar fi fost puși să plătească mobilierul necesar claselor pregătitoare, deși Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar Bihor, a achitat toate aceste cheltuieli.

În final, părinții mai arată că directorul îi tratează cu aroganță, dar și că a impus ca toți elevii să susțină, la fiecare început și sfârșit de semestru, o evaluare la fiecare materie, ceea ce i-a suprasolicitat.

Scrisoarea profesorilor este semnată de 16 cadre didactice, care susțin că examenul de Evaluare Națională din 2012 a fost „fraudat” de directorul Marcel Sas.

„S-au șters toate înregistrările de pe camerele de supraveghere din clasele de examen, deoarece erau filmate momentele când au fost date subiectele către anumiți elevi. Când a venit comisia de la Inspectoratul Școlar, vina a fost pusă pe profesorul care se ocupa de supravegherea camerelor, spunându-se că acesta nu a înregistrat examenele”, susțin dascălii.

Ei îl acuză pe Sas că nu își ține orele și că nu vine prea des pe la școală, întrucât ar fi ocupat cu afacerile personale.

„În timpul când nu era la școală, s-a ocupat de racolat agenți de asigurări în toată Transilvania, percepându-le celor «prostiți» o taxă de aproximativ 70 de lei, neoferindu-le nimic în schimb, ajungând la 1.000 de agenți. Întâlnirile avute cu agenții din zona Marghita s-au desfășurat în incinta Colegiului Național «Octavian Goga» Marghita. Nu este greu să calculăm cam ce sumă a intrat în mod ilegal în buzunarul domnului director”, susțin profesorii în scrisoarea deschisă.

Cadrele didactice confirmă supraîncărcarea cu teste pe care trebuie să le dea toți elevii la toate materiile, dar și faptul că directorul unității a pretins declarații fiscale prin care părinții să ateste că au virat școlii doi la sută din impozitul pe venit: „Domnul director a pus presiune pe cadrele didactice pentru a aduna acele fișe fiscale spunând: «Pe noi ne interesează doar banii și să nu ne fie milă de părinți, să nu-i înțelegem, ci să-i determinăm să aducă cele trei fișe»”.

De asemenea, profesorii susțin că soția directorului colegiului, Ioana Mirela Sas Adăscăliții, desfășoară antrenamente cu majorete în sala de sport a școlii, iar dascălilor nu li se permite să aibă alte activități extra-curriculare acolo.

„În viziunea domnului Sas nu contează munca la clasă și rezultatele la olimpiade și concursuri, ci lungimea fustei, înălțimea tocului și generozitatea decolteului”, mai spun profesorii.

Totodată, directorul este acuzat că i-ar fi obligat pe profesori să semneze o declarație de confidențialitate privind conținutul ședințelor Consiliului Profesoral, cu toate că potrivit legii acestea sunt publice.

Profesorii mai spun că, deși școala a primit bani de la Primăria Marghita pentru diferite proiecte, niciun leu nu a fost folosit pentru unitate ori pentru elevi și confirmă, de asemenea, faptul că uniformele școlare au fost vândute dintr-un magazin din incinta școlii, dar fără să se fi eliberat vreo chitanță.

Atât profesorii, cât și părinții susțin că au reclamat toate aceste situații la Inspectoratul Școlar Județean Bihor, iar inspectorul-șef Daniel Negrean a făcut un control în școală, în luna septembrie a anului trecut.

„Am încercat să ne expunem nemulțumirile, însă domnul inspector a găsit la orice o explicație în favoarea domnului director”, susțin profesorii.

În plus, spun ei, deși la inițiativa lui Negrean cadrele didactice au votat dacă îl mai doresc pe Sas drept director, rezultatul votului a fost ignorat: „La Consiliul Profesoral au participat 80 de cadre didactice care au votat astfel: 58 împotriva domnului director și 22 în favoarea lui. Deși 75 la sută din cadre au votat pentru eliberarea din funcție a domnului Sas, inspectorul-șef Daniel Negrean nu a luat nicio măsură, ba mai mult, nu a dat niciun răspuns cadrelor didactice”.

Contactat privind această situație, șeful ISJ Bihor, Daniel Negrean, a spus că a făcut personal un control la școala din Marghita, dar „unele aspecte s-au confirmat, iar altele nu”.

Negrean a spus despre fondul școlii cerut părinților că banii au fost adunați printr-o asociație a acestora, tot acolo fiind direcționate și sumele din virarea celor două procente din impozitul pe veniturile părinților.

Negrean a recunoscut și rezultatul votului profesorilor pentru demiterea directorului, dar a precizat că a luat acest vot ca pe o „informare”.

Despre celalte nereguli descrise, șeful ISJ Bihor a spus că „nu s-au confirmat”.

La rândul său, directorul Colegiul Național „Octavian Goga”, Marcel Sas, a susținut că „a fost o opțiune a părinților de a direcționa fișele fiscale către asociația de părinți, iar acolo se strâng fondurile astfel acumulate”.

Directorul Marcel Sas a negat că i-ar fi pus pe părinți să plătească mobilierul ori că i-ar fi obligat să plătească orice altceva.

„Mi se pare o normalitate faptul că există nemulțumiți, nu e normalitate să mulțumești pe toată lumea. De asemenea, nu mi se pare normalitate că profesorii își spală rufele în public”, a declarat Sas.

Marcel Sas este director al acestui colegiu de șapte ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Vremea strică planurile de weekend. Vești proaste de la ANM
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun