Prima pagină » Știri » PCM Covasna, amendată cu 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică

PCM Covasna, amendată cu 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică

PCM Covasna, amendată cu 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică
PCM Covasna, amendat de Prefectură pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare din iunie

Partidul Civic Maghiar (PCM) Covasna a fost amendat de Prefectură cu 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică organizată, în 4 iunie, în municipiul Sfântu Gheorghe, cu prilejul Zilei solidarității naționale a maghiarilor și comemorării Tratatului de la Trianon, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele PCM, Biro Zsolt, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută la Sfântu Gheorghe, că gestul prefectului reprezintă o „provocare” la adresa comunității maghiare și că legea prevede în acest caz o amendă cuprinsă între 2.500 și 5.000 de lei.

„Prefectul a aplicat amenda maximă ceea ce, credem noi, denotă rea-credință, rea-voință din partea lui. Imnul acesta este un cântec bisericesc, este un psalm, un cântec sfânt al nostru, este imnul maghiarilor, nu numai al Ungariei, și dacă în România vorbim despre stat de drept și vorbim de democrație atunci cred că trebuie să ridicăm glasul în această privință, nu putem crea un precedent pentru că ar fi unul foarte periculos și trebuie să facem tot posibilul ca legislația să fie schimbată. Normal ar fi ca într-o țară europeană să putem intona toate imnurile țărilor membre”, a afirmat Biro Zsolt.

El a adăugat că reprezentanții formațiunii vor contesta amenda.

„Din 1989 încoace, au trecut 25 de ani de la Revoluția de la Timișoara, și de atunci la fiecare manifestare a comunității maghiare a fost intonat acest imn, iar prefectul s-a gândit acum să se lege de acest lucru. Eu consider că este un gest politic și putem vorbi de o provocare împotriva comunității maghiare. Prefectul când a preluat funcția a avut o declarație, a spus că va face totul pentru o conviețuire pașnică în județul Covasna, dar cu asemenea provocări eu nu cred că o să ajungem la o conviețuire pașnică”, a spus Biro.

Sancțiunea a fost aplicată în temeiul HG 1157/2001 privind Normele de arborare a drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României, care prevede la capitolul II, articolul 16 că „imnul național al altor state se intonează numai cu prilejul vizitelor, festivităților și ceremoniilor oficiale cu caracter internațional, împreună cu imnul național al României, înaintea acestuia”.

Prefectul județului Covasna, Marius Popica, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că reprezentanții instituției aveau pregătită documentația încă de la evenimentul din iunie, dar au decis să concretizeze sancțiunea pentru că PCM a continuat acțiunile care „ies din lege”.

„Am pregătit amenda încă din iunie și am decis să o și aplicăm pentru că văd că PCM persistă în acțiuni care ies din limita legalității (PCM a organizat un miting pro-autonomie la Sfântu Gheorghe în 29 noiembrie – n.r.). Toată lumea poate organiza ce vrea și când vrea, dar trebuie să răspundă pentru acțiunile care au loc. Am tot tolerat și iată unde am ajuns, că primarul din Târgu Secuiesc nici nu trimite o coroană de Ziua Națională, nu pune steaguri, iar câțiva cetățeni arborează steaguri de doliu de 1 Decembrie. Evenimentul organizat de PCM în iunie a fost ilegal, legea spune foarte clar cum și unde se poate cânta imnul unei țări, eu nu am nimic cu imnul Ungariei, îl respect, dar de acum aplicăm toleranță zero la orice activitate ieșită din lege”, a declarat prefectul Marius Popica.

El a adăugat că PCM poate contesta amenda prin căile legale.

Zilele trecute, primarul din Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, a fost amendat de Prefectura Covasna cu 5.000 de lei pentru că în oraș au fost arborate doar „două-trei steaguri” ale României la ceremoniile de 1 Decembrie, însă edilul va contesta amenda spunând că legea nu prevede numărul drapelelor care trebuie puse.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pierdere URIAȘĂ pentru România din PNRR. 100 de milioane de euro din jalonul de decarbonizare
Digi24
Imagini virale: lider spiritual indian, în cabină de sticlă cu aer condiționat și picioarele afară pentru a fi sărutate
Cancan.ro
Ea este Elena, tânăra care a murit înecată în Marea Neagră. Și iubitul ei s-a stins în același mod
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Cât mai îndurăm criza? Un economist de la UBB Cluj spune cât mai avem de îndurat
Mediafax
Așa arată MADURO după capturarea de către SUA!
Click
Un român de 24 de ani și-a cumpărat un apartament cu credit și l-a renovat singur de la zero: „De şapte luni lucrez la casa mea”
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
Calcul complet. Ce pensie primești în România, dacă ai lucrat part-time (4 ore pe zi)?
Ce se întâmplă doctore
Apariție rară a Cristinei Rus, după retragerea din showbiz! Cum arată acum fosta jumătate Blondy, la 43 de ani?
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cum s-a circulat în prima zi pe noua secțiune din A7 de pe AUTOSTRADA MOLDOVEI? VIDEO
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Ce nu este deontologic să se întâmple atunci când mergi la psiholog? Unde se termină terapia și începe abuzul