Prima pagină » Știri » Percheziții în Ploiești, în cazul unor furturi din locuințe și din autoturisme

Percheziții în Ploiești, în cazul unor furturi din locuințe și din autoturisme

Polițiștii din Ploiești fac percheziții, miercuri, în cazul unor furturi din locuințe și din autoturisme, între cei vizați fiind un tânăr care, în 2011, a furat dintr-o casă un geamantan cu un milion de euro.

Polițiștii din Ploiești fac percheziții, miercuri, în cazul unor furturi din locuințe și din autoturisme, între cei vizați fiind un tânăr care, în 2011, a furat dintr-o casă un geamantan cu un milion de euro. 

Potrivit Poliției Prahova, un număr de cinci percheziții au loc în Ploiești și Valea Călugărească la persoane bănuite de furturi din locuințe și dintr-un autovehicul.

„Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada martie – aprilie a.c., persoanele în cauză ar fi săvârșit 6 infracțiuni de furt din locuințe de pe raza municipiului Ploiești. Se pare că aceștia pătrundeau în locațiile vizate prin efracție, pe timpul nopții, de unde sustrăgeau bunuri și valori (bani, bijuterii, electronice, parfumuri, obiecte vestimentare etc)”, arată Poliția Prahova.

Aceleași persoane sunt bănuite că, la sfârșitul lunii aprilie, ar fi spart geamul lateral al unui autovehicul din Ploiești, și au furat din interior un portofel.

Până în prezent, prejudiciul estimat este de peste 25.000 de lei.

Surse judiciare au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că unul dintre cei vizați de percheziții este un tânăr care a fost condamnat, în 2011, la patru ani de închisoare, acesta fiind găsit vinovat că a furat dintr-o casă un geamantan în care se afla suma de un milion de euro.

Cinci persoane vor fi duse la audieri la sediul Poliției Prahova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...