Prima pagină » Știri » Peste 100 de persoane în Piața Universității, la un protest față de fracturarea hidraulică

Peste 100 de persoane în Piața Universității, la un protest față de fracturarea hidraulică

Peste 100 de persoane în Piața Universității, la un protest față de fracturarea hidraulică
Peste 100 de persoane participă duminică după-amiază, în Piața Universității din București, la un protest autorizat față de extragerea gazelor de șist prin fracturare hidraulică, ei cerând interzicerea prin lege a acestei metode.

Participanții s-au adunat, începând cu ora 15.00, în zona statuilor de la Universitate, unde au venit cu steaguri și pancarte pe care sunt scrise mesaje precum „Artă, viață și natură. NU otravă și fractură”, „Nu corporația face legislația” sau „Ape curate, nu poluate”.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, protestatarii au autorizație de ocupare a Pieței Universității până la.ora 21.00.

Protestul este organizat de mai multe ONG-uri care au declarat 6 aprilie „Ziua națională de protest împotriva fracturării hidraulice”. Mobilizarea s-a făcut atât prin intermediul rețelelor de socializare, cât și prin afișe lipite în locuri publice.

„Astăzi, 100 de localități din România, 10 din diaspora, s-au reunit în 48 de orașe pentru a celebra Ziua națională de protest împotriva fracturării hidraulice. (…) La Vaslui avem peste o mie de persoane. Este primul mare protest din Vaslui. Avem semnale și mesaje de la Sidney până la New York. Toată mișcarea mondială antifracturare este alături de noi”, a spus unul dintre inițiatorii protestului, George Epurescu, de la Asociația „România fără ei”.

Protestatarii cer interzicerea prin lege a metodei fracturării hidraulice în explorarea și exploatarea hidrocarburilor neconvenționale, inclusiv a gazelor de șist. Ei vor și anularea hotărârilor de guvern prin care s-au aprobat acordurile de explorare-dezvoltare-exploatare a gazelor de șist.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!