Prima pagină » Știri » Peste 200 de persoane, la înmormântarea elevei care a murit în tabără la Bușteni

Peste 200 de persoane, la înmormântarea elevei care a murit în tabără la Bușteni

Peste 200 de persoane participă, sâmbătă, la Câmpina, la înmormântarea elevei de 13 ani care a murit marți după ce a căzut de la etajul unei vile din Bușteni, unde se afla într-o tabără, colegi și profesori ai fetei venind cu două autocare pe parbrizele cărora au lipit o fotografie a fetei.

Peste 200 de persoane participă, sâmbătă, la Câmpina, la înmormântarea elevei de 13 ani care a murit marți după ce a căzut de la etajul unei vile din Bușteni, unde se afla într-o tabără, colegi și profesori ai fetei venind cu două autocare pe parbrizele cărora au lipit o fotografie a fetei.

Biserica „Sfânta Treime” din municipiul Câmpina a fost neîncăpătoare pentru cele peste 200 de persoane care au venit să o conducă pe ultimul drum pe Diana Elena Rotaru, adolescenta de 13 ani care a murit într-o tabără de matematică organizată la Bușteni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Slujba de înmormântare, oficiată de cinci preoți, a început la ora 13.00, iar la aceasta au asistat, pe lângă familie, zeci de colegi, dar și cadre didactice ale copilei, elevă la Școala 56 „Jose Marti” din București.

La finalul slujbei, unul dintre preoți a spus că în astfel de momente „cuvintele sunt mărginite pentru a exprima durerea celor care au cunoscut-o și iubit-o pe Diana Elena”.

După cuvântarea de final a preotului, în biserică a vorbit tatăl fetei, care a spus că Diana a fost „un copil foarte dorit” și că aceasta „umplea cu vocea și bucuria ei orice spațiu oricât de mare”. Tatăl adolescentei a mai povestit că încă de mică fetița a fost deschisă spre cunoaștere, că la patru ani a învățat să citească, iar la cinci ani citea cursiv, inclusiv de la televizor.

Familia a decis să o înmormânteze pe Diana la Câmpina, întrucât fata și-a petrecut o parte din copilărie în acest oraș, alături de bunica din partea tatălui.

Colegii Dianei o descriu pe aceasta drept o fire veselă, extrem de prietenoasă, care și-a dorit și a reușit să își facă mulți prieteni. Aceștia mai spun că Diana era extrem de inteligentă și pasionată de matematică.

Strada Mihai Eminescu din Câmpina, unde se află Biserica „Sfânta Treime”, este blocată în prezent de autocarele cu care au venit colegii Dianei din București. Pe parbrizul fiecărui autocar, dar și pe parbrizele unora dintre mașinile celor prezenți la înmormântare a fost lipită o fotografie a fetei.

Fata va fi înmormântată într-un cimitir din Câmpina.

Eleva de 13 ani, olimpică la matematică, a murit, marți seară, la Spitalul din Sinaia, unde fusese adusă marți dimineață, după ce a fost găsită căzută de la etajul al treilea al vilei în care fusese cazată alături de alți 21 de elevi care participau la o tabără de matematică. Când a fost găsită, temperatura corpului fetei măsura 19,5 grade.

Necropsia efectuată la Serviciul de Medicină Legală a arătat că fata consumase alcool și avea o alcoolemie de 0,9.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia a deschis dosar de urmărire penală pentru ucidere din culpă împotriva cadrelor didactice care se aflau în tabără cu copiii. Conform unor surse, unii dintre profesorii cu care elevii aflați în tabără făceau zilnic șase ore de matematică au declarat că ei au venit în tabără nu ca supraveghetori, ci exclusiv pentru a lucra cu copiii.

Organizatorul taberei este un profesor pensionar din Zalău, care conduce o editură și are o asociație care-i sprijină pe copiii olimpici la matematică.

Fata era elevă în clasa a VII-a la Școala nr. 56 „Jose Marti” din București și obținuse medalia de argint la olimpiada națională de matematică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...