Prima pagină » Știri » Peste 2.700 de sancțiuni, după controale la comercianții de carne

Peste 2.700 de sancțiuni, după controale la comercianții de carne

Peste 2.700 de sancțiuni, după controale la comercianții de carne

Peste 2.700 de sancțiuni, în valoare totală de aproximativ 1,8 milioane de lei, au fost date de polițiști, în perioada 17 – 30 de decembrie, în urma controalelor făcute în târguri, oboare și alte locuri unde se comercializează carne sau produse din carne, informează Poliția Română.

La acțiunile pentru verificarea respectării legislației în domeniul sacrificării animalelor și comercializării produselor din carne, polițiștii au controlat 2.382 de societăți comerciale, 2.533 de persoane fizice și 5.012 mijloace de transport.
În urma controalelor, au fost constatate 100 de infracțiuni, 69 dintre acestea fiind fapte de evaziune fiscală, de comiterea cărora sunt suspectate 86 de persoane, precizează sursa citată.

De asemenea, polițiștii au dat 2.762 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.803.943 de lei, și au ridicat marfă de 848.576 de lei.

Controalele au fost făcute sub coordonarea Direcției de Investigare a Fraudelor din Poliția Română, la acțiuni participând și specialiști din Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!