Prima pagină » Știri » Peste 30 de persoane, între care liderul PC Hunedoara, duse la audieri în cazul rețetelor false de 3,3 milioane de lei

Peste 30 de persoane, între care liderul PC Hunedoara, duse la audieri în cazul rețetelor false de 3,3 milioane de lei

Peste 30 de persoane, între care liderul PC Hunedoara, duse la audieri în cazul rețetelor false de 3,3 milioane de lei
Peste 30 de persoane - medici, farmaciști, asistenți de farmacie și distribuitori de produse farmaceutice - au fost duse, vineri, la sediul DIICOT din Deva, în urma perchezițiilor care au avut în cazul eliberărilor de rețete false, în fața anchetatorilor fiind prezentat și liderul PC Hunedoara.

Peste 30 de persoane – medici, farmaciști, asistenți de farmacie și distribuitori de produse farmaceutice – au fost duse, vineri, la sediul DIICOT din Deva, în urma perchezițiilor care au avut în cazul eliberărilor de rețete false, în fața anchetatorilor fiind prezentat și liderul PC Hunedoara.

Un număr de 33 de persoane au fost duse, până la ora transmiterii acestei știri, la sediul DIICOT din Deva pentru audieri, aici urmând să sosească și alte două persoane din Timișoara, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Printre persoanele duse la audieri – medici, farmaciști, asistenți de farmacie și distribuitori de produse farmaceutice – se află președintele organizației municipale a PC Hunedoara, Tatiana Făgădar, care este și consilier local și face parte din conducerea județeană a unui lanț de farmacii.

Ea a declarat la intrarea în sediul DIICOT Hunedoara că nu se consideră vinovată.

La sediul DIICOT a fost adus și soțul acesteia.

„Nu știu de ce ne-au adus aici. Soția mea nu deține farmacii, ea este angajata unui lanț de farmacie și sunt convins că nu a făcut nimic ilegal”, a spus soțul femeii.

Polițiștii au ridicat și autoturismul condus de femeie, un Porsche Cayenne.

Procurorii și polițiștii fac vineri percheziții în Hunedoara și Timiș, la medici și farmaciști care ar fi eliberat sute de rețete false pentru medicamente, în special oncologice, apoi le-au decontat la CAS Hunedoara prin societăți care dețin farmacii, încasând ilegal 3,3 milioane de lei.

Anchetatorii au descins la locuințele membrilor unui grup infracțional organizat suspectat de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul farmaceutic. Totodată, polițiștii și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au făcut percheziții la patru farmacii și două cabinete medicale din județele Hunedoara, Timiș și Sibiu.

La finalul perchezițiilor, 35 de persoane urmau să fie duse la audieri la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2010 – 2012, doi medici de la Spitalul Județean Hunedoara – Secția oncologie au completat în fals sute de rețete cu medicamente, în special oncologice sau adjuvante, substanțe cu valori mari, pentru pacienți cu afecțiuni oncologice aflați în tratament, au precizat procurorii DIICOT într-un comunicat de presă.

„Rețetele au fost predate liderilor grupării și depuse ulterior pentru decontare, prin inducerea în eroare a reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, prin intermediul a trei societăți comerciale care dețin farmacii în municipiile Hunedoara și Deva, fiind încasată astfel, în mod ilegal, suma de aproximativ 3.300.000 lei”, potrivit DIICOT.

Medicii care eliberau rețetele primeau de la reprezentanții farmaciilor diverse sume de bani, în funcție de cantitatea de medicamente prescrisă ce urma să fie decontată.

Pentru a ascunde proveniența sumelor de bani încasate ilegal prin decontarea rețetelor false, membrii grupării le-au înregistrat ca împrumuturi din partea asociaților firmelor pe care le dețineau. De asemenea, membrii grupării au înregistrat în evidențele contabile ale celor trei farmacii facturi fictive din care rezulta aprovizionarea cu medicamentele prescrise și decontate ilegal de la alte societăți comerciale înființate în acest scop, potrivit anchetatorilor.

„Aceste firme erau ulterior înstrăinate altor persoane, care semnau actele de cesionare în schimbul unor sume modice, fără a primi in realitate activele si arhiva. Pentru a influența rezultatul cercetărilor, membrii grupului infracțional organizat au modificat în repetate rânduri evidențele contabile și actele de gestiune ale medicamentelor, urmărind inducerea în eroare a organelor de control care au efectuat verificările financiar-contabile în cauză. De asemenea, au întocmit acte fictive din care rezultă în mod fals distrugerea unor cantități de medicamente negăsite pe stoc cu ocazia controlului”, au mai precizat procurorii DIICOT.

Rulajul sumelor de bani realizat prin intermediul firmelor controlate de către membrii grupării depășește suma de 11 milioane de lei, au susținut procurorii DIICOT.

Poliția Română a precizat că, pe parcursul anchetei, grupul infracțional organizat a fost sprijinit de o grefieră de la Tribunalul Hunedoara și de soțul acesteia, care au transmis unuia dintre medici că instanța a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice.

Totodată, în această cauză este cercetată și o altă persoană, pentru sprijinirea grupului infracțional, fiind suspectată că a primit 10.000 – 15.000 de euro de la un membru al grupării, asigurându-l că are influență la conducerea Gărzii Financiare și că poate influența rezultatul verificărilor, potrivit Poliției Române.

Prejudiciul creat de membrii grupării infracționale a fost estimat până în prezent la aproximativ trei milioane de lei, din care 1,3 milioane de lei reprezintă înșelăciunea la casa de asigurări de sănătate, 1,4 milioane de lei – delapidare și 140.000 de lei spălare de bani, au mai arătat polițiștii.

Cercetările vor fi extinse și cu privire la alte persoane și societăți comerciale implicate, existând indicii că prejudiciul total depășește 11 milioane de lei.

Gruparea a fost destructurată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Hunedoara, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Alba și Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
Studenții pun pe masa Guvernului Mureșan 10 cereri. Burse mai mari și reducerea de 90% la tren
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!