Prima pagină » Știri » Peste 5.400 de români au solicitat serviciile ambulanței în ultimele 24 de ore

Peste 5.400 de români au solicitat serviciile ambulanței în ultimele 24 de ore

Peste 5.400 de români au solicitat serviciile ambulanței în ultimele 24 de ore
Peste 200 de român au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza temperaturilor ridicate

Peste 200 de român au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza temperaturilor ridicate, care s-au înregistrat la nivelul țării în ultima perioadă, transmite Ministerul Sănătății. Aceștia au suferit de lipotimii și deshidratare.

Datele ministerului mai arată că, la nivelul întregii țări, 5 482 de conaționali au apelat din diferite motive la serviciile de ambulanță în ultimele 24 de ore.

Numărul persoanelor care au ajut nevoie de îngrijiri medicale înregistrează o ușoară creștere față de ziua precedentă, conform raportărilor cetralizate de către MS, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (COSU). Conform datelor, până în prezent, nu au fost înregistrate decese din cauza caniculei.

În această perioadă, numărul de ambulanțe mobilizate pentru intervențiile în toate județele din țară a fost de 1.161. La nivel național, au fost organizate peste 1.300 puncte de prim ajutor.

Măsuri anti-caniculă

Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme, Ministerul Sănătății recomandă populației să asculte sfaturile medicilor și să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 și 18.

În perioadele de caniculă este recomandat să bem zilnic între 1,5 și 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete. Este necesar un pahar de apă la fiecare 15 – 20 de minute.

Medicii ne sfătuiesc să mâncăm zilnic cât mai multe fructe și legume proaspete, deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă.

În această perioadă a anului este contraindicat să bem alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. De asemenea, este indicat să introducem în dieta zilnică băuturi care au un conținut ridicat de cofeină. Printre acestea se numără băuturile de tip cola, cafeaua, ceaiul negru și cel verde.

Pe parcursul zilei este bine să facem dușuri calduțe, fără a ne șterge de apă, iar dacă avem aer condiționat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală

Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ținută adecvată: pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise

Evitați activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie, printre care se numără mersul cu bicicletă, alergatul în aer liber sau grădinăritul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!