Prima pagină » Știri » Petrecerea continuă la Neversea. Ce mesaj a transmis unul dintre cei mai buni DJ ai lumii

Petrecerea continuă la Neversea. Ce mesaj a transmis unul dintre cei mai buni DJ ai lumii

Petrecerea continuă la Neversea. Ce mesaj a transmis unul dintre cei mai buni DJ ai lumii
Peste 53.000 de mii de fani din țară și străinătate au asistat, sâmbătă seara, la în cea de-a doua zi a Neversea, momentul culminant fiind cel în care unul dintre cei mai buni DJ ai lumii, Afrojack, a coborât în mijlocul zecilor de mii de fani.

„Mă bucur enorm că sunt pe scenă încă de la prima ediție a Festivalului Neversea. Sunt impresionat de fanii din România, care îmi depășesc așteptările de fiecare dată. Sunt extrem de fericit că fac parte din line-up-ul celor două mari festivaluri, Untold și Neversea, festivaluri care cred eu că vor rămâne în istorie”, a declarat Afrojack.

Nici legendarul Fatboy Slim nu s-a lăsat mai prejos și, timp de două ore, a dus muzica la un alt nivel.

„Dumnezeul muzicii rave”, așa cum este numit de fanii săi, s-a declarat impresionat de căldura cu care este primit de fiecare dată când vine în România.

Și melodiile „Take shelter”, „King” și „Desire” au răsunat cu putere sâmbătă seara în momentul în care trupa britanică Years&Years a urcat pe scena principală a festivalului, The Gateway. Răsăritul celei de-a treia zi a fost acompaniat de DJ-ul olandez de muzică trance, Ferry Corsten.

Pe scena principală a festivalului Neversea au urcat, în cea de-a doua zi, Mike Perry, Delia, Bassjackers, Afrojack, Years&Years, Fatboy Slim, Ferry Corsten. Pe celelalte scene au concertat alți peste 30 de artiști printre care Rudimental DJ, Marc Romboy, Parra for Cuva, Rampue, Blondish și mulți alții.

Duminică, ultima zi de festival, îi programează pe Jason Derulo, Dua Lipa, KSHMR, Nicky Romero, Fedde Le Grand, Benny Benassi, Nina Kraviz, Dub Fx, Netsky, Priku, Nighmares on wax.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Ce a găsit o femeie într-un borcan cu murături. Produsul a fost retras de la vânzare după ce imaginile au devenit virale
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Modul neobișnuit în care s-a răzbunat o femeie după despărțirea de fostul partener. Bărbatul a avut parte de un șoc!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!