Premieră la Iași: un profesor, spectator la o piesă de teatru, a urcat pe scenă reclamând limbajul vulgar. Ce spun elevii care au văzut spectacolul

Publicat: 06/11/2012, 10:34
Actualizat: 02/09/2019, 22:12

Zeci de elevi care participau la un proiect educativ au fost nevoiți să plece de la o piesă de teatru jucată pe scena Naționalului ieșean, după ce unul dintre profesorii lor a cerut întreruperea spectacolului din cauza limbajului trivial.

În ultimii ani, zeci de tineri din Iași participă la proiectul educațional „Valori culturale românești”, alcătuit dintr-o serie de evenimente care au drept scop „perpetuarea și evidențierea valorilor tradiționale românești”.

La ediția din acest an, elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași și cei de la Seminarul Teologic Liceal „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au avut ca invitați și niște liceeni din Chișinău. În total, circa 100 de elevi au participat la o serie de evenimente cultural-artistice organizate în incinta colegiului ieșean. Au fost conferințe, sesiuni de seminarii, concursuri de cultură generală în domeniile istorie și religie, dar și un joc de fotbal. Invitat special al acestei ediții a fost academicianul Alexandru Zub, directorul onorific al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași. Alți invitați au fost reprezentanți ai Mitropoliei Iași.

Ca în fiecare an, proiectul s-a încheiat cu o vizită la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. Piesa aleasă a fost „Nirvana”, creația mai tânărului regizor Liviu Cristian. Potrivit prezentării postate pe site-ul teatrului ieșean, „spectacolul vorbește despre imposibilitatea păstrării inocenței în lumea contemporană românească”.

Regizorul face și niște observații asupra piesei. „Nu există inocență, există o continuă aspirație către ea (uzual, se mai numește regret)”, susține Liviu Cristian, care, la finalul prezentării susține că nu înaintează un „manual de utilizare pentru alegerea tipului de religie/filosofie/gândire, ci o retrospectivă pentru sentimentul alienator în fața agresiunii cu care fluxul lumii te obligă să te transformi. Mai ales în această parte de lume, într-o continuă tranziție”.

Sâmbăta trecută, elevii participanți la proiect, circa 100 la număr, cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, au mers la teatru pentru a vizona piesa. Alături de ei au fost prezenți profesori de la cele trei licee, dar și părinți și preoți.

„Spectacolul nu era adecvat pentru scopurile proiectului”

După câteva minute de la începerea spectacolului, care avea în distribuție cinci actori, un profesor de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” a urcat pe scenă și i-a invitat pe cei participanți să aleagă dacă vor să mai participe sau nu la spectacolul care părea să aibă un limbaj vulgar.

Sorin Sitea, profesor de istorie la liceul în cauză, afirmă că spectacolul „nu era adecvat pentru scopurile proiectului” la care elevii au participat.

„Sâmbătă seara, noi am mers la spectacolul pe care l-am cumpărat în întregime cu câteva zile înainte. După câteva minute de la începerea lui, când eu aveam în sală invitați și părinți și oaspeți de la Chișinău și de la seminarul de la Mânăstirea Neamțului, piesa ne-a arătat o altă imagine. După circa 20 de minute am decis să mă consult și să vorbesc cu cineva competent. A venit regizorul, căruia i-am spus să întrerupă piesa, în condițiile în care noi nu ne-am propus și nu ne-am așteptat la un asemenea spectacol”, a declarat pentru gândul profesorul Sorin Sitea.

Afișul spectacolului „Nirvana”

Potrivit acestuia, nu imaginile au fost cele care l-au determinat să ceară oprirea piesei, „ci limbajul care abunda în expresii vulgare”.

„Oricine dorește să le constate va merge la piesă și va vedea. Dincolo de țigările pe care le foloseau, și asta nu avem ce face, fiind într-o lume modernă, mai era alcoolul care se consuma în partea stângă a scenei, iar elevii mi-au confirmat ulterior că era chiar real. Unul dintre actori consuma chiar pe scenă. Este vorba despre cel care a scris mesajul pe Facebook și pe care l-ar fi și retractat apoi cu niște cuvinte extrem de jignitoare la adresa noastră”, mai spune Sorin Sitea, care și-a motivat gestul prin faptul că este și tată, dincolo de profesia de dascăl.

Sorin Sitea afirmă că nu critică munca artiștilor și nici nu pune sub semnul întrebării maniera în care se joacă piesa. „Nu am putut însă să nu îmi spun atitutidea într-un mesaj în care nu mă regăsesc nici eu, nici elevii mei. Dacă unii pot înțelege din cuvinte care încep cu „p” sau din „f” sau din alte expresii rostite în mod repetat, ostentativ, din consumul ostentativ de alcool pe scenă, atunci înseamnă că eu am greșit”, mai spune el.

Recomandările au venit din partea teatrului

Profesorul menționează că proiectul „Valori culturale românești” vizează modele de adevăr, decență, dar și respectul față de ceilalți. „Or, ce am văzut pe scenă în această piesă era în total în contradicție cu ceea ce noi am promovat în toți acești ani și încercăm cu tot ce putem noi să o facem”.

Profesorul Sorin Sitea

Întrebat de ce nu s-a interesat înainte despre conținutul piesei, profesorul susține că s-a bazat pe recomandările primite din partea reprezentanților teatrului.

„Spectacolul era în oferta stagiunii și l-am cumpărat pe tot. Noi avem un partenerit vechi cu Teatrul Național, cu diverse activități împreună. Am mers pe recomandările de la ei, la fel cum am mers și în alți ani. Am optat pentru el în baza recomandărilor venite de la ei și în condițiile în care în prezentarea spectacolului nu am găsit nimic care să indice că ar fi vorba despre un limbaj licențios sau altceva”, mai spune Sorin Sitea.

Elev: Nu toți folosim cuvinte care încep cu „p” și „f”

Nemulțumiți de piesă, din respect față de părinții și de profesorii lor sau poate chiar de teama unor eventuale sancțiuni, cei mai mulți elevi prezenți au ales să plece de la teatru imediat după anunțul profesorului lor.

Constantin Cucinschi Păvăloi este elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și a fost unul dintre liceeni care au plecat de la spectacol după doar câteva minute de la începerea lui. „Am fost surprins să văd atâtea cuvinte cu care începeau cu literele „p” sau „f”. Nu toți le folosim. Mi s-a părut deplasat limbajul prin care artiștii voiau să arate realitatea”, a declarat pentru gândul elevul în cauză.

Profesorul Sorin Sitea afirmă că o parte dintre elevii care au ales să rămână în sală i-au spus că au făcut-o „din curiozitate”.

Contactat de gândul, Viorel Laiu, profesor la Seminarul Teologic Liceal „Veniamin Costachi” de la Mânăstirea Neamțului, afirmă că era firesc să se ia atitudine și să se ceară oprirea spectacolului. „Prestația actorilor a fost grozavă, dar limbajul lasă de dorit. Înțeleg că un spectacol trebuie să ducă la ceva educativ atunci când ai elevi acolo. Ce, la școală sau în alte cercuri, ne adresăm așa?”, se întreabă retoric Viorel Laiu.

Actor: „I-am spus fraierului din rolul principal să stea naibii calm”

Actorul Doru Aftanasiu a criticat într-un limbaj nu tocmai ortodox gestul profesoorului Sitea. Afirmațiile sale au fost postate pe pagina sa de Facebook și au fost preluate de presa loocală. Ulterior, el și-a retractat vorbele, susținând că erau doar pentru prieteni și a recunoscut că „exprimarea era oribilă”.

„Am privit cam un sfert de ceas cum se moșmondeau ăia de la Colegiul Național „M. Eminescu” să iasă din sală, am băgat și o țigară, i-am zis fraierului din rolul principal să stea naibii calm (nu știu de ce i-am zis asta, că nici el – din câte observasem – nu prea știa cum să reacționeze), apoi am continuat spectacolul de unde rămăsesem. Cool, nu?”, a scris actorul pe Facebook, el însuși fost elev al colegiului ieșean.

Actorul Doru Aftanasiu

În același mesaj, el a mai spus că, în societate, „important este ca elevul să simuleze decența, nu-i nevoie chiar s-o aibă”, deși foarte mulți dintre ei se îngrămădesc să vadă filme străine în care sunt momente când se înjură de mama focului.

„Nirvana” nu este spectacolul cu limbajul cel mai dur

Cristian Hadji-Culea, directorul Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, este însă de părere că era mai bine ca tinerii să vadă până la sfârșit piesa. „Putea apoi, la școală, să discute și să își spună domnia sa părerea, camaraderește, în măsura în care există un cerc în care profesorii să discute aproape de la egal la egal cu elevii și să combată, să spună ce nu i-a plăcut. Interzisul este cel mai rău lucru posibil”, a declarat pentru gândul directorul teatrului, precizând că nu știe cine i-a recomandat profesorului Sitea spectacolul în cauză.

Potrivit acestuia, „Nirvana” nu este piesa de teatru cu limbajul cel mai dur. „Este o piesă scrisă de un tânăr regizor despre realitatea în care trăiește el și noi. Poți să mergi puțin pe stradă și auzi vorbindu-se mai urât decât în Nirvana. În filmele românești se vorbește mai dur decât în Nirvana. Din punctul ăsta de vedere nu e o problemă cu piesa”, adaugă directorul.

Cristian Hadji-Culea, directorul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” / Foto: Mediafax

Potrivit profesorului Sorin Sitea, pe afișul spectacolului ar fi trebuit specificat că nu este adresat copiilor de 15-16 ani sau că se folosește „un limbaj vulgar. Directorul teatrului spune că la acest spectacol pot să vină și copii cu vârste de 14 ani.

„Este o piesă scrisă de tineri pentru tineri, un specatcol din care poți învăța ceva, problema e să înveți și să aplici”, mai spune Cristian Hadji-Culea, care speră ca elevii Colegiului Național „M. Eminescu” să vină în continuare la teatru.

ISJ Iași: Profesorul trebuia să verifice piesa

Referitor la această situație, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Iași afirmă că profesorul trebuia să verifice dacă piesa respecivă se înscrie în profilul educațional și în vârsta elevilor.

„Atunci când duci niște copii la teatru, este neplăcut să îi scoți apoi în timpul piesei, iar profesorul trebuie să fie avizat spre ce îi duce”, a declarat pentru gândul Camelia Gavrilă, inspector general ISJ Iași.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24...
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe...
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu! Lovitură năucitoare: Ajunsese să...
Vlad Pascu rămâne în arest! Decizia luată de Tribunalul Constanța
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la...
Vine vijelia peste România. Aduce și ninsori
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13...
ADEVĂRUL despre uciderea Mirelei! Acum s-a aflat chinul la care a fost supusă
Patrick nu crede în atracția lui Robi față de Julia! Ce au spus Virginia și...
"Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată". Gheorghe Turda, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare