Președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, reținut de DNA. Ce acuzații i se aduc

Președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, reținut de DNA. Ce acuzații i se aduc
Publicat: 08/05/2015, 07:07

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a președintelui Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual, precum și a directorului executiv al Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ, Cristina Teodora Jinga, pentru abuz în serviciu, fals intelectual, în formă continuată, și instigare la fals intelectual, in formă continuată, dar și a șefului Serviciului Proiecte și Parteneriate din Direcția Proiecte și Dezvoltare Durabilă tot din CJ, Carmen Ingrid Irimescu, pentru abuz în serviciu, fals intelectual, în formă continuată, și complicitate la fals intelectual.

De asemenea, a fost reținută și Elena Letiția Popa, administrator al unei societăți comerciale, pentru instigare la abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual, în formă continuată, și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Potrivit DNA, în luna august 2013, la nivelul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din CJ Iași a fost redactat caietul de sarcini pentru achiziția prin procedura „cerere de ofertă” de servicii de tipărire de materiale pentru promovarea județului Iași, contractul fiind adjudecat de societatea comercială administrată de Letiția Elena Popa și semnat la 27 septembrie 2013.

Durata maximă de execuție a contractului de servicii era de trei luni de la data semnării, în caz de executare cu întârziere, prestatorul putând fi obligat la plata de penalități de 0,1% (pentru fiecare zi de întârziere) din contravaloarea serviciilor rămase de executat.

„Pentru ca acest contract să fie atribuit firmei pe care o administra, inculpata Letiția Elena Popa a întocmit și utilizat documente false, (CV-urile unor angajați), pentru a crea aparența îndeplinirii criteriilor de admisibilitate și conformitate a ofertei, depunând apoi toate aceste înscrisuri la autoritatea contractantă – Consiliul Județean Iași. În acest mod, Letiția Elena Popa i-a determinat, cu intenție, pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor să atribuie, fără vinovăție și fără a avea cunoștință de caracterul fals al înscrisurilor depuse, contractul firmei sale, în condițiile în care oferta ar fi trebuit să fie respinsă, din cauza neîndeplinirii cerințelor minimale ale caietului de sarcini. Astfel, s-a produs o vătămare a intereselor legale ale celuilalt ofertant și s-a obținut un folos necuvenit pentru societatea administrată de Letiția Elena Popa”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

DNA arată că, potrivit documentației de atribuire, ofertei depuse de societatea administrată de Popa și contractului încheiat ulterior, serviciile de tipărire de materiale pentru promovarea județului Iași ar fi trebuit să constea în: realizarea (concepție și design) a unui catalog de prezentare a județului în limbile română și engleză și tipărirea acestuia în o mie de exemplare, servicii în valoare de 169.000 de lei, precum și în tipărirea unei broșuri, bilingve, cu proiectele Consiliului Județean Iași, tot în o mie de exemplare, servicii în valoare de 16.700 de lei, dar și tipărirea unui calendar de evenimente al județului lași, corespondent anului 2014, de asemenea în o mie de exemplare, servicii în valoare de 8.400 lei.

Serviciile prestate de firma respectivă mai cuprindeau tipărirea unor mape de prezentare a județului lași, în o mie de exemplare, servicii având o valoare de 8.400 lei, tipărirea unor hărți turistice ale județului lași, în 5.000 de exemplare, servicii având o valoare de 42.000 lei, realizarea a 300 de magneți, având o valoare de 3.300 lei, realizarea (concepție și execuție) unui film de prezentare a județului Iași și imprimarea acestuia în o mie de DVD-uri, însoțite de carcasă, servicii având o valoare de 27.000 lei, furnizarea a două suporturi pentru broșuri, cu o valoare de aproximativ 1.700 lei, furnizarea a 200 stick-uri USB, tip business – card, personalizate, cu o valoare de 5.960 lei, furnizarea de 2.000 de pixuri metalice și de plastic, personalizate, cu valoare de 18.000 lei, realizarea de 6.000 de sacoșe din carton și plastic, personalizate, cu o valoare de 29.000 lei, dar și o prezentare în format „PowerPoint” a proiectelor județului Iași, în limbile română și engleză, cu o valoare de 5.622 lei.

În 19 decembrie 2013, între Consiliul Județean lași și societatea administrată de Letiția Popa a fost încheiat procesul verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea, către autoritatea contractantă, a unui număr mai mic de repere, față de cel prevăzut în contract (respectiv 11 din cele 16 repere), nefiind predate și primite albumele de prezentare, broșurile, DVD-urile cu filmul de prezentare a județului Iași, machetele cu proiectul conceperii și designului acestora.

Reperele nepredate aveau valoarea totală, conform contractului, de 213.005,71 lei.

DNA mai arată că, în luna decembrie 2014, pentru ca Letiția Popa să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri pe care nu le livrase și, totodată, să nu poată fi obligată la plata penalităților, Cristina Teodora Jinga, în calitate de director executiv al Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași, cunoscând faptul că nu fuseseră livrate reperele respective i-a determinat pe membrii comisiei de recepție din care făcea parte și Carmen Ingrid Irimescu să semneze un proces verbal de recepție antedatat 7 ianuarie 2014, în cuprinsul căruia s-a menționat, în mod nereal, că fuseseră livrate, în 19 decembrie 2013, și reperele lipsă, respectiv o mie de albume de prezentare a județului Iași, o mie de broșuri, o mie de DVD-uri, filmul de prezentare a județului Iași (o bucată), machetele cu proiectul conceperii și designului albumelor de prezentare a județului Iași.

De asemenea, Jinga a semnat mai multe documente, activități ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în cuantum de 213.005,71 lei pentru județul Iași, la care se adaugă contravaloarea penalităților în cuantum de 1% pe zi, prin plata nelegală a sumei respective din bugetul unității administrativ teritoriale, și obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru firma respectivă.

„Inculpata Irimescu Carmen Ingrid, în calitate de șef al Serviciului Parteneriate și Proiecte din cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași, cunoscând că reperele respective nu fuseseră livrate autorității contractante, a semnat cu bună știință documentul de efectuare a recepției, antedatat 7 ianuarie 2014, precum și alte acte, având ca urmare producerea prejudiciului menționat mai sus. Mai mult, în anul 2015, pentru a ascunde faptele comise și a împiedica tragerea sa și a celorlalte persoane implicate la răspundere penală, a semnat centralizatorul intrărilor și al ieșirilor de materiale de promovare aferente contractului respectiv, în cuprinsul căruia a atestat, în mod nereal, că în 19 decembrie 2013, firma inculpatei Popa Letiția Elena livrase toate reperele prevăzute în contract, faptul că 52 albume de prezentare fuseseră distribuite la diverse evenimente și că în 11 februarie 2015, 948 albume fuseseră restituite societății respective”, precizează procurorii DNA.

În 8 martie 2015, Carmen Ingrid Irimescu le-a ajutat pe Teodora Jinga și o altă persoană, prin punerea la dispoziție a apartamentului său, să semneze, în condiții de confidențialitate, un proces verbal, antedatat 11 februarie 2015, în cuprinsul căruia s-a atestat, în mod mincinos, restituirea către firmă a celor 948 de albume de prezentare a județului Iași, în vederea actualizării gratuite a acestora cu date și fotografii privind Aeroportul Internațional Iași.

Concret, deși bunurile menționate mai sus nu au fost predate Consiliului Județean Iași decât scriptic, Cristina Teodora Jinga și Carmen Ingrid Irimescu au făcut demersuri pentru a crea aparența recepționării tuturor reperelor prevăzute în contract, astfel încât să poată fi făcută plata către firma inculpatei Letiția Elena Popa, potrivit DNA.

În perioada martie-aprilie 2015, Cristian Mihai Adomniței, în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași și de ordonator principal de credite, cu intenție directă, le-a ajutat pe Teodora Jinga și Carmen Ingrid Irimescu, în urma unei înțelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracțiunilor pe care acestea le comiseseră și tragerea lor la răspundere penală.

Astfel, Adomniței, a făcut demersuri menite să amâne finalizarea misiunii de audit, să creeze aparența că toate materialele prevăzute în contract fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv că 948 albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate, dar și să creeze timpul necesar pentru ca societatea inculpatei Letiția Elena Popa să realizeze și să predea efectiv albumele pe care nu le predase niciodată Consiliului Județean.

„Aceste demersuri s-au concretizat prin exercitarea, de către inculpatul Adomniței Cristian Mihai, a unor acte de intimidare îndreptate împotriva auditorilor pe care i-a pus în ipostaze umilitoare, reproșându-le modalitatea de efectuare a auditului, precum și faptul că s-au deplasat la sediul firmei administrată de inculpata Popa Letiția Elena, fără aprobarea sa. De asemenea, inculpatul a refuzat să sesizeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la frauda comisă, deși i s-a adus la cunoștință, în mod detaliat, modalitatea de comitere a acesteia și i s-a solicitat, în mod expres, să sesizeze organele de urmărire penală. În schimb, acesta a preferat să se implice activ în acoperirea cu acte false a faptelor comise”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Astfel, în cursul lunii martie 2015, Cristian Adomniței a semnat un proces verbal, datat 11 februarie 2015, prin care atesta, în mod mincinos, că la data respectivă cele 948 albume de prezentare a județului Iași au fost restituite de către Consiliul Județean Iași societății comerciale respective, în vederea actualizării gratuite a acestora.

„În același sens, inculpatul Adomniței Cristian Mihai, a refuzat să avizeze formularul de constatare și raportare a iregularităților întocmit de către Serviciul Audit Public Intern și le-a solicitat expres auditorilor să modifice constatările din cuprinsul acestui document, precizându-le totodată să întocmească altul, cu același număr de înregistrare, care să nu conțină referiri la acel prejudiciu, în cuantumul respectiv”, precizează DNA.

Cristina Teodora Jinga, Carmen Ingrid Irimescu, Letiția Elena Popa și Cristian Adomniței vor fi prezentați, vineri, Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Adomniței a ajuns la sediul DNA – Serviciul Teritorial Iași, joi, în jurul orei 15.00, el declarând presei, prin intermediul unui sms, că a fost chemat să dea declarații în fața procurilor și că are sentimentul că este „singurul din sat care nu știe ce se întâmplă în jurul său”.

„Am fost chemat la audieri. (…) Am sentimentul acela că sunt singurul din sat care nu știe și nu înțelege ce se întâmplă în jurul său”, spunea Adomniței.

Alături de președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, au fost duse la audieri șefa Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din CJ Iași, Teodora Jinga, și șefa Serviciului Proiecte și Parteneriate, Carmen Irimescu.

În 15 aprilie, procurorii DNA au făcut 21 de percheziții, dintre care 19 la Consiliul Județean Iași, în birourile unor directori ai Direcției Economice, Serviciului Financiar Contabil și Direcției Achiziții, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupție și fals, care ar fi fost comise în perioada 2013-2015.

La momentul desfășurării perchezițiilor, Cristian Adomniței nu se afla în țară, el fiind la Bruxelles, unde a participat la ședința plenară a Comitetului Regiunilor.

Cristian Adomniței, în vârstă de 40 de ani, este președinte al Consiliului Județean Iași din noiembrie 2012.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului