Prima pagină » Știri » Prima declarație a lui Mihai Neșu, după decesul tatălui său „Azi noapte a murit și tata. Nu s-a sinucis așa cum s-a anunțat”

Prima declarație a lui Mihai Neșu, după decesul tatălui său „Azi noapte a murit și tata. Nu s-a sinucis așa cum s-a anunțat”

Prima declarație a lui Mihai Neșu, după decesul tatălui său
Fostul fotbalist Mihai Neșu a postat, luni, un mesaj pe pagina de Facebook a fundației sale, în care a afirmat că anul acesta, în care părinții săi au decedat, este unul "foarte trist", precizând că "ăsta este cursul vieții".

„Azi noapte a murit și tata. Nu s-a sinucis așa cum s-a anunțat. S-a stins după o săptămâna la terapie intensivă, chinuit fiind de insuficiență cardiacă, respiratorie și renală. Dumnezeu să-l odihnească! Mă bucur că m-am întors din Olanda și am putut fi lângă părinții mei în ultimele lor luni. Să îi mai supăr puțin cu obrăzniciile mele… E un an foarte trist, dar ăsta e cursul vieții și cu ajutorul lui Dumnezeu depășim toate momentele grele. Mulțumesc tuturor pentru suport și celor din media care m-au căutat, să mă ierte, dar să mă înțeleagă că nu vorbesc cu ei”, a scris Mihai Neșu.

Mircea Neșu, tatăl fotbalistului Mihai Neșu, fost component al naționalei României și al echipelor Steaua și FC Utrecht, a murit, luni dimineață, la un spital din Oradea, unde fusese internat în stare gravă după ce a luat o doză foarte mare de medicamente, afirmă surse medicale.

Potrivit acestora, Mircea Neșu, în vârstă de 74 de ani, a fost internat la Spitalul Județean din Oradea în 12 octombrie, în stare foarte gravă, după ce a înghițit o cantitate mare de medicamente, pe fondul unei depresii severe, provocate atât de decesul soției sale, în această primăvară, cât și de faptul că suferea de o boală incurabilă, iar fiul său este imobilizat în cărucior.

Transferat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal, luni dimineață la ora 5.00, medicii i-au declarat decesul, nemaiputând să îl salveze.

Fiind o moarte suspectă, cazul a fost anunțat și Poliției.

„Luni, în jurul orei 11.00, Poliția Bihor a fost anunțată telefonic de un reprezentant al Spitalului Municipal «Gavril Curteanu» despre faptul că un bărbat de 74 de ani a decedat în spital. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită după necropsie”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Medic de profesie, Mircea Neșu a fost jucător de fotbal la Universitatea Cluj în timpul studenției, respectiv în anii ’60, și arbitru internațional de fotbal.

În luna aprilie a acestui an, Monica Neșu, mama fotbalistului Mihai Neșu, a încetat din viață, apropiații afirmând că aceasta a fost extrem de afectată de accidentul care i-a lăsat fiul invalid.

În 10 mai 2011, Mihai Neșu, transferat în 2009 de la Steaua la echipa olandeză Utrecht, s-a accidentat grav la un antrenament al clubului olandez, ulterior fiind diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală, iar de atunci existența sa depinde de un cărucior cu rotile. După mai multe tratamente în străinătate, Mihai Neșu s-a mutat în 2013 în locuința părinților săi din Oradea.

În prezent, fostul fotbalist a fost cooptat în staful echipei Universitatea Cluj, ocupând funcția de analist video.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SUA și Israel au lansat atacuri asupra Iranului. Liderul suprem Ali Khamenei a fost ucis
Digi24
Cine i-ar putea lua locul ayatollahului Ali Khamenei, dacă ar fi ucis în atacurile israeliene
Cancan.ro
Cum arată acum Nadia Dănciulescu, la 14 ani după ce a fost transformată complet în Frumusețe pe Muchie de Cuțit de la Pro TV
Prosport.ro
Olivia, apariție în bikini: „A arătat aproape tot”
Adevarul
„Nu exclud un război cu China”. Un propagandist al Kremlinului critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații militare”
Mediafax
Elevi din Vrancea, blocați în Dubai din cauza închiderii spațiului aerian
Click
Salată de post cu năut: rețeta măicuțelor de la Mănăstirea Nera care îți potolește foamea și hrănește sufletul
Digi24
VIDEO „Am pierdut două apartamente”. Tot mai multe orașe din România declară război păcănelelor. Ce spun dependenții de jocuri de noroc
Cancan.ro
Pensiile cresc cu 180 lei pe lună, pentru acești pensionari din România, de la 1 ianuarie 2027
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 53 de ani! Imagini rare cu prezentatoarea Stirilor ProTV
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Video cu momentul dramatic în care un tramvai plin cu pasageri deraiază în Milano: 2 morți, 54 de răniți
Descopera.ro
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Dragă, sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Tinerii din Generația Z pierd o abilitate pe care oamenii au avut-o timp de milenii