Prima pagină » Știri » Primarul Buzăului, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Primarul Buzăului, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Primarul Buzăului, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare
Primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Gloria", fiindu-i, de asemenea, interzis să ocupe funcția de primar pe o perioadă de cinci ani, conform unei decizii a Curții de Apel Brașov, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curții de Apel Brașov, Răzvan Cosmin Dicu, edilul din Buzău a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pe o perioadă de încercare de cinci ani, perioadă în care îi este interzis să-și mai exercite funcția de primar.

Decizia Curții de Apel Brașov este definitivă.

Boșcodeală a fost condamnat, în primă instanță, de Judecătoria Brașov, în 10 februarie 2015, la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Potrivit procurorilor, în perioada 2002 – 2008, Boșcodeală a acordat unor asociații sportive, persoane juridice non-profit, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local și le-a asigurat folosința gratuită a Complexului Sportiv Gloria Buzău, beneficiarii finali ai acestor sume și ai dreptului de a folosi complexul sportiv find societăți comerciale aflate în diverse raporturi juridice cu asociațiile sportive.

„În cursul anului 2008, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu pe care le avea în calitate de ordonator principal de credite, inculpatul Boșcodeală Constantin Octavian a dispus, în mod nelegal, plata sumei de 1.633.496,32 lei către Asociația Sportivă Fotbal Club Gloria Buzău cu titlu de finanțare nerambursabilă – din care suma de 279.496,32 lei reprezintă plăți directe efectuate către Regia Autonomă Municipală (RAM) Buzău (unitate din subordinea Consiliului local Buzău, la care Asociația sportivă avea debite restante). De această sumă de bani a beneficiat, în mod indirect, SC Fotbal Club Gloria SA Buzău (agent economic privat la care primarul era acționar, în calitate de persoană fizică), firmă cu care Asociația sportivă avea încheiat un protocol conform căruia se obliga, contrar legii, să susțină activitatea sportivă a societății comerciale cu sumele primite de la bugetul local. De asemenea, S.C. Fotbal Club Gloria S.A. Buzău fusese obligată, prin hotărâre judecătorească, la plata debitelor restante către RAM Buzău, în solidar cu Asociația sportivă (suma de 279.496,32 lei)”, preciza DNA.

În acest mod, susțin anchetatorii, bugetul local al municipiului Buzău a fost prejudiciat cu suma de 1.633.496,32 lei.

De asemenea, afirma DNA, la 19 mai 2006, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Buzău, Boșcodeală a acordat direct, în folosință gratuită, o parte a Complexului Sportiv Gloria, obiectiv aflat în proprietatea publică a municipiului Buzău, Asocierii în participațiune formate din Asociația Sportivă „Voința Buzău” și SC Monte Cris SR. Buzău, bugetul local fiind prejudiciat cu 2.675.555,22 lei, reprezentând veniturile nerealizate în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 octombrie 2009.

În plus, mai susțin procurorii, începând din 2002, când Complexul Sportiv Gloria a intrat în proprietatea publică a municipiului Buzău, primarul a asigurat nelegal folosința gratuită a stadionului de fotbal Asociației Sportive Fotbal Club Gloria Buzău și, prin intermediul acesteia, SC Fotbal Club Gloria SA. În acest mod, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 587.942,55 lei, reprezentând veniturile nerealizate din exploatarea bunului, potrivit sursei citate.

De asemenea, în iunie 2014, Constantin Boșcodeală a fost trimis în judecată într-un alt dosar, în care este acuzat că a preluat nelegal un teren de 33 de hectare de la Stațiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, în condițiile în care primise un alt teren, prejudiciul fiind de peste 24 milioane de lei.

În ambele dosare, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra mai multor imobile, terenuri și mașini ale primarului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Accesul copiilor la rețelele sociale ar putea fi restricționat în Uniunea Europeană