Primele MĂRTURII ale lui Tibi Ușeriu după ce a ajuns la spital cu DEGERĂTURI: „Bineînțeles că merită”

Sportivul român, Tibi Ușeriu, singurul maratonist român care a participat la Yukon Arctic Ultra, unul dintre cele mai grele de pe planetă care se desfășoară în Canada, într-o zonă sălbatică, la temperaturi care pot ajunge până la – 50 de grade Celsius a povestit de pe patul de spital unde a greșit în noua competiție artică.

„Așa, deci, a meritat? Pun pariu că mulți dintre voi vă puneți întrebarea asta. Adică merită să mergi la capătul lumii ca să îngheți în somn, ca fetița cu chibriturile? Bineînțeles că merită! La fel ca fiecare secundă trăită din viața asta.

Iar ratările sunt, de fiecare dată, un profesor mai eficient decât orice triumf. Ele fac parte din poveste și trebuie să fie asumate ca atare. Cum ar fi seria de ghinioane de la Tor de Géants, pe care nu o să le uit cât oi trăi.

AUTO Cât îi costă pe români un plin la mașină, în ianuarie 2026, la un rezervor de 50 de litri

11:59

VIDEO Ion Cristoiu: Scoaterea din joc a lui Radu Marinescu: Ăștia nici nu se mai ostenesc să împrospăteze diversiunile!

11:35

Acum sunt în spital, conectat la aparate și monitoare. Am o pijama ridicolă, cu picățele. Timp de 5 zile, cam 6 ore pe zi, o să fac un fel de dializă menită să-mi dilate vasele sanguine. Apoi mi se va decide soarta. Mi-e rău, văd triplu și am senzația că îmi crapă capul.

În loc să alerg prin sălbăticie, cum mi-aș dori, stau legat de un pat cu multe fire. În loc să termin restul de 600 de kilometri pentru care am venit, am timp de confesiuni. Asta mă cam deranjează”, a scris el în postarea însoțită de o fotografie în care stă, zâmbitor, pe un pat de spital”, a scris maratonistul în postarea însoțită de o fotografie în care stă, zâmbitor, pe un pat de spital.

Maratonistul bistrițean spune că indifernt de rezultat, efortul pe care l-a făcut a meritat pe deplin deoarece a reușit să facă cunoscut scopul pentru care a ajuns la această competiție: acela de a afla o lume întreagă de un proiect turistic inedit – Drumul Via Taransilvania, un drum de 1000 de kilometri, care poate fi parcus pe jos sau cu bicicleta similar celebrului El Camino din Spania. Drumul turistic pleacă de la Drobeta Turnu Severin (Mehedinți) și ajunge până la Putna (Suceava). Anul trecut au fost deschiși primii 130 de kilometri care străbat județul Bistrița-Năsăud.

„Criticilor de canapea și de tastatură, care se întreabă de ce și-o tot caută prin iaduri de gheață vedeta asta de carton, o să le spun că da, a meritat din plin. Poate n-o să înțeleagă. Nu e important. Ce e important pentru mine, nu trebuie să fie neapărat valabil pentru restul lumii, nu-i așa?

Eu am venit aici cu un scop, ca într-o misiune, călăuzit de o cauză în care cred foarte tare. Și anume că Via Transilvania, drumulețul ăsta al nostru, s-ar putea ca, într-o bună zi, să ne unească mai mult decât toate festivismele centenare la un loc. Visez să alerg într-o bună zi toți cei 1000 de kilometri. Cu toate degetele de la picioare, dacă se poate”, a mai scris Tibi Ușeriu.

Cum s-a întâmplat totul? 

Sportivul român a vorbit și despre cum s-a întâmplat totul, precizând că nu regretă nimic, maratonistul recunoscând că problemele de sănătate au apărut din vina sa, pentru că nu a respectat natura și s-a bazat mai mult pe instinct decât pe termometru.

„Așa și, cum s-a întâmplat? Asta e o altă întrebare nepusă, la care mă simt dator să răspund. S-a întâmplat din prostia mea. Îmi stă în gât să o recunosc, dar fix așa e.

În cursele astea petrecute în condiții extreme, nu are voie să-ți scape absolut nimic. Trebuie să fii 100% prezent, concentrat, atent la cele mai mici semne și detalii.

Dacă bietul Roberto Zanda nu și-ar fi pierdut luciditatea anul trecut, poate azi nu avea amputate ambele picioare, plus mâna dreaptă. A fost un caz dramatic, care a ridicat la maximum nivelul de alertă al organizatorilor de la Yukon Ultra.

Povestea mea s-a întâmplat așa. Ca de obicei, am pornit tare, cu o strategie clară în minte. După aproape 100 de kilometri am ajuns în punctul doi de control.

Eram pe poziția a treia. Mă simțeam bine și totul părea în grafic. Planul meu era să dorm puțin și să plec înaintea numărului unu. Iar aici, adrenalina mi-a jucat o festă neașteptată.

Ajunsesem în acest punct după o urcare și eram plin de elan. Am dormit doar două ore. Afară. Așa era regula. Încălzit fiind și focalizat pe strategia de a trece în frunte, acolo unde îmi place de obicei, am ratat din ecuație două detalii esențiale.

Primul a fost temperatura. Eram convins că sunt în jur de -20 de grade, însă, aveam să aflu prea târziu, the real feel era de -44! Al doilea a fost echipamentul. În sanie aveam încălzitoare, papucei de puf, ciorapi groși, de toate. Le-am ignorat cu bună știință.

M-am mulțumit cu o echipare ușoară, necorespunzătoare, și asta a fost o mare greșeală. Am intrat în sacul de puf îmbrăcat prost și, fără să am cea mai mică bănuială, în două ore am înghețat frumușel, în somn.

Noroc că organizatorii au impus o regulă nouă de control medical al extremităților fiecărui participant care pleacă din punctele de control: nas, urechi, mâini și picioare. Am pornit GPS track și m-am prezentat la controlul de rutină. Nu prea aveam răbdare, mă mâncau tălpile să o tai. Nu simțeam nimic în neregulă, umblam perfect normal. Doar că toate degetele de la piciorul stâng îmi erau albastre ca albastrul de Voroneț.

Când am citit panica din ochii lor, am știut că lucrurile vor lua altă întorsătură decât în planurile mele. Viața are talentul să ne surprindă uneori. Degeaba am protestat. Degeaba m-am dat cocoș.

A fost chemat un elicopter și, ca vântul, m-am trezit la spital. Din albastre, degetele se făcuseră acum negre. Și nu le mai simțeam. Medicii au zis că sunt degerături de gradul III. Drept urmare, mă tratează cum știu ei mai bine. Le sunt recunoscător. Concluzii? Am încasat o nouă lecție de băgat la cap. Natura trebuie respectată, cu ea nu e de joacă. La termometru e bine să te uiți, nu să te bazezi pe simțuri. Decât să mori ca un erou, mai bine te lași salvat.

Îmi plac lucrurile neterminate? Nu, deloc. Știu că n-are nici o noimă și sună a bravadă, dar chiar acum, cum stau pe spate cu ochii în neon, îndrăznesc să mă imaginez la anul din nou aici în Yukon, alergând prin pustiul alb, cu toate degetele la purtător sau fără.

Regret ceva? Ca de obicei, nimic. Drumul cel adevărat stă mereu înainte. Vă mulțumesc tuturor pentru încurajări, susținere și gânduri bune. Vă mulțumesc că vă pasă de Via Transilvanica. Să ne reauzim sănătoși acasă”, a conchis Tibi Ușeriu.

Ușeriu a luat startul pe 3 februarie la ultramaratonul Yukon Arctic Ultra, însă după 24 de ore și aproape 100 de kilometri parcurși a fost obligat organizatori să renunțe la cursă după ce în timpul somnului i-au degerat degetele de la picioare. Sportivul a fost transporat cu un elicopter la Whitehorse General Hospital unde se află sub îngrijirea medicilor și abia peste câteva zile va afla dacă degetele de la picioare îi pot fi salvate.

Organizatorii maratonului, care se desfășoară în Canada, într-o zonă sălbatică, au luat măsuri sporite de verificare a stării de sănătate a concurenților după ce anul trecut doi dintre competitori au suferit amputații, un concurent italian rămânând fără picioare și fără o mână din cauza degerăturilor.

Foto: Tibi Ușeriu/ Facebook