Prima pagină » Știri » PRIMELE REZULTATE LA BAC 2012 Harghita

PRIMELE REZULTATE LA BAC 2012 Harghita

PRIMELE REZULTATE LA BAC 2012 Harghita
Primele REZULTATE la examenul BAC 2012 din județul Harghita

BACALAUREATUL 2012 s-a încheiat astăzi, cu proba scrisă la alegere din aria curriculară.

Acum, cei aproximativ 18.000 de elevi așteaptă REZULTATELE PARȚIALE, care se vor afișa duminică, 8 iulie, în cele 600 de centre de examinare din toată țara. CONTESTAȚIILE se vor putea depune pe 9 iulie, urmând ca între 10 și 12 iulie acestea să fie soluționate. Pe 13 iulie, elevii vor afla REZULTATELE FINALE LA EXAMENUL DE BAC 2012, conform EDU.RO.

Legat de incidentele înregistrate în acest an, peste 120 de candidați au fost eliminați doar din proba scrisă la limba și literatura română, la nivelul țării, pentru tentativă de fraudă, potrivit datelor Ministerului Educației.

SESIUNEA DE TOAMNĂ A BACALAUREATULUI se va desfășura între 20 august și 5 septembrie, cu înscriere între 16 și 20 iulie.

Anul trecut, în județul HARGHITA, rata de promovare a fost de 64,03%, iar la NIVEL NAȚIONAL de 45,72%, cel mai scăzut nivel din istorie, potrivit profesorilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Mesajul surprinzător al lui Friedrich Merz: „Nu le-aş recomanda copiilor mei să meargă în SUA, la studii sau la muncă”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Pactul Bolojan-Orban: Planul secret pentru reîntregirea PNL și eliminarea influenței PSD
Mediafax
Favorita la câștigarea Eurovisionului ar putea influența retragerea Israelului din concurs
Click
Cele mai norocoase și fericite zodii ale verii 2026. Li se schimbă viața în bine, destinul le surâde pe toate planurile, au parte de iubire, bani și reușite neașteptate
Digi24
Traian Băsescu spune cine este „liberalul 100%” pe care l-ar vedea în funcția de premier. „Nu-l pune nimeni sub semnul întrebării”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce doi șoferi cu aceeași mașină plătesc RCA diferit? Cât costă asigurarea auto în 2026 și care sunt tarifele de referință
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Un medicament ieftin ar putea fi un salvator neașteptat în lupta împotriva cancerului