Prima pagină » Știri » Primele secvențe de LUPTĂ de la cel mai mare exercțiu NATO „Sea Shield” – VIDEO

Primele secvențe de LUPTĂ de la cel mai mare exercțiu NATO „Sea Shield” – VIDEO

Cel mai mare exercițiu multinațional naval NATO organizat în apele teritoriale ale României și în apele internaționale ale Mării Negre, „Sea Shield 19", la care participă peste două mii de militari, a început luni, cu primele secvențe de luptă de suprafață și va continua aproximativ o săptămână.

Ceremonia de deschidere a exercițiului s-a desfășurat sâmbătă, la Terminalul de Pasageri, în prezența șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrșu, iar luni au început secvențele planificate pe mare.

„Astăzi (luni – n.r.) au ieșit navele pe mare, fiind executate secvențele de luptă împotriva amenințărilor de suprafață. Au fost executate si trageri cu sistemele de artilerie de la bord, respectiv cu tunul de 76 mm. În plus, navele au executat manevre de trecere printr-un canal dragat și au respins atacul unor ambarcațiuni de asalt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, colonelul Corneliu Pavel.

Tot în cursul exercițiilor de luni, marinarii militari au desfășurat antrenamente de luptă pentru menținerea vitalității, de stingere a unui incendiu izbucnit la bord și de acordare a primului ajutor unui marinar rănit.

Marți, vor intra în dispozitiv și aeronave ale Forțelor Aeriene Române, când sunt planificate exerciții în comun, navale și aeriene.

„Mâine (marți -n.r.) sunt planificate secvențe de luptă împotriva aviației inamice. Atacul va fi simulat de aeronave Mic 21 Lancer si F16 ale Forțelor Aeriene Române, iar respingerea atacului va fi realizată de navele participante”, a explicat Corneliu Pavel.

„Sea Shield 19″ este cel mai mare exercițiu organizat de Forțele Navale Române în acest an, la exercițiu participând 14 nave militare românești și șase nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda și Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 de militari. Aceștia vor exersa proceduri întrunite de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, de suprafață și aeriene, adaptate la tipologia amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre.

Forțele Navale Române, în calitate de gazdă, implică o structură impresionantă de forte în desfășurarea Exercițiului „Sea Shield 19″. Sub conducerea și coordonarea Comandamentului Flotei, vor fi două fregate, două corvete, două dragoare de mine, două nave purtătoare de rachete, două nave maritime pentru scafandri de luptă și trei remorchere maritime. La acestea se adaugă un detașament de scafandri specializați în lupta împotriva amenințărilor subacvatice, două detașamente mobile de lansare rachete și alte nave de sprijin, precum și structurile specializate distincte, Brigada 243 Radioelectronică și Observare, Direcția Hidrografică Maritimă, Centrul 110 Comunicații și Informatică, Centrul pentru Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică, care vor asigura suportul specific, de la țărm.

Comandamentul Maritim Aliat al NATO a desemnat să participe la „Sea Shield 19″ Gruparea Navală Permanentă, care operează în Marea Neagră începând cu 28 martie, ce are în compunere nave din Bulgaria, Canada, Olanda, România și Turcia. În plus, Grecia și Bulgaria sunt reprezentate la exercițiu de câte o navă de luptă.

Atât Forțele Aeriene cât și Forțele Terestre Române participă la exercițiu, primele cu aeronave MIG 21 LanceR și F-16, iar celelalte cu un detașament din compunerea Brigăzii 9 „Mărășești”, pentru protecția căilor de comunicații terestre și a portului Constanța. De asemenea, Forțele Navale ale Statelor Unite și ale Turciei vor acționa cu două aeronave de patrulare maritimă.

Scenariul exercițiului este fictiv și urmărește planificarea și executarea unei Operații de Răspuns la Criză sub mandatul unei Rezoluții a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, în contextul unui mediu de securitate caracterizat prin amenințări simetrice și asimetrice.

Foto: Captură

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Roverul Perseverance tocmai a realizat cea mai lungă călătorie pe o altă lume
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi