Prima pagină » Știri » Proiect: Supermarketurile și hipermarketurile cu suprafață de peste 400 mp, amplasate în afara orașului

Proiect: Supermarketurile și hipermarketurile cu suprafață de peste 400 mp, amplasate în afara orașului

Proiect: Supermarketurile și hipermarketurile cu suprafață de peste 400 mp, amplasate în afara orașului
Mai mulți parlamentari de la PSD, PMP și UDMR au depus, la Senat, un proiect de lege care prevede că structurile de vânzare cu o suprafață de peste 400 metri pătrați, cum ar fi supermarketurile și hipermarketurile, să fie amplasate exclusiv în afara orașelor.

Inițiativa legislativă modifică ordonanța de urgență 99/2000 privind comercializarea și serviciilor de piață, prin introducerea unor alineate care vizează amplasarea numai în jurul orașelor a magazinelor care se vor întinde pe mai mult de 400 mp.

Astfel, la articolul 12 al actului normativ sunt introduse două alineate care prevăd că: „În vederea dezvoltării rețelelor de distribuție, autoritățile publice locale vor stabili următoarele: a) accesul vehiculelor de transport marfă în unitatea administrativ-teritorială în funcție de tonaj și dimensiuni maxim admise; b) regimul parcării vehiculelor de transport marfă și regimul orar al aprovizionării comercianților. Amplasarea structurilor de vânzare cu suprafața mai mare de 400 m.p. se va face exclusiv în teritoriu periurban, conform prevederilor Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare”.

Autoritățile administrației publice locale stabilesc strategia de dezvoltare a rețelei de distribuție, având drept obiective: „dezvoltarea și revigorarea rețelei de distribuție în zonele turistice de interes național si local, zonele montane, rurale și defavorizate și sustinerea creării de servicii de piață în aceste zone”, potrivit proiectului de lege.

De asemenea, autoritățile administrației publice locale, în stabilirea strategiei de dezvoltare au în vedere următoarele caracteristici teritoriale: „centre istorice, în scopul promovării unor activități comerciale adecvate in special producția și comercializarea produselor tradiționale și cu indicație geografică, artizanat si meșteșugărești, alimentație publică și al protejării zonelor cu valoare istorică si artistica”, conform modificărilor propunerii legislative.

Inițiatorii susțin că în ultimul deceniu au apărut dezechilibre în domeniul comerțului în rețelele de supermarketuri și hipermarketuri.

„Ultimii 10-15 ani au fost marcați in Romania în domeniul comerțului de dezvoltarea rețelelor de supermagazine si hipermagazine, ceea ce a condus, pe de o parte, la modernizarea activităților de comerț cu amănuntul și cu ridicata, în prezent ponderea comerțului cu produse alimentare fiind de 50-60% la nivel național, iar pe de altă parte, această extindere a creat o serie de dezechilibre în mai multe sectoare”, arată parlamentarii care au inițiat proiectul, în expunerea de motive.

Aleșii mai motivează că modificările propuse prin inițiativa legislativă vor încuraja micii producători și afacerile locale să se dezvolte.

„Prin modificările propuse, comunitățile locale vor avea mai multe avantaje din punct de vedere al menținerii și încurajării IMM – micilor producători și afacerilor locale, prin ocuparea mai judicioasă a spațiilor comerciale cu suprafețe mici, precum și pentru interesele consumatorilor prin varietatea mai mare de produse, prin încurajarea specificității locale și a serviciilor turistice, cât și din punct de vedere al dezvoltării urbane durabile a localităților”, conchid inițiatorii, potrivit sursei citate.

Proiectul de lege are ca inițiatori trei deputați PSD – Ioan Dîrzu, Alexandru Stănescu și Ionuț Păle, deputatul neafiliat Neculai Iftimie, precum și deputatul PMP Petru Movilă, deputatul ALDE Ică Florică Calotă și pe senatorul UDMR Barna Tánczos.

Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut