Prima pagină » Știri » Puiu Hașotti a fost externat

Puiu Hașotti a fost externat

Puiu Hașotti a fost externat
Ministrul Culturii, Puiu Hașotti, a fost externat, duminică dimineață, din Spitalul Floreasca din Capitală unde a fost internat sâmbătă, în urma unei crize hipertensive

Ministrul Culturii, Puiu Hașotti, a fost externat, duminică dimineață, din Spitalul Floreasca din Capitală unde a fost internat sâmbătă, în urma unei crize hipertensive, au declarat pentru Mediafax reprezentanții unității medicale.

Puiu Hașotti a primit recomandări de urmat din partea medicilor care l-au externat.

În urma investigațiilor medicale nu au fost depistate afecțiuni care să necesite rămânerea în spital, potrivit reprezentanților unității medicale.

Ministrul Culturii a acuzat, sâmbătă, la Guvern, „înțepături” în zona inimii, două echipaje SMURD intervenind la fața locului.

Sâmbătă dimineață, înaintea ședinței de Guvern, Hașotti a ieșit din sala de ședință, împreună cu ministrul Sănătății, Vasile Cepoi.

Cei doi miniștri s-au întâlnit pe hol cu premierul Victor Ponta.

„Vedeți că întârzii puțin, mă duc cu domnul Cepoi să îmi facă un control, mă înțeapă inima”, i-a spus Hașotti premierului, care a intrat în sala de ședințe. Puiu Hașotti își ținea o mână în dreptul inimii.

În scurt timp, la Palatul Victoria au sosit două echipaje SMURD care i-au făcut câteva investigații ministrului Culturii.

Ulterior, acesta a plecat de la Palatul Victoria cu mașina sa și s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Floreasca.

Reprezentanții spitalului au precizat, pentru MEDIAFAX, că ministrul a suferit o criză hipertensivă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ce ar putea spune despre sănătate cearcănele pronunțate și pielea palidă?
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute