Prima pagină » Știri » Purtătorul de cuvânt al MAE, Brândușa Predescu, demis în scandalul broșurii cu harta Franței acoperită de steagul Germaniei

Purtătorul de cuvânt al MAE, Brândușa Predescu, demis în scandalul broșurii cu harta Franței acoperită de steagul Germaniei

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Brândușa Predescu, a fost demisă după ce în urmă cu două zile ministrului german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, i-a fost înmânată la București o borșură în care a fost tipărită harta Franței, hașurată în culorile steagului german, alături de harta României.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a luat ieri decizia să o elibereze din funcția de purtător de cuvânt al instituției pe Brândușa Predescu, după gafa steagului german pus peste harta Franței, pe prima pagină a unei broșuri înmânate, în fața presei, de șeful diplomației române, Frank-Wașter Steinmeier, care a efectuat luni o vizită în România. „În urma analizării modului în care s-a ajuns la acest regretabil incident, ministrul afacerilor externe a decis, în cursul zilei de ieri, eliberarea din funcție a purtătorului de cuvânt al MAE, care a gestionat, în relația cu Agerpres, problematica materialului în cauză”, transmite MAE.

Ministerul precizează că „purtătorul de cuvânt al MAE și-a asumat responsabilitatea neverificării integrale a broșurii respective înainte de a-i fi prezentată șefului instituției spre a fi oferită oaspetelui german”.

MAE reamintește că broșura cu harta Franței acoperită de steagul Germaniei a fost predată de Agerpres la MAE în dimineața zilei de 9 martie, în cursul derulării vizitei oficialului german la București. „MAE reamintește, de asemenea, că, ulterior semnalării către Agerpres a erorii de pe coperta materialului, Agerpres și-a asumat public greșeala tehnică și a cerut scuze pentru aceasta. Situația creată, complet regretabilă, nu a afectat conținutul substanțial și atmosfera pozitivă a vizitei demnitarului german în România, și nici fondul relațiilor româno-germane”, explică ministerul condus de Aurescu, admițând că, totuși, gafa „a creat o situație delicată și a proiectat o imagine total defavorabilă asupra activității MAE”, acesta fiind motivul pentru care s-a decis eliberarea din funcție a Brândușei Predescu.

Gafa de la conferința Aurescu-Steinmeier, în presa din toată lumea

Cu ocazia celebrării a 135 de ani de relații diplomatice între România și Germania, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, i-a înmânat luni omologului german, Frank-Walter Steinmeier, venit în vizită oficială în țara noastră, o broșură editată de Agerpres, care prezintă istoria relațiilor dintre cele două state. Pe prima pagină, însă, sub culorile steagului german nu era harta Germaniei, ci a Franței, gafa devenind un subiect de presă nu doar în România, ci ajungând și în media internațională, de la BBC la Washington Post.

Steinmeier s-a arătat bucuros de dar, a pozat cu el în mână, ba chiar l-a răsfoit în timp ce Bogdan Aurescu răspundea întrebărilor presei, fără a da impresia că a observat că steagul țării sale nu era peste harta Germaniei, ci a Franței.

Contactată de Adevărul, Alexandra Ștefan, specialist în PR al Agerpres, a spus că este vorba despre „o greșeală de tipar”: „În varianta finală, cea electronică, pe care o lansăm în această seară, bineînțeles că am corectat”, a explicat ea, fără să precizeze când anume a observat eroarea. Ștefan a spus că broușura a fost văzută de MAE în această dimineață, însă „colțurile” hărții Franței par să fi trecut neobservate.

Într-o precizare transmisă presei luni seară, MAE a spunea că „dintr-o regretabilă eroare tehnică, exclusiv pe coperta broșurii, tipărită într-un singur exemplar pus la dispoziția MAE în această dimineață, a fost imprimat conturul hărților României și Franței, aceasta din urmă fiind acoperită de steagul Germaniei.

Cum după conferința de presă în care Steinmeier a primit broșura, el și Aurescu au participat la Sibiu la un eveniment de aniversare a 25 de ani de existență a Forumului Democrat-German, ministrul de externe român a profitat de ocazie pentru a-i prezenta scuzele sale omologului german, care, conform MAE, tot nu observase că harta era greșită.

FOTO: Andreea Alexandru/Mediafax

Cine este Brândușa Predescu

Diplomat de carieră cu o experiență de 20 de ani, Brândușa Predescu a fost numită purtătoare de cuvânt în mai 2013, de către Titus Corlățean, înlocuindu-l pe Ovidiu Dranga  „Am plăcerea să numesc o persoană cu experiență în diplomație, care a avut ocazia să lucreze atât pe domeniul bilateral cât și cel multilateral, ceea ce îi oferă o bună cunoaștere a problematicilor ce țin de afacerile externe, inclusiv cele europene. Profesionalism, energie, devotament sunt atribute esențiale ale unui purtător de cuvânt care reprezintă o instituție de calibrul Ministerului Afacerilor Externe”, era portretul pe care ministrul de Externe de la acel moment i-l făcea lui Predescu.

În serviciul exterior a fost pe rând atașat de presă, prim colaborator în cadrul Ambasadei României la Viena (1997-1999), diplomat în cadrul Reprezentanței Permanente a României la OSCE de la Viena (1999-2000), prim colaborator al Ambasadei României la Berlin (2002-2006), respectiv Consul General al României la München (2008-2012), se arată în prezentarea sa de pe site-ul MAE.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ ELECTRICĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli