Prima pagină » Știri » Reacția Times New Roman, după amenda CNCD. Reprezentanții site-ului umoristic vorbesc despre „servilism”

Reacția Times New Roman, după amenda CNCD. Reprezentanții site-ului umoristic vorbesc despre „servilism”

Cele mai importante știri ale momentului

Reprezentanții site-ului Times New Roman (TNR) au anunțat, joi, că vor contesta în instanță amenda primită de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), menționând că articolul incriminat este o metaforă pentru servilismul din PSD.

 „Vom contesta in justiție această hotărâre, după ce vom primi motivarea deciziei CNCD. Oficial, CNCD nu ne-a comunicat încă nimic, am aflat din presă de decizia luată. TNR nu discriminează pe nimeni, obiectivul nostru este să producem umor de calitate și suntem împotriva oricărei forme de discriminare. Textele noastre scrise de-a lungul timpul stau dovadă pentru asta. Articolul incriminat este o metaforă pentru servilismul din PSD. Este un pamflet care înfierează tare din PSD. El se referă la un congres PSD și la toți cei 4.000 de membri prezenți, nu doar la cele cinci persoane care s-au considerat discriminate”, se arată într-un comunicat de presă al publicației, postat pe site.

Reprezentanții TNR transmit că li se pare cel puțin suspectă rapiditatea cu care s-a dat concluzia CNCD-ului, după fix 21 de zile de la plângere, în condițiile în care ei au solicitat și au obținut amânarea audierii la CNCD cu 12 zile.

„Impresia noastră este că decizia era luată dinainte. Acest lucru este demonstrabil ușor în justiție, anume că dorința CNCD-ului de a lua o decizie rapid i-a făcut să nu țină seama de argumentele noastre. În aceeași zi, CNCD a luat două decizii, una referitoare la dosarul nostru, cu sesizare depusă în data de 4 aprilie 2018, și alta referitoare la un dosar referitor la fapte săvârșite în data de 21.08.2017. Urgența era numai la noi. Este de reținut că au luat amendă și persoane care nu au legatură cu articolul. Mai mult, amenda a fost aplicată și societății care administreaza site-ul, dar si administratorului societății respective. În acest caz, decizia CNCD a fost luată cu două voturi împotrivă, din totalul de opt voturi”, se mai arată în comunicat.

TNR acuză că este greu să creadă în corectitudinea unui organism precum Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care se află sub control parlamentar, deci sub control politic.

„Mai ales că politicul este cât se poate de implicat în amendarea noastră. Dar avem încredere că justiția din România va trata serios această problemă și va anula decizia CNCD. Libertatea de exprimare este bunul cel mai de preț, mai ales în condițiile asaltului politic asupra instituțiilor democratice din România. Și e de datoria noastră să luptăm pentru acest drept!”, potrivit sursei citate.

Reacția TNR vine după ce Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis amendarea firmei care administrează Times New Roman și a autorilor cu 16.000 de lei.

„Articolul postat pe pagina de internet www.timesnewroman.ro, din data de 12.03.2018, cu titlul „Curva lui Dragnea, asaltată de PSD-iști, …””, prin care se creează o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa femeilor membre PSD reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate al acestora conform art. 2, alin.1. și art 15. din O.G. 137/2000, republicată; S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei pentru Infant Media SRL, care administrează publicația, 5.000 lei pentru autorul articolului, 3.000 lei pentru editorul șef și 3.000 lei pentru administratorul Infant Media SRL și obligația de a publica pe www.timesnewroman.ro un rezumat al hotărârii în speță (pentru o perioadă de 30 de zile) precum și în două cotidiene naționale”, potrivit CNCD.

Totodată, Iubita liderului PSD Liviu Dragnea, Irina Tănase, Gabriela Firea, Viorica Dăncilă și Olguța Vasilescu au dat în judecată reprezentanții site-ului Times New Roman, pentru un articol, cauza fiind înregistrată la Tribunalul București, în data de 30 martie, fără a fi încă stabilit un termen de judecată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi