Prima pagină » Știri » Reacția unui tânăr care și-a întâlnit mama pentru prima oară după peste 30 de ani: „Mă simt mult mai complet și ușurat sufletește…”

Reacția unui tânăr care și-a întâlnit mama pentru prima oară după peste 30 de ani: „Mă simt mult mai complet și ușurat sufletește…”

Un tânăr din România, care a fost abandonat la naștere, a făcut un apel public pe rețelele de socializare pentru a-și găsi mama și fratele.

Un tânăr născut în Caransebeș, în anul 1989, și-a cunoscut tatăl în urmă cu 3 ani, iar recent a făcut un apel public pentru a-și găsi mama și fratele, în vârstă de aproximativ 17 ani.

Românul a fost crescut într-un orfelinat din Reșița după ce a fost abandonat la naștere și a reușit să își găsească tatăl, care se află în Todireni, județul Botoșani, însă despre mama lui nu știa prea multe până de curând.

Acesta a făcut un apel pe rețelele de socializare, respectiv pe Facebook, în grupul „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”.

Tânăr abandonat la naștere: „Vreau să îmi cunosc mama și fratele”

„Mi-aș dori foarte mult ca prin intermediul acestei comunități Facebook să-mi pot cunoaște mama și fratele. Pe tatăl meu l-am cunoscut pentru prima dată acum 3 ani, locuiește în Todireni, Botoșani. Despre fratele meu știu că ar trebui să aibă în jur de 17 ani”, a scris Claudiu P. pe Facebook.

La aproape o săptămână după ce a postat acest mesaj, tânărul a revenit cu un altul în care anunța comunitatea că a reușit să își cunoască mama.

„Cu ajutorul vostru, al tuturor, al oamenilor de bine care urmăresc această pagină, precum și al voluntarilor, am reușit să-mi cunosc trecutul, originile. Mi-am regăsit mama, femeia care m-a purtat în pântece și mi-a dat viață! Îi mulțumesc din suflet că acum îmi este alături și că a putut să-mi răspundă întrebărilor avute de-a lungul anilor. Mă simt mult mai complet și ușurat sufletește, cunoscând situația. Vă mulțumesc foarte mult pentru că mi-ați fost alături, pentru tot ajutorul și susținerea necondiționată. Sufletul meu plin de bucurie vă mulțumește, oameni minunați. Respectul meu deosebit, tuturor celor implicați!”, a mai transmis Claudiu P.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pentru prima dată din 1972, oamenii văd din nou Pământul din drumul spre Lună. NASA a publicat imaginile din a treia zi a misiunii Artemis II
Digi24
Capcanele puse de Viktor Orban în instituțiile-cheie din Ungaria pentru a-i împiedica pe oponenții săi să guverneze țara
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Vremea de Florii 2026: Prognoza meteo pentru weekendul de sărbătoare
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
Starul pop preferat al Kremlinului „nu este suficient de rus”: care e problema cu Iaroslav Dronov, cunoscut sub numele „Shaman”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță surprize de proporții în București și în celelalte orașe din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
IGPR anunță schimbări în 2026: categorii de permis ce vor fi interzise pe autostradă anul acesta
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
O descoperire revoluționară: de ce visele intense te fac să te simți mai odihnit dimineața?