Prima pagină » Știri » Regele Mihai a cerut scutire de taxe pentru domeniul de la Săvârșin. Legea care îi dă acest drept

Regele Mihai a cerut scutire de taxe pentru domeniul de la Săvârșin. Legea care îi dă acest drept

Regele Mihai a cerut scutire de taxe pentru domeniul de la Săvârșin. Legea care îi dă acest drept
Regele Mihai a cerut scutire de taxe pentru domeniul de la Săvârșin. Legea care îi dă acest drept

Cererea de scutire de taxe a fost înregistrată la Primăria comunei Săvârșin, unde Familia Regală deține un domeniu de suflet. Aici, pe lângă castel, Regele Mihai are mai mult imobile, dar și alte proprietăți, precum terenuri agricole și păduri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Legea permite veteranilor de război să primească scutiri de la plata taxelor și impozitelor locale.

Cuantumul impozitelor către bugetul local ar fi de circa 35.000 de lei pe an.

Măsura nu trebuie votată în Consiliul Local, pentru că, fiind prevedere legală, ea se aplică automat din data de 1 a lunii următoare după depunerea cererii, declară primarul comunei Săvârșin, Ioan Vodicean.

„Este într-adevăr o sumă substanțială care acoperea niște găuri din bugetul local, însă nu putem noi să comentăm. Regele beneficiază de aceleași drepturi ca și veteranii de război, mai ales că avem tot mai puțini veterani de război. Există o solicitare, ea încă nu este prelucrată, nu este în funcțiune, pentru că s-a solicitat reprezentanților Casei Regale să mai depună declarații vis-a-vis de funcționalitatea fiecărui imobil din incinta domeniului regal, pentru că după noul Cod fiscal se impozitează diferențiat clădirile rezidențiale și cele nerezidențiale. De aceea, ca să cunoaștem exact natura debitului care urmează ca să fie redus, conform legii s-au solicitat câteva declarații în plus, așteptăm să le primim, după care o să se aplice scutirea legală”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, primarul comunei Săvârșin, Ioan Vodicean.

Primarul a adăugat că este pentru prima dată când Familia Regală a cerut vreo scutire de taxe și că până acum și-a plătit taxele și impozitele locale fără întârzieri.

Localnicii, care se simt foarte atașați de fostul suveran, consideră că cererea Familiei Regale este mai mult decât firească.

„A făcut tot a făcut multe pentru noi. Am o părere bună, pe care i-a ajutat, i-a ajutat”, a spus o localnică.

„Ne bucurăm de el (Regele Mihai – n.r.), că i-am văzut pe aici și pe doamna (Principesa Moștenitoare Margareta – n.r.) am văzut-o prin Săvârșin și ne bucurăm de ei pentru că ajută oamenii, le dă pachete la oamenii săraci și de Paști și de Crăciun, și ajută”, a spus o altă femeie.

O altă localnică este de părere că „este bine să nu plătească, un lucru bun. Sunt mai mulți din ăștia care ar fi trebuit să fie scutiți”.

„Dacă a fost veteran de război poate să beneficieze și de treaba asta, și tata meu a fost tot veteran de război și a avut dreptul până a murit, după aia i-a mai rămas și la mama mea pe jumătate. Dacă are acte, pe tot ce a avut, normal că trebuie să beneficieze, ca orice cetățean care beneficiază de treburile astea”, a spus un localnic.

Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I a informat MEDIAFAX că scutirea de impozite nu s-a cerut pentru motive personale, ci în conformitate cu prevederile legale.

„Fiecare contribuabil este obligat să depună o declarație pe proprie răspundere privind fiecare proprietate ce o deține. Declarația trebuie să cuprindă date exacte privitoare la imobil și dacă proprietarul beneficiază de scutire de impozit. Prin urmare, nu s-a cerut scutirea de impozite pentru motive personale, ci doar în conformitate cu cerințele organelor fiscale și cu prevederile legale”, se arată într-un răspuns remis MEDIAFAX de Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
O boală asociată bătrâneții afectează din ce în ce mai des persoane mai tinere
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!