REGELE MIHAI A MURIT. Principesa Margareta: Fostul suveran „a scris în cartea neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană”. Trei zile de doliu național. UPDATE

Publicat: 06/12/2017, 11:15

Regele Mihai a murit.Regele Mihai a încetat din viața, joi, la ora 13.00, la reședința sa din Elveția, a anunțat Casa Regală a României.”La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteța Sa Regală Principesa Maria.

Principesa Margareta, Custodele Coroanei și prima în linia de succesiune la tron a transmis mesajul oficial de după moartea tatălui său, Regele Mihai I, amintind rolul pe care acesta l-a avut în istoria României. Principesa a explicat că moartea Regelui este o pierdere pentru „întreaga națiune” și că „Regele Mihai a scris în cartea neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană”.

Totodată, Principesa Margareta a afirmat că va duce mai departe istoria Casei Regale „cu aceleași principii și sentimente” ca cele ale Regelui Mihai, continuând să servească „interesele fundamentale ale poporului român”.

Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș iar slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeș, în noua Catedrală”, se spune într-un comunicat al Casei Regale.

UPDATE 19:00Redăm integral mesajul Principesei Margareta, Custodele Coroanei, succesoare a Regelui Mihai I, după moartea acestuia.

„Români, țara l-a pierdut pe Regele Mihai I. Timp de peste nouă decenii el a închinat României toate puterile, cu devotament și răbdare. Am pierdut, ca voi toți, un părinte, o pierdere personală și o pierdere pentru întreaga națiune. În aceste clipe grele, suntem uniți în suferința noastră. Cu infinită iubire și principii puternice, Regele Mihai a scris în cartea neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană.

Bunătatea și iertarea sa au învins toate relele secolului trecut. Înțelepciunea lui a asigurat continuitate identității noastre în momente de gravă abatere de la mersul firesc al țării. Regele nostru a fost o parte din fibra statutlui român.

Prin întreaga sa viață, tatăl meu a continuat legătura Familiei Regale cu națiunea română. Pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi.

Începe un nou timp pentru Casa Regală a României, cu aceleași principii și sentimente ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale poporului român.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a fost mesajul Principesei Margareta.

UPDATE 17:43Guvernul a decretat, marți, trei zile de doliu național pentru Regele Mihai, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

UPDATE 16:53Trupul Regelui Mihai va fi adus în România miercuri, 13 decembrie, cu o aeronavă a Armatei.

UPDATE 15:58Reprezentanți ai Casei Regale se întâlnesc, de la ora 17.30, la Palatul Victoria, cu oficiali guvernamentali pentru a discuta organizarea funeraliilor Regelui Mihai, potrivit unor surse de la Palatul Victoria.

La sediul Guvernului va avea loc o întrunire în care reprezentanți ai Casei Regale vor discuta despre organizarea înmormântării regelui Mihai cu reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului și ai ministerelor care vor fi implicate în funeralii.

UPDATE 14:53Guvernul va aproba o hotărâre pentru decretarea doliului național după ce reprezentanții Casei Regale vor face anunțul oficial și după ce vor discuta cu aceștia anumite detalii. „Executivul va aproba o hotărâre pentru decretarea doliului național după un anunț oficial al Casei Regale și după ce vor fi discutate anumite detalii cu reprezentanții Casei Regale”, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.Potrivit surselor citate, decizia va fi luată după consultarea mai multor instituții ale statului român.

UPDATE 14:32 Președintele Klaus Iohannis a declarat că moartea Regelui este „o mare pierdere”, anunțând că Românua va avea câteva zile de doliu național.

CITEȘTE AICI MESAJUL LUI LIVIU DRAGNEA DUPĂ MOARTEA REGELUI

CITEȘTE AICI MESAJUL LUI MIHAI TUDOSE DUPĂ MOARTEA REGELUI

Regele Mihai a murit.Conform informațiilor furnizate pe 9 noiembrie, după decesul Regelui Mihai I, moștenitor la Șefia Casei Regale este Alteța Sa Regală Margareta. Actualul consort al Mostenitoarei la Șefia Casei Regale a Romaniei este Alteta Sa Regala Radu, Principe al Romaniei (ad personam).

Potrivit sursei citate, membrii Casei Regale a României sunt următorii: Alteta Sa Regala Elena, Principesa României (jure sanguinis); Alteta Sa Regala Sofia, Principesa Romaniei (jure sanguinis); Alteta Sa Regala Maria, Principesa Romaniei (jure sanguinis).

Soții și copiii Altețelor Lor Regale Principesele nu dețin titluri personale.

Ordinea de Succesiune la Tron și la Șefia Casei Regale a României este bazată pe principiul primogeniturii cu preferință masculină, Normele Organice abrogând astfel principiul salic al primogeniturii masculine absolute, cu excluderea femeilor și a descendentilor lor.

În prezent, aceasta este următoarea:

1. ASR Principesa Mostenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României;
2. ASR Principesa Elena a Romaniei;
3. Elisabeta Karina de Roumanie;
4. ASR Principesa Sofia a Romaniei;
5. Elisabeta Maria Biarneix;
6. ASR Principesa Maria a Romaniei.

Modificări ale acesteia se pot aduce prin decizia Șefului Casei Regale a României, mai transmite Casa Regală.

Regele Mihai a murit. Starea de sănătate aRegelui Mihai s-a agravatîn ultima perioadă, Principesa Margareta, deplasându-se la reședința Regelui Mihai din Elveția, după ce a contramandat programul pe care îl avea cu ocazia zilei de 1 Decembrie.

„Alteța Sa Regală Principesa Maria a ajuns aseară, 30 noiembrie 2017, la reședința privată din Elveția a Majestății Sale RegeluiMihai. Principesa va sta alături de tatăl său până la mijlocul săptămânii viitoare”, a transmis Casa Regală a României.Sursa citată precizează că din cauza stării de sănătate a Majestății Sale, Custodele Coroanei a decis anularea călătoriei cu Trenul Regal de 1 Decembrie, din acest an.

Regele Mihai a murit.Decesul Regelui Mihai survine la un an și patru luni de la moartea Reginei Ana, pe 1 august 2016.

Regele Mihai a murit.În martie 2016,Regele Mihai I s-a retras din viața publică după ce a fost diagnosticatcu leucemie cronică și carcinom epidermoid metastazant. „Majestatea Sa urmează un tratament complex și solicitant, care îl împiedică să apară în public, și va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere”, a anunțat, la vremea respectivă Consiliul Regal într-un comunicat de presă.

Regele Mihai a transmis de asemenea un mesaj public, prin care anunță că locul său va fi luat în public de fiica sa, Principesa Margareta.

„În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situație vine în anul în care Familia și Țara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei și a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înțelepciunea și forța de a mă reprezenta și de a duce la îndeplinire toate acțiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-și continue menirea și să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei”, a scris Regele Mihai, într-un mesaj semnat pe 1 martie 2016.

Regele Mihai a murit.Născut pe 25 octombrie 1921, Regele Mihai a fost suveran al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. Singurul șef de stat în viață din perioada celui de-al doilea Război Mondial, a devenit pentru prima dată rege după moartea bunicului său, Ferdinand, și în urma renunțarii la tron a lui Carol al II-lea (decembrie 1925). A fost detronat de tatăl său, după doar trei ani; a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea lui Carol al II-lea.

La 10 mai 1941, de Ziua Națională a României, prin decret semnat de Ion Antonescu, a fost înaintat la gradul de mareșal, bastonul fiindu-i înmânat de conducătorul statului. După colaborarea României cu Germania în al Doilea Război Mondial și după ce forțele sovietice au intrat în România, a organizat arestarea lui Antonescu în 23 august 1944.

Pe 6 martie 1945, presiunile Uniunii Sovietice l-au forțat pe Mihai să numească un guvern pro-sovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, a funcționat ca un simplu șef de stat fără autoritate.

În iulie 1945, Stalin l-a decorat cu Ordinul Victoria pentru curajul personal dovedit în răsturnarea lui Antonescu, cât și în semn de recunoștință pentru ordinul de încetare a focului emis de Rege în lovitura de stat, ordin care a grăbit avansul Armatei Roșii și scurtarea războilui cu cel puțin șase luni.

Între august 1945 și ianuarie 1946, prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală”, a încercat, fără succes, să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice și americane, a renunțat în cele din urmă la opoziția sa față de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia. În noiembrie 1947, a călătorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe Prințesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soție.

A fost obligat să abdice în 30 decembrie 1947 și s-a exilat în Versoix (Elveția).

Regele Mihai a murit. În martie 1948, denunță abdicarea sa ca fiind smulsă cu forța și ilegală. În iunie 1948 s-a căsătorit cu Prințesa Ana de Bourbon-Parma, cunoscută și sub numele de Regina Ana a României, cu care are cinci fiice.

În 1948, autoritățile române comuniste i-au retras cetățenia română; a locuit în Marea Britanie și apoi în Elveția.

După revoluție, pe 25 decembrie 1990 i se permite să vină în țară pentru 24 de ore pentru a participa la slujba de Crăciun de la Curtea de Argeș. Deplasarea sa este blocată de poliție și e întors din drum și obligat să părăsească România. Se întoarce în 1992 pentru sărbătorile de Paște.

Regele Mihai a murit.În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către președintele Emil Constantinescu, România a acordat înapoi Regelui Mihai cetățenia română și i-a permis din nou să viziteze țara.

După îndelungi dispute între Casa Regală și statul român, familia regală a ajuns la o înțelegere cu autoritățile de la București, „reconcilierea” de la 20 mai 2001 incluzând și retrocedarea unei părți a averii regale.

Pe 31 decembrie 2007, Regele Mihai a eliminat din statutul Casei Regale interdicția ca femeile să acceadă la tron și a desemnat-o pe Principesa Margareta succesor dinastic. Decizia a fost oficializată prin semnarea de către fostul suveran a noului statut al Casei Regale prin care se renunță la practica și principiile legii salice, potrivit căreia moștenitorul tronului nu putea fi decât un bărbat.

„Fiica mea cea mare, Principesa Margareta, va fi succesorul meu dinastic și Șef al Casei Regale a României, după moartea mea. În cazul în care Națiunea româna si Parlamentul României vor considera potrivită folosirea monarhiei ca formaă de guvernamânt, solicit Parlamentului să renunțe la aplicarea Legii Salice, care nu corespunde nici drepturilor din Europa de astăzi, nici valorilor societății românești. Până când aceste lucruri se vor întampla, Principesa Margareta va rămâne, după moartea mea, Șeful Casei Regale a României și Custode al Coroanei României”, se arata în anexa documentului semnat de fostul suveran și intitulat „Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României”.

Regele Mihai a murit.La 25 octombrie 2011, pentru prima dată de la abdicare, Regele Mihai a fost invitat să susțină un discurs în fața Camerelor reunite ale Parlamentului. „Doamnelor și domnilor senatori și deputați, sunt mai bine de 60 de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația. Prima noastră datorie este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența noastră în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în decembrie 1989. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul. Oamenii călătoresc și încearcă să își consolideze familia și viața spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii. Drumul nostru ireversibil către UE și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea pentru libertate și democrație a legislativului românesc din 1989”, a spus Regele Mihai în fața Parlamentului.

„Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit rege pot spune că cele mai importante lucruri de dobândit după libertate și democrație sunt și demnitatea. Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți. Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna”, a mai spus Regele Mihai.

Regele Mihai a murit.Pe 10 august 2015, Regele Mihai l-a exclus din linia de succesiune ;i i-a retras titlui Principelui Nicolae.

„În calitate de Șef al Casei și Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală și societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți”, se arata în comunicatul Casei Regale.

Regele Mihai a murit.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
Soția fotbalistului s-a urcat beată la volan și a făcut praf un Ferrari Portofino de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Cum și-a cucerit Shakira noul iubit. Ce a declarat actorul din Emily in Paris despre...
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Prețul aurului depășește toate așteptările și continuă să crească