Prima pagină » Știri » REGULILE SECRETE ale Facebook. Cum sunt „filtrate” postările

REGULILE SECRETE ale Facebook. Cum sunt „filtrate” postările

REGULILE SECRETE ale Facebook. Cum sunt „filtrate
Facebook va permite utilizatorilor săi să se filmeze live în timp ce atentează la integritatea lor fizică, se precizează în cadrul unor documente obținute de jurnaliștii de la The Guardian, în cadrul unei investigații ample care scoate la iveală, pentru prima dată, regulile și politica după care se ghidează compania în administrarea postărilor celor două miliarde de utilizatori ai săi. Totul în contextul în care dezbaterea la nivel global este mai aprinsă ca oricând cu privire la etica și rolul pe care gigantul media îl joacă în lume. Concret, The Guardian a parcurs peste 100 de manuale interne de training, foi de parcurs și grafice care arată cum se vede din interior moderarea celor mai sensibile aspecte, precum violența, incitarea la ură, pornografia, rasismul și agresiunea fizică.

Facebook va permite utilizatorilor săi să se filmeze live în timp ce atentează la integritatea lor fizică deoarece nu vrea să „cenzureze sau să pedepsească oamenii aflați în suferință, care vor să își ia viața „, se arată în cadrul documentelor obținute de The Guardian. Cu toate acestea, conținutul video postat va fi înlăturat „odată ce nu mai reprezintă un mijloc de a ajuta acea persoană” – doar dacă incidentul este, în mod particular, de interes public.

Potrivit unor cifre pe care le dețin moderatorii Facebook, raportările privind numărul postărilor în care există probabilitea expunerii unei agresiuni fizice, este în creștere. Un draft al unui document, întocmit vara trecută, arată înregistrarea a 4.531 de astfel de cazuri în doar două săptămâni. În ceea ce privește cifrele pentru anul în curs, 5.016 de raportări au avut loc în doar 14 zile și alte 5.431 într-o perioadă asemănătoare.

Moderatorilor li s-ar fi spus, potrivit The Guardian, să „șteargă toate videourile care conțin acte de suid dacă acestea nu sunt de interes public, chiar și atunci când aceste filmulețe sunt împărtășite pe alte conturi de Facebook pentru a trage un semnal de alarmă”.

În aceleași documente se precizează faptul că moderatorilor li s-a spus să ignore amenințările cu suicidul numai dacă intenția este exprimată prin intermediul hashtag-urilor și emoticoanelor sau când intenția nu dă semne să continue.

„Lucrăm cu experți în domeniu pentru a ne ajuta să înțelegem aceste momente critice (…) În instanță, când cineva postează conținut violent sau care trimite spre suicid, vrem să ne asigurăm că familia și cei apropiați pot să furnizeze ajutorul necesar”, a declarat Monika Bickert, șefa departamentului care decide politica companiei la nivel global, în apărarea practicilor sus-menționate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
CTP, despre Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare. Va face ce i se va spune. Guvernul va fi la Cotroceni”
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!