Prima pagină » Știri » Românii au băut mai mult față de anul 2020. Consumul este mai mare la vinuri, dar și la băuturile spirtoase

Românii au băut mai mult față de anul 2020. Consumul este mai mare la vinuri, dar și la băuturile spirtoase

Amyra Garey
Românii au băut mai mult față de anul 2020. Consumul este mai mare la vinuri, dar și la băuturile spirtoase

Românii au băut mai mult față de anul 2020, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică. 

Potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, pentru fiecare român, consumul de bere a crescut în 2021 cu 0,3 litri, iar vinurile s-au băut mai mult cu 2,6 litri.

Chiar și la băuturile distilate a crescut consumul, cu 1,8 litri pe locuitor, arată cele mai noi date publicate de INS.

Consumul mediu de băuturi, pe locuitor, a crescut anul trecut la toate băuturile, comparativ cu 2020, cel de bere majorându-se cu 0,3 litri, cel de vinuri cu 2,6 litri, consumul de băuturi alcoolice distilate (în echivalent alcool 40%) cu 1,8 litri şi cel de băuturi nealcoolice cu 26,4 litri, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

De asemenea, resursele totale de bere au fost mai mici cu 107.300 hl, faţă de anul precedent, fiind asigurate în proporţie de 93% din producţia anului 2021.

Importul de bere a crescut cu 7,7%.

Comparativ cu anul anterior, în 2021, disponibilul de bere pentru consum uman a scăzut cu 0,4%, iar producţia de bere s-a diminuat cu 308.000 hl (-1,8%).

Referitor la resursele totale de vinuri, acestea au crescut cu 658.100 hl.

Această majorare a fost datorată în principal producţiei de vinuri, care a crescut, în anul 2021 faţă de 2020 cu 11,5% (+467.800 hl). Importul de vinuri şi stocul iniţial de vinuri a înregistrat un avans în anul 2021 cu 31,3% (+138.700 hl), respectiv cu 2% (+51.600 hl).

Nivelul importului de băuturi spirtoase, mai mare față de anul precedent

Ponderea producţiei de vinuri în resursele totale a crescut cu 1,1 puncte procentuale, iar ponderea importurilor de vinuri s-a majorat cu 1,3 puncte procentuale.

Totodată, resursele totale de băuturi din grupa „Whisky, gin, rom, votcă” au fost mai mari cu 59.600 hl alcool 100% faţă de cele din anul precedent.

Nivelul importului de băuturi din grupa „Whisky, gin, rom, votcă” a fost mai mare faţă de anul precedent cu 68,2% (+54.600 hl alcool 100%), având un aport, la formarea resurselor totale, mai mare cu 9,1 puncte procentuale, potrivit Digi24.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...