Rusia ACUZĂ Statele Unite: Americanii au instalat sisteme balistice DE ATAC în România, prin încălcarea Tratatului Forțelor Nucleare

Rusia ACUZĂ Statele Unite: Americanii au instalat sisteme balistice DE ATAC în România, prin încălcarea Tratatului Forțelor Nucleare
Publicat: 10/10/2018, 16:48
Actualizat: 26/03/2019, 16:55

„Există grave semne de întrebare referitoare la acțiunile colegilor noștri americani, acțiuni care sunt în contradicție cu Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare, inclusiv amplasarea lansatoarelor terestre Mk-41 în România și Polonia”, a declarat Vladimir Iermakov, potrivit agenției Sputnik și postului Russia Today, în cursul unei dezbateri organizate de o comisie a Adunării Generale ONU.

Potrivit oficialului rus, Statele Unite au început în iunie instalarea în România și Polonia a sistemelor antibalistice Aegis și a lansatoarelor MK-41, care pot fi folosite pentru atacuri cu rachete de croazieră având rază medie de acțiune.

În urmă cu o săptămână, Washingtonul a acuzat Administrația Vladimir Putin că încalcă Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF), avertizând că armata SUA ar putea distruge arsenalul nuclear rus dezvoltat prin încălcarea acestui acord. „În privința Tratatului INF, am încercat să transmitem de câțiva ani Rusiei mesajul că știm despre încălcarea de către ei a acestui Tratat. Am arătat Rusiei dovezile pe care le avem că încalcă Tratatul. Dezvoltă o rachetă balistică având rază medie de acțiune, prin încălcarea Tratatului INF. Acesta este un fapt pe care l-am demonstrat. Statele Unite nu vor retragerea din acest Tratat și, categoric, nu intenționăm să încălcăm acordul. Le cerem aliaților noștri sugestii despre direcția care trebuie urmată pentru a face Rusia să se conformeze. Acesta este obiectivul, Rusia să se conformeze. Dar dacă Rusia continuă să spună că nu încalcă Tratatul, deși avem dovezi clare, atunci diplomația trebuie intensificată și trebuie să găsim alte modalități pentru a aduce Rusia la masa discuțiilor. Este foarte important. Ne vom consulta cu aliații, ei ne-au cerut să ne consultăm. Europenii sunt foarte preocupați despre această situație și înțelegem de ce”, a declarat ambasadorul Statelor Unite la NATO, Kay Bailey Hutchison.

Kay Bailey Hutchison a dat asigurări că Washingtonul va încerca să găsească soluții diplomatice, dar, dacă riscurile vor persista, ar putea recurge la acțiuni militare. „Măsurile de contracarare ar putea include eliminarea rachetelor dezvoltate de Rusia prin încălcarea acestui Tratat. Dacă Rusia va continua acțiunile de înarmare, vom încerca să dezvoltăm capabilități prin care să eliminăm rachetele care pot lovi țările aliate din Europa și statul american Alaska. Deci, presupun că este și în interesul nostru, și în cel al Canadei. Avem riscuri nord-atlantice, dar și la nivel european”, a subliniat oficialul SUA. Ulterior, Washingtonul a dat asigurări că nu se referă la un atac împotriva Rusiei, ci la intensificarea capabilităților defensive.

Statele Unite acuză Rusia că dezvoltă un sistem balistic terestru cu rază medie de acțiune. Rusia a respins acuzațiile. La rândul său, Administrația Vladimir Putin a acuzat că sistemul antirachetă din România riscă să conducă la anularea INF.

MAE rus: Sistemul antibalistic din România poate genera anularea INF.

„Sisteme balistice americane sunt instalate în România, iar curând vor apărea și în Polonia. Dacă această problemă rămâne nerezolvată, Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare ar putea fi ruinat. În mod clar, Statele Unite vor fi responsabile de anularea Tratatului”, a afirmat recent Vladimir Iermakov, directorul Departamentului pentru neproliferare și Controlul armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe. „Vom fi pregătiți să purtăm discuții despre viitorul Tratatului oricând și oricum. Nu există motive să se spună că Rusia ar încălca acest acord”, a subliniat oficialul rus.

În iulie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a exprimat îngrijorare, la întrevederea cu omologul său american Donald Trump, în legătură cu „sistemul antibalistic global” al Statelor Unite, care include elemente instalate în România. „În calitatea de mari puteri nucleare, avem o responsabilitate specială pentru menținerea securității internaționale. Este vital – și am menționat acest lucru în cursul negocierilor -, este crucial să nuanțăm dialogul în materie de stabilitate strategică, securitate mondială și neproliferarea armelor de distrugere în masă”, a declarat Vladimir Putin în conferința de presă organizată la Helsinki alături de Donald Trump. „Le-am transmis colegilor americani o notă cu un număr de sugestii specifice. Credem că este necesar să continuăm colaborarea în problema dezarmării, în domeniile militar și tehnic. Acest lucru include prelungirea Tratatului pentru limitarea armamentului strategic ofensiv. Este o situație periculoasă cu sistemul american de apărare antibalistică la nivel global. Este vorba de problema implementării Tratatului Forțelor Nucleare ntermediare (INF). Și, bineînțeles, agenda referitoare la neinstalarea armelor în spațiu”, a adăugat Vladimir Putin la întâlnire.

Administrația Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori inițiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România și Polonia, precum și montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul și NATO susțin că instalațiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea amenințărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează amenințarea nord-coreeană. Relațiile dintre Rusia și Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina și Siria.

Sistemele antibalistice instalate de SUA în România și Polonia constituie încălcări ale Tratatului INF, a acuzat în decembrie 2017 Ministerul rus de Externe, denunțând montarea unor elemente antirachetă în Japonia și avertizând că Rusia va lua măsuri militare pentru a face față noilor riscuri. Rusia a condamnat cu fermitate decizia Statelor Unite de a vinde Japoniei sisteme antibalistice de tip Aegis. Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a explicat că elementele antirachetă din Japonia sunt parte a planului SUA de a crea un „sistem antibalistic global”. Moscova susține că instalațiile antirachetă ale Statelor Unite au dublă utilitate, defensivă și ofensivă.

În septembrie 2017, administrația Vladimir Putin a îndemnat Statele Unite să revină la respectarea Tratatului forțelor nucleare intermediare (INF). „Avem o serie de solicitări pentru Statele Unite și le transmitem în mod clar. Principala noastră solicitare adresată Statelor Unite este să revină la respectarea Tratatului forțelor nucleare intermediare, pe care îl încalcă prin instalarea sistemelor antirachetă Aegis pentru uz terestru în România și prin planul de a le instala în Polonia. Aceste sisteme sunt de uz dublu, putând fi folosite atât antibalistic, cât și pentru atacuri cu rachete de croazieră; instalarea acestor sisteme este interzisă de Tratatul INF”, afirma în septembrie 2017 Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești în piețele din București! Ce...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Devine obligatoriu din 6 iulie! Dispozitivul pe care trebuie să-l aibă mașinile la bord
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete