Prima pagină » Știri » Rusia îndeamnă Germania și Franța să preseze liderii ucraineni să respecte acordul de pace

Rusia îndeamnă Germania și Franța să preseze liderii ucraineni să respecte acordul de pace

Rusia îndeamnă Germania și Franța să preseze liderii ucraineni să respecte acordul de pace
Rusia îndeamnă Germania și Franța să preseze liderii ucraineni să respecte acordul de pace

Serghei Lavrov a declarat, miercuri, că Rusia se așteaptă ca Germania și Franța să preseze liderii de la Kiev să înceteze conflictul armat din estul Ucrainei și să respecte planul de pace.

El a precizat că reprezentanții germani și francezi ar trebui să-l convingă pe Petro Poroșenko, președintele Ucrainei, să implementeze prevederile acordului de la Minsk semnat în data de 12 februarie 2015, un acord de încetare a conflictului armat din estul Ucrainei dintre forțele ucrainene și rebelii proruși.

„Este necesar, din punctul nostru de vedere, să se pună presiune suplimentară pe (conducerea de la – n.r.) Kiev”, a declarat Lavrov, adăugând că se așteaptă ca Angela Merkel, cancelarul Germaniei, și Francois Hollande, președintele Franței, să acționeze în conformitate cu statutul de țări care garantează implementarea acordului de pace de la Minsk.

Declarația lui Lavrov a fost făcută în contextul în care ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a anunțat că Petro Poroșenko, Angela Merkel și Francois Hollande se vor întâlni luni la Berlin pentru a discuta situația conflictului din estul Ucrainei care s-a intensificat în ultimele zile, în special în zonele Mariupol și Horlivka, între serviciile de securitate ucrainene și insurgenții separatiști proruși.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a atribuit Administrației prooccidentale de la Kiev intensificarea confruntărilor militare în estul Ucrainei. „Din păcate, asistăm la amplificarea conflictului, iar vina nu este a milițiilor din regiunea Donbas, ci a părții adverse”, a acuzat președintele Rusiei. „Sper că nu vor fi confruntări de amploare”, a insistat Putin.

Conflictul din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat până în prezent, potrivit estimărilor ONU, cu cel puțin 6.500 de morți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Manda: românii au mai puțini bani, PNL și USR numără voturi!
Digi24
Coșmar într-un avion Ryanair: 5 ore blocați în căldură, leșinuri și atacuri de panică. Poliția a intervenit
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep, lovitură financiară de proporții! Colosul imobiliar One, în care Dorin Mateiu e acționar, a închiriat totul!
Adevarul
De la erou de război la dictator. Filmul transformării lui Antonescu din disident în „Conducător” și motivul dușmăniei dintre mareșal și Carol al II lea
Mediafax
Unde investim în imobiliare în 2026? Avantajele urbanismului integrat
Click
A pierdut patru sarcini, apoi a mers la o mănăstire unde „se cumpără dorințe”! Ce a urmat pentru o fostă concurentă de la „MasterChef”
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Ce se întâmplă doctore
Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Descopera.ro
Câtă apă există pe Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Experiment inedit în Elveția: de ce oamenii de știință au îngropat peste 2.000 de articole de lenjerie intimă
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
DECLARAȚIA pe care un deputat spaniol A FĂCUT-O LA ADRESA ROMÂNILOR: ”Fac parte din...”