Prima pagină » Știri » S-au răzgândit. Cardul de sănătate va fi distribuit și prin intermediul medicilor de familie. Data de la care este obligatoriu

S-au răzgândit. Cardul de sănătate va fi distribuit și prin intermediul medicilor de familie. Data de la care este obligatoriu

S-au răzgândit. Cardul de sănătate va fi distribuit și prin intermediul medicilor de familie. Data de la care este obligatoriu
Cardurile naționale de sănătate vor deveni operaționale din luna februarie a acestui an, cu o perioadă de trei luni, până în luna mai, în care vor putea fi utilizate în paralel cu sistemul actual, și vor putea fi distribuite și prin alte mijloace decât poșta, precum prin intermediul medicilor de familie, a decis Guvernul prin ordonanță aprobată în ședința de miercuri.

Procedura este introdusă după ce președintele Societății Naționale de Medicină, Rodica Tănăsescu, a fost recent citată în presă afirmând că ideea ca medicii de familie să distribuie cardurile rămase nelivrate de către poștă este inacceptabilă, deoarece creează o premisă pentru activități birocratice.

Ordonanța introduce unor noi reguli pentru sistemul de management al calității serviciilor medicale, modificând în acest sens Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

„Potrivit actului normativ, cardurile naționale de asigurări sociale de sănătate, care se distribuie prin serviciile poștale, vor putea fi distribuite și prin intermediul altor mijloace (de exemplu, medicii de familie)”, arată Guvernul printr-un comunicat de presă.

Tot în ședința de miercuri, Guvernul a decis ca aceste carduri naționale de asigurări sociale de sănătate să devină operaționale începând cu 1 februarie 2015 și să poată fi utilizate de către asigurați la medicii de familie, în spitale și în farmacii, precum și de către furnizorii de servicii medicale, medicamente sau dispozitive medicale.

Pentru o perioadă de trei luni, respectiv între 1 februarie și 30 aprilie, cardul de sănătate va putea fi utilizat în paralel cu sistemul actual, urmând ca începând cu 1 mai utilizarea acestui document în sistemul de asigurări sociale de sănătate să devină unicul instrument de validare a serviciilor medicale.

Serviciile medicale pentru situațiile de urgență medico-chirurgicală se acordă în condițiile actelor normative în vigoare, fără a fi necesar cardul național de asigurări sociale de sănătate.

Persoanele care vor împlini vârsta de 18 ani după 1 februarie 2015 sau dobândesc calitatea de asigurat prin plata contribuției ulterior acestei date și, ca urmare, nu li s-a emis încă un card național de sănătate, vor face dovada calității de asigurat in baza unei adeverințe de asigurat eliberată de casa de asigurări de sănătate. Această adeverință este valabilă până la data la care asiguratul intră în posesia cardului, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data emiterii acestuia.

Persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conștiință primirea cardului național, vor depune o declarație pe proprie răspundere în acest sens la casa de asigurări de sănătate la care sunt luate în evidență, însoțită de cardul național, în situația în care acesta a fost distribuit. Aceste persoane vor face dovada calității de asigurat pe baza adeverinței de asigurat, având o valabilitate de trei luni, eliberată la solicitarea asiguratului de către casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidență.

Cardurile naționale de sănătate nedistribuite și predate de către operatorul de servicii poștale la casele de asigurări de sănătate urmează a fi distribuite asiguraților de către casele de asigurări de sănătate, fie prin prezentarea acestora la sediul casei de asigurări de sănătate la care este luat în evidență asiguratul, fie prin intermediul medicilor de familie, cu ocazia primei prezentări în vederea
acordării unui serviciu medical.

Executivul a decis, totodată, înființarea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, prin reorganizarea Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor (CONAS). Noua instituție va avea rolul să supravegheze, prin evaluări sistematice și mecanisme juridice, respectarea calității actului medical în toate formele sale.

Noile reglementări creează cadrul juridic necesar pentru a extinde implementarea managementului calității serviciilor medicale, aplicat în prezent doar pentru spitale, la toate unitățile sanitare, și, astfel, toate unitățile sanitare vor intra în procesul de evaluare în vederea acreditării.

Acreditarea este procesul prin care se validează faptul că serviciile medicale oferite de o unitate sanitară sunt conforme cu standardele adoptate de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, proces în urma căruia unitățile sanitare sunt clasificate pe categorii de acreditare.

Poșta Română a câștigat prin licitație, în vara anului trecut, contractul de distribuție a cardurilor de sănătate la nivel național. Valoarea totală a contractului este de 37,5 milioane de lei și are o durată de patru ani. Volumul total care urmează a fi livrat, la nivel național, pe durata celor patru ani, este estimat la aproximativ 13,6 milioane de carduri, din care 12,26 milioane au fost deja livrate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Lady Gaga, casieriță într-un lanț japonez de magazine. IMAGINI inedite
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!