Prima pagină » Știri » Șahul va fi disciplină opțională începând cu anul școlar 2014/2015

Șahul va fi disciplină opțională începând cu anul școlar 2014/2015

Șahul va fi disciplină opțională începând cu anul școlar 2014/2015
Elevii de la ciclul primar vor putea alege începând din anul școlar 2014/2015 jocul de șah ca disciplină opțională.

Elevii de la ciclul primar vor putea alege începând din anul școlar 2014/2015 jocul de șah ca disciplină opțională.

Jocul de șah va putea fi învățat în cadrul școlii, în cadrul disciplinei „Educație prin șah”, de către elevii de la clasa întâi și clasa a doua.

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a aprobat prin ordin de ministru ca disciplina să intre în curriculum, la decizia școlii, începând din anul școlar 2014/2015.

Potrivit ordinului de ministru, elevii vor avea ocazia să se familiarizeze cu tabla de șah, cu regulile de joc și să decodifice semnificația semnelor convenționale utilizate în partida de șah. De asemenea, în cei doi ani de șah, elevii vor face exerciții de interpretare, vor exersa observația, simularea unor situații de joc, calculul unor variante de joc.

Programele pentru disciplina „Educație prin șah” au fost realizate în urma consultărilor din cadrul Federației Române de Șah.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Noua eră a secetei: râurile din Europa care au secat pentru prima dată