Prima pagină » Știri » Șapte polițiști care negociau amenzile cu șoferii nu știau că cineva era cu ochii pe ei. Ce s-a întâmpla după câteva luni

Șapte polițiști care negociau amenzile cu șoferii nu știau că cineva era cu ochii pe ei. Ce s-a întâmpla după câteva luni

Șapte polițiști care negociau amenzile cu șoferii nu știau că cineva era cu ochii pe ei. Ce s-a întâmpla după câteva luni
Șapte polițiști de la Secția 5 Poliție Timișoara suspectați că luau mită pentru a consemna în procese-verbale infracțiuni mai ușoare în cazul șoferilor care încălcau legislația rutieră au fost duși, la audieri, marți, la Parchetul Tribunalului Timiș, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Surse judiciare spun că șapte polițiști de la Secția 5 Poliție Timișoara au fost monitorizați timp de mai multe luni, iar marți, doi dintre ei au fost prinși în flagrant în timp ce luau mită 100 de lei, respectiv 300 de lei pentru a consemna infracțiuni mai ușoare în cazul șoferilor care încălcau regulile de circulație, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei șapte polițiști sunt suspectați de anchetatori că negociau cu șoferii care încălcau regulile de circulație pentru a le consemna în procesele-verbale, contra unor sume de bani, infracțiuni mai ușoare.

Toți cei șapte polițiști, care sunt suspectați de abuz în serviciu și fals în înscrisuri, au fost ridicați de anchetatori și duși la audieri la Parchetul Tribunalului Timiș, care instrumentează acest dosar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
La ce alte pericole se expun fumătorii, în afară de cancer?