Prima pagină » Știri » Scurta, slaisul, serviciul – dușmanii Simonei la Madrid

Scurta, slaisul, serviciul – dușmanii Simonei la Madrid

Scurta, slaisul, serviciul - dușmanii Simonei la Madrid
Simona a întâlnit la Madrid o Alizé Cornet foarte hotărâtă, energică, cu mare dorință de victorie. Franțuzoaica a încercat tot timpul să aibă inițiativa, să-și impună jocul agresiv și, în bună măsură, a reușit.

Impresionantă, de asemenea, determinarea cu care a alergat după toate mingile, chiar și după cele ca și pierdute, obligând-o pe Simona să lovească mereu o dată în plus și să greșească mult.

     În afară de erorile, forțate și neforțate, ale Simonei, au mai fost două elemente care au decis câștigătoarea.

     1) Scurtele foarte bine puse, tehnic și tactic, de Cornet, dublate de faptul că Simona tot nu știe ce să facă cu mingile căzute în apropierea fileului.

     2) Recuperările numeroase ale lui Alizé cu reverul slais cu o mână, pe loviturile de atac în unghi ale Simonei – acest procedeu defensiv, foarte util, Simona nu-l folosește deloc.

     De serviciul, din nou nesigur, al Simonei – a pierdut primul set cu o dublă greșeală – nu mai vorbesc.

     Dincolo de faptul că încă de la primele schimburi de mingi s-a văzut că franțuzoaica are un bioritm mai sus, situație cu care n-ai ce să faci, asta e, rămân, în perspectiva turneelor de la Roma și Roland Garros, fisurile tehnico-tactice în jocul Simonei Halep, scoase în evidență de Alizé Cornet, ca teme de lucru pentru Darren Cahill și Victor Ioniță.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cât de mult influențează meseria părinților rezultatele școlare ale copilului?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!