Prima pagină » Știri » Secretar de stat în Ministerul Economiei, implicat într-un accident rutier în județul Argeș (VIDEO)

Secretar de stat în Ministerul Economiei, implicat într-un accident rutier în județul Argeș (VIDEO)

Cătălin Bulf, secretar de stat în Ministerul Economiei și lider al filialei PMP Argeș, a fost implicat – duminică – într-un accident rutier. Mașina în care se afla demnitarul ar fi fost lovită de un alt autoturism din trafic.

La fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD de prim ajutor medical, o autospecială de stingere cu apă și spumă, iar în sprijin a venit și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Argeș.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, Mădălina Epure, a declarat la Digi 24 că accidentul a avut loc pe DN 73, în localitatea Stâlpeni.

„Un bărbat de 64 de ani s-ar fi angajat într-o depășire regulamentară și ar fi intrat într-o coliziune cu un autoturism condus în aceeași direcție de mers de un bărbat de 42 de ani care ar fi virat stânga fără să se asigure. În urma impactului, trei persoane au suferit vătămări corporale și au fost transportate la spital”, a precizat Mădălina Epure.

Aceasta a mai spus că persoanele rănite sunt șoferul (secretarul de stat) și doi pasageri din al doilea autoturism, care au ajuns la spital. Cătălin Bulf s-a ales doar cu niște zgârieturi și nu a necesitat spitalizarea.

„Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a mai spus Mădălina Epure.

Șoferul care a împușcat un vatman cu un pistol cu bile a fost arestat la domiciliu! Parchetul ceruse mandat de 30 de zile, dar instanța a dispus o măsură mai blândă!

Șoferul din București, care – joi – l-a împușcat cu un pistol cu bile pe vatmanul unui tramvai, a fost arestat la domiciliu, declară surse judiciare în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO. Inițial, procurorii au solicitat emiterea unui mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile, însă instanța a respins cererea.

Vicenzo Oprican a fost acuzat că a folosit un pistol cu bile împotriva unui vatman, cu care avusese anterior incidentului un conflict verbal. Agresorul îi reproșase victimei că a închis ușile tramvaiului mai devreme, fără să-i permită unei femei să urce în mijlocul de transport în comun. Vatmanul a necesitat îngrijiri medicale, iar șoferul a fost identificat în urma unui apel la 112 și audiat de procurori.

FOTO: B1 TV

VIDEO: Digi 24 & Sursa ta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Un exercițiu de 4 minute te ajută să scapi de ceața mintală
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!