Prima pagină » Știri » Sediul unei televiziuni locale din Iași, percheziționat de procurorii DNA

Sediul unei televiziuni locale din Iași, percheziționat de procurorii DNA

Sediul unei televiziuni locale din Iași, percheziționat de procurorii DNA
Procurorii DNA Iași care fac cercetări în dosarul fraudării de fonduri europene, legat de sistemul de management al deșeurilor și achiziția de autospeciale pentru ISU, desfășoară percheziții și la o televiziune locală din Iași, vizând contracte de publicitate cu o firmă implicată în proiectul SMID.

Potrivit unor surse locale, percheziții ale procurorilor DNA Iași au loc și la sediul televiziunii locale TeleM, fiind vizate contracte de publicitate care ar fi fost încheiate între postul de televiziune și una dintre firmele care au câștigat licitații în cadrul proiectului „Sistemul de management integrat al deșeurilor în județul Iași” (SMID), transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Direcția Națională Anticorupție, procurori ai DNA – Serviciul Teritorial Iași fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2014-2015.

Miercuri, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt făcute percheziții în șase locuri din municipiul București și județul Iași, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași.

Procurorii DNA au descins inclusiv la sediul CJ Iași și la asociația EuroNEST, aflată în subordinea Consiliului.

Președintele CJ Iași, Victorel Lupu, care este plecat la Piatra Neamț la o întâlnire a ADR Nord-Est, a spus că ancheta procurorilor ar viza documente legate de sistemul de management integrat al deșeurilor, precum și acte referitoare la achizițiile de autospeciale pentru ISU făcute prin intermediul EuroNEST.

Directoarea EuroNest, Alina Popa, a precizat că nu știe nimic despre motivul acestor descinderi, ea ajungând la birou după începerea perchezițiilor.

Șeful Biroului de Comunicare din cadrul CJ Iași, Răzvan Timofciuc, a declarat că procurorii DNA fac verificări la mai multe birouri ale Direcției de Proiecte și Dezvoltare Durabilă, precum și la asociația EuroNEST, ambele funcționând în incinta CJ Iași.

„Deocamdată nu dispunem de mai multe informații. Sunt verificări care vizează proiecte derulate, nu persoane. Este vorba despre proiecte cu finanțare europeană. Deocamdată atenția angajaților CJ este focusată pe percheziții, iar după ce se vor liniști lucrurile, activitatea va reveni la normal”, a declarat Răzvan Timofciuc.

Unul dintre proiectele vizate de procurorii DNA, respectiv „Sistemul de management integrat al deșeurilor în județul Iași”, derulat de CJ Iași, este cofinanțat de Uniunea Europeană prin POS Mediu – Axa Prioritară 2, contractul de finanțare fiind semnat în 16 mai 2013.

Proiectul se derulează pe o perioadă de 31 de luni, cu finalizare la data de 31 decembrie 2015. Potrivit conducerii CJ, proiectul nu va putea fi terminat la finele acestui an, din cauza unor contestații la licitații.

Valoarea totală a proiectului este de 69.350.207 de euro (fără TVA).

Proiectul SMID presupune investiții în pubele și containere pentru colectarea deșeurilor, achiziționarea de vehicule pentru transportul deșeurilor, amenajarea unor stații de sortare în județ, precum și închiderea unor depozite.

Cofinanțarea CJ Iași se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro.

Asociația EuroNEST a derulat în ultimii ani mai multe proiecte vizând, între altele, dotarea cu autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, dar și achiziționarea de autofreze și ambulanțe pe șenile pentru Inspectoratele pentru Situații de Urgență din județe din nord-estul țării.

Proiectele au valoare totală de câteva zeci de milioane de lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
Studenții pun pe masa Guvernului Mureșan 10 cereri. Burse mai mari și reducerea de 90% la tren
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!