Prima pagină » Știri » Șeful Comisiei pe codul electoral anunță: Votul electronic nu e posibil decât dacă avem buletin electronic

Șeful Comisiei pe codul electoral anunță: Votul electronic nu e posibil decât dacă avem buletin electronic

Șeful Comisiei pe codul electoral anunță: Votul electronic nu e posibil decât dacă avem buletin electronic
Președintele Comisiei comune pentru codul electoral Dorin Bădulescu a declarat, joi, că introducerea votului electronic în România ar duce la obligația existenței unui buletin electronic, ceea ce ar crea probleme. El a dat ca exemplu situația cardurilor de sănătate.

„Din punctul meu de vedere votul electronic implementat pe studiile pe care le avem pe votul electronic este implementat cu anumite probleme, doar în Estonia unde cetățenii sunt, cetățenii statului Estonian sunt destul de puțini, în jur de un milion, din ce am discutat cu specialiștii, votul electronic nu este posibil decât dacă avem și buletin electronic, în momentul de față noi experimentăm o situație mai puțin fericită cu cardurile naționale de sănătate și vedeți că sistemul are anumite probleme. În momentul în care vom avea un sistem cu buletin electronic care să funcționeze perfect atunci ne putem gândi la un vot electronic care să funcționeze perfect”, a afirmat Dorin Bădulescu, joi, la Parlament, întrebat când vom avea și testa un vot electronic.

Chestionat dacă acest lucru înseamnă că nu vom avea votul electronic în viitorul apropiat, senatorul ALDE a răspuns: „Nu pot să spun ca din punct de vedere tehnic nu mă pot pronunța”.

Senatorul ALDE a au fost discuții în comisie despre votul anticipat prelungit, precum și despre măsurile procedurale pentru ca românii din străinătate să poată vota în număr cât mai mare.

„Au existat discuții și cu privire la timpul de vot pentru votul anticipat prelungit, ați observat că se va vota vinerea, sâmbăta și duminica, vinerea începând cu orele 12:00 pentru cetățenii aflați în străinătate, s-au luat măsuri procedurale pentru identificarea și corelarea cât mai bună a numărului de cetățeni români aflați în străinătate pentru dimensionarea numărului de secții de vot în afara granițelor țării. Cred că toate problemele pe care le-am întâmpinat la scrutinele anterioare au fost atinse prin noua modificare legislativă și faptul că a existat consens pe acest proiect legislativ denotă acest lucru”, a explicat Bădulescu.

Președintele AEP: Votul proiectului de lege în materie electorală va fi dat de Parlament săptămâna viitoare

Președintele Autorității Electorale Permanente Constantin Buică a declarat că speră ca Legea cu modificările în materie electorală să apară cât mai repede în Monitorul Oficial, precizând că votul la Senat va fi lunea viitoare, iar miercurea viitoare la Camera Deputaților.

„Noi sperăm cât mai repede, că votul va fi miercuri, luni și miercuri, luni Senat, miercuri cel târziu Camera Deputaților și cu cât mai repede cu atât mai bine, dar știți merge și pe procedura de trimitere la Administrația Prezidențială și încă suntem în niște termene, nu știu dar ne dorim cât mai repede pentru că avem și noi niște lucruri pe care trebuie să le pornim din momentul în care este promulgată legea, atunci noi dăm posibilitatea cetățenilor să se înregistreze pentru votul prin corespondență”, a afirmat Constantin Buică, joi, la Parlament.

Acesta a explicat și prevederile legislative legate de buletinele de vot la alegerile prezidențiale.

„Vorbim în acest moment de un singur buletin de vot care va fi utilizat în turul întâi, iar la votul prin corespondență pentru a nu pune în dificultate cetățeanul să își printeze buletinul de vot sau cineva să îi dea cu dedicație acest buletin de vot, va primi același format al buletinului de vot pentru turul întâi cu același număr de pagini, în aceeași formă, doar că va scrie pe el turul întâi, vot prin corespondență, turul al doilea vot prin corespondență. Cetățeanul pe baza informațiilor publice comunicate de CCR va avea informația care dintre candidații din primul tur s-au calificat și vor intra în turul al doilea. Și automat scoate din plic buletinul de vot și certificatul de alegător și toate celelalte elemente, bifează opțiunea dintre cei doi rămași în turul al doilea pe buletinul identic ca și la turul întâi și le va trimite în țară, la misiunile diplomatice sau la misiunile diplomatice așa cum am stabilit acum în lege”, a mai declarat președintele AEP.

Întrebat ce va face MAE concret pentru ca problemele care au existat la europarlamentare, în secțiile de vot din străinătate să nu se mai repete, Constantin Buică a răspuns: „MAE din ce am văzut va avea în principiu aceleași atribuții, doar că la acest moment nu se pune accentul doar pe MAE, se pune accentul pe misiunile diplomatice și consulare care au obligativitatea de a comunica mai bine cu comunitățile românești din străinătate și așa cum ați văzut una dintre completări a fost inclusiv cu obligativitatea în sarcina MAE de a cere tuturor autorităților din statul gazdă informații cu privire la cetățeni cu domiciliu sau reședința în acel stat”.

Șeful AEP a mai spus că „cetățenii care nu au domiciliu sau nu au reședința se pot prezenta la orice secție de votare din străinătate să voteze pe teritoriu statului gazdă”.

Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru eleborarea, modificarea și completarea propunerilor legislative în materie electorală a decis ca votul în Diaspora să aibă loc pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă și duminică.

Forul legislativ a mai aprobat, joi, un articol care prevede că alegătorii români din Diaspora ,care se vor afla la rând sau în secția de vot la ora 21.00, când se închid secțiilor, să își poată exercita dreptul la vot.

În ședința de miercuri, comisia a modificat și un articol care prevede că: „Începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri pentru președintele României, la termen și până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul care dorește să voteze în străinătate la alegerile pentru președintele României se poate înregistra în registrul electoral ca alegător în străinătate prin intermediul unui formular online aflat pe site-ul AEP, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea și statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate”.

Tot miercuri, parlamentarii forului legislativ comun au mai adoptat un articol care prevede că ziua alegerilor este duminică, iar Guvernul stabilește data alegerilor cu cel puțin 75 de zile înaintea zilei votării.

Totodată, în cazul în care numărul membrilor Biroului electoral al unei secții de votare din străinătate este insuficient, atunci poate fi suplimentat cu personalul ambasadei sau cu români cu domiciliul în străinătate.

Comisia de cod electoral: Înregistrarea alegătorilor pe listele suplimentare în sistem electronic

Comisia specială pentru modificarea legislației electorale a decis, joi, că procesul de înregistrare a alegătorilor pe listele suplimentare se va face în sistem electronic, a transmis prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan. Parlamentul va dezbate și vota proiectul legislativ săptămâna viitoare.

Potrivit anunțului făcut de liberal, Comisia de cod electoral a fost de acord cu următoarele aspecte:

„ Extinderea votului prin corespondență și la alegerile prezidențiale; Vot în zilele de vineri, sâmbătă și duminică; Multiplicarea numărului de secții de votare prin introducerea posibilității de creștere a numărului secțiilor de votare în localitățile din străinătate în care au votat minim 100 de cetățeni români; Debirocratizarea procesului de înregistrare a alegătorilor pe listele suplimentare. Înregistrarea se va face în sistem electronic, ceea ce va reduce semnificativ timpul de așteptare în vederea exercitării votului”, mai transmite Racula Turcan, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Liberalul precizează că au fost preluate peopunerile PNL pentru întărirea dreptului la vot al românilor, în acord cu principiile enunțate de președintele Klaus Iohannis.

„De asemenea, a fost preluată propunerea PNL ca în situația în care sunt români care nu și-au putut exercita dreptul de vot până la ora 21.00 să fie prelungit programul până la exercitarea votului, sub condiția ca electorul să fi fost prezent la rând la ora 21.00 (acest fapt va fi atestat prin prezentarea bonului de ordine primit la ora 21.00 de la reprezentantul Biroului secției de votare)”, a mai transmis Turcan.

Astfel, Parlamentul va dezbate și vota actul normativ în materie electorală, în sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
(P) Banii de care ai nevoie, fără să renunți la nimic
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!