Prima pagină » Știri » „Și eu sunt Alexandra”. 89 de persoane, dintre care 45 de minori au fost victime ale violurilor în 2019

„Și eu sunt Alexandra”. 89 de persoane, dintre care 45 de minori au fost victime ale violurilor în 2019

„Și eu sunt Alexandra
În prima jumătate a anului 2019, la nivel național, 89 de persoane sunt victime ale violurilor. Dintre acestea, 44 sunt adulți, iar 45 minori, cu o incidență mai mare remarcată în rândul fetelor, arată datele IGPR. În cele mai multe din cazuri, agresorul este chiar tatăl victimei.

În prima jumătate a anului 2019, la nivel național au fost 89 de persoane au fost victimele violurilor. Dintre acestea, 44 au fost adulți, iar 45 – minori. În ambele cazuri, o incidență mai mare a fost remarcată în rândul femeilor/fetelor, potrivit unor date ale Inspectoratului General al Poliției Române, privind situația statistică a persoanelor și a infracțiunilor prevăzute de Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, în prima jumătate a anului.

Din totalul victimelor adulte, 12 au fost bărbați și 32 femei. Pentru cifra de 45 victime minore ale violului, 7 indică numărul băieților agresați, iar 38 este cel al fetelor căzute victime.

Pentru fapta de viol, cele mai multe cazuri au fost identificate în relația „victima îi este autorului fiu/fiică, cu 38 de astfel de cazuri, respectiv „altele” cu 24 de cazuri. 15 cazuri de viol au fost înregistrate și în relația „victima îi este autorului soț/soție” și 10 în „concubin/concubină”.

La nivel național, în prima jumătate a anului, au fost înregistrate 43 cazuri de agresiuni sexuale cu 44 victime rezultante din actele de sesizare. Din totalul victimelor, majori sunt un bărbat și cinci femei, în timp ce incidența minorilor este una îngrijorătoare: fapte de agresiuni sexuale au fost comise asupra a cinci băieți minori și a 33 de fete minore.

Din totalul celor 43 de cazuri înregistrate, cele mai frecvente sunt situații sunt cele în care victima îi e agresorului fiu/fiică- 18 cazuri, respectiv cele în care agresorul face parte pentru victimă din categoria „altele”- 25.

În ceea ce privește actul sexual cu un minor, potrivit datelor furnizate de IGPR privind prima jumătate a anului 2019, au fost înregistrate 33 de astfel de cazuri. Numărul victimelor rezultat din actul de sesizare este de 35.

Din acest total, potrivit aceleiași surse, un singur caz vizează cazul unui adult. Restul de 34 au fost înregistrate în rândul minorilor, cu o incidență considerabil mai mare în rândul fetelor, decât în cel al băieților. Astfel, avem un raport de 31 fete victime ale actului sexual cu un minor, respectiv 3 băieți. În această speță, în cele mai multe dintre cazuri victima îi e agresorului „concubin/concubină- 12 cazuri”, „fiu/ fiică”- 6, „altele”- 17.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!