Prima pagină » Știri » Situație bizară într-o comună din Botoșani. Cum s-a înălțat strada principală din cauza unei scăpări a constructorului

Situație bizară într-o comună din Botoșani. Cum s-a înălțat strada principală din cauza unei scăpări a constructorului

Oamenii din comuna Curtești, județul Botoșani, au case împrejmuite cu garduri trainice și au primit un drum din asfalt din partea autorităților. Din păcate, atunci când ies din curte, dau "nas în nas" cu șoseaua.

La câteva case, lucrătorii au folosit prea mult asfalt și drumul a ajuns la nivelul gardului. „E o problemă a constructorului. Vecinul spunea că trebuie să facă asfaltul până la jumătatea lui de ogradă, ca să poată urca pe deal. Dar plâng și eu, că trebuie să aduc lemne și nu am pod”, a declarat unul dintre bătrânii comunei, nea Ioan.

Vecinul său are și o mașină în curte, pe care nu a mai scos-o de când s-au apucat muncitorii de treabă, scrie botoșăneanul.ro. La familia lui Ioan Prăjinaru, situația este la fel de ciudată. Gospodarul și-a făcut un pod din fier, dar muncitorii l-au scos pentru a face rețeaua de scurgere a apei.

foto: botoșăneanul.ro

Aceștia i-au promis omului că îi vor construi alt pod, dar promisiunea nu s-a materializat. Nea Ioan urmează să bage mașina cu lemne în curte și nu prea are cum. „Uitați, am băgat câteva sute de kg de fier în podul acela, au venit ei, l-au scos, au trecut într-un caiet ce și cât au luat, noi am rămas cu câteva bare de fier în curte”, spune localnicul.

foto: botoșăneanul.ro

„Sunt niște sesizări acolo, a fost ceva, am înțeles cu constructorul cu niște ape fluviale. Acolo este o chestiune pe care trebuie să o remedieze constructorul, deci nu este nicio problemă. Noi chiar zilele astea vom mai merge pe teren, să verificăm”, de declarat președintele CJ Botoșani, Gheorghe Sorescu, referitor la problema oamenilor din Curtești.

Modernizarea drumului județean Botoșani-Curtești-Cristești este în grafic, dar a generat nemulțumiri în rândul sătenilor, care, pe timp de iarnă, în unele zile, s-au deplasat cu noroiul până la genunchi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!