Prima pagină » Știri » Slujba de Rusalii s-a încheiat cu binecuvântarea Papei, transmisă de arhiepiscopul Jakubinyi

Slujba de Rusalii s-a încheiat cu binecuvântarea Papei, transmisă de arhiepiscopul Jakubinyi

Slujba de Rusalii s-a încheiat cu binecuvântarea Papei, transmisă de arhiepiscopul Jakubinyi
Slujba de Rusalii s-a încheiat cu binecuvântarea Papei, transmisă de arhiepiscopul Jakubinyi

Sâmbătă dimineață, din Catedrala franciscană de la Șumuleu-Ciuc a fost scos stindardul purpuriu al localității, numit „labarum”, care are o greutate de 25 de kilograme, acesta fiind purtat până la altarul triplu de pe Muntele Șumuleul Mic.

Pelerinii din Joseni, descendenții credincioșilor preotului István, cel care i-a condus spre victorie pe secui în anul 1567, în lupta pentru păstrarea religiei romano-catolice, au stat în fruntea procesiunii. Ei au fost urmați de preoți și de purtătorii simbolurilor tradiționale ale bisericii: drapelul sfânt al Șumuleului și stema Bazilicii Minore („Basilica Minor”), rang pe care Papa Pius al XII-lea l-a acordat, în 1948, Bisericii Franciscane de la Șumuleu Ciuc.

„Labarum-ul” de la Șumuleu Ciuc, simbol al victoriei, confecționat în amintirea bătăliei din 1567, a fost purtat de un tânăr în costum popular secuiesc, cel mai merituos elev al Liceului teologic romano-catolic „SegítÅ‘ Mária” din Miercurea Ciuc.

„Rusaliile ne umplu sufletul, ca în locul nepăsării să se mute iubirea, în locul sentinței îndurarea, în locul răzbunării iertarea, în locul spaimei credința și speranța, în locul agresiunii pacea”, a declarat, corespondentului MEDAFAX, părintele Urban Erik, rectorul Bisericii Franciscane de la Șumuleu-Ciuc.

Slujba de Rusalii a fost oficiată de arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Jakubinyi György, și de un sobor de preoți, între care și Tamás József, episcop auxiliar al Arhidiecezei de Alba Iulia.

Pentru arhiepiscopul Jakubinyi György, liturghia de Rusalii a avut semnificații speciale, pe de o parte pentru că în acest an se împlinește un sfert de secol de la consacrarea sa, la Mănăstirea de la Șumuleu-Ciuc, ca episcop-auxiliar al Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia și episcop titular de Aquae Regiae, iar pe de altă parte, pentru că 2015 este un an jubiliar, când statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria de la Șumuleu împlinește cinci secole.

„Fecioara Maria spunea «Faceți ceea ce spune fiul meu», iar mesajul Fecioarei Maria pentru zilele noastre este să fiți fideli credinței strămoșilor, să fiți fideli națiunii, să fiți fideli limbii materne și culturii noastre”, le-a spus pelerinilor arhiepiscopul Jakubinyi György.

La finalul slujbei, din însărcinarea Sfântului Scaun, înaltul prelat le-a transmis credincioșilor binecuvântarea Papei Francisc.

La Liturghia de Rusalii de pe Muntele Șumuleul Mic au asistat, sâmbătă, peste 130.000 de credincioși, unii dintre aceștia venind din Indonezia, Australia, Statele Unite ale Americii sau Congo.

De asemenea, au fost prezenți președintele Ungariei, Áder János, și soția sa, Anita Herczegh, ei participând la pelerinajul din Harghita pentru al treilea an consecutiv.

Aproximativ 500 de polițiști, jandarmi și pompieri au asigurat ordinea la pelerinaj.

Șeful Serviciului Județean de Ambulanță, Peter Szilard, a spus că au fost chemate ambulanțe și de la alte stații din județ, respectiv Borsec, Gheorgheni, Remetea, Sânmartin, Odorheiu Secuiesc și Cristuru Secuiesc, toți angajații din zona Ciuc fiind prezenți la lucru. Patru corturi de prim ajutor au fost instalate în mai multe locuri din zona desfășurării pelerinajului.

De asemenea, pe Muntele Șumuleul Mic sunt pregătiți să intervină, dacă situația o va impune, salvatori montani și voluntari de la Crucea Roșie Harghita.

Circulația în pe străzile din zona pelerinajului a fost închisă, având acces doar autovehiculele serviciilor de urgență, ale Poliției, Jandarmeriei sau ale firmei de salubrizare.

Peste 2.000 de pelerini din Ungaria au ajuns, în acest an, în județul Harghita, cu două trenuri speciale – „Boldogasszony” (echivalentul denumirii latinești „Beata Virgo” în limba maghiară – „Binecuvântata Fecioară” și o altă garnitură feroviară cu 16 vagoane – pentru a participa la procesiunea de Rusaliile catolice de la Șumuleu.

Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Șumuleu Ciuc este considerat cel mai mare din Europa Centrală și de Est și își are originea în urmă cu aproape patru secole și jumătate.

Anul trecut, peste 100.000 de persoane au asistat la slujba de Rusalii oficiată pe Muntele Șumuleul Mic, peste 3.500 de pelerini venind din Ungaria.

În centrul pelerinajului se află Fecioara Maria, a cărei statuie a fost sculptată în lemn de tei între anii 1510 și 1515 în stilul Renașterii transilvănene de un artist anonim, fiind cea mai mare statuie făcătoare de minuni din lume.

Prima mențiune a statuii Maicii Domnului de la Șumuleu a părut în anul 1624, într-un inventar al bunurilor Mănăstririi și Bisericii Franciscane, la care face referire istoricului franciscan Leonárd Losteiner, în însemnările sale din 1776-1777.

Marea invazie turco-tătară din zona Ciucului, în 1661, a devastat și incendiat complexul mănăstiresc de la Șumuleu și Cetatea Miko (pe teritoriul actualului oraș Miercurea Ciuc), iar peste 10.000 de locuitori au pierit sau au fost luați în robie.

Din altarul Maicii Domnului a fost salvată doar Statuia Fecioarei Maria care, după reconstruirea bisericii, în 1664, a fost așezată pe altarul principal, alături de statuile Sfintelor Ecaterina și Barbara.

Potrivit unei legende, de atunci, în preajma unui pericol care amenință secuimea, fața statuii se schimbă, iar rana de pe obraz, pricinuită de sabia unui tătar, sângerează.

Sute de vindecări miraculoase și de dorințe împlinite sunt puse pe seama statuii Fecioarei Maria. Dovadă stau numeroase obiecte din metal, din aur și din argint, donate de persoanele ale căror rugăciuni au primit ascultarea divină.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Crin Antonescu spune că Alexandru Nazare ar trebui să fie următorul premier: „E singura soluție”
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
„Era mai bun trenul vechi, era răcoare”. Pasagerii unui tren PESA au fost sufocați de căldură pe ruta București-Constanța
Mediafax
Miliardarii turci de la Ford Otosan investesc 100 de milioane de euro în România. Banca Transilvania le acordă o finanțare uriașă
Click
Descoperire incredibilă făcută în inima Budapestei. O motocicletă și doi soldați germani au fost găsiți în Dunăre
Digi24
Ce sunt punctele negre de pe marginea parbrizului și la ce folosesc. Rolul lor este esențial pentru siguranța mașinii
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit într-un accident teribil!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic! Și-a etalat formele voluptoase, la aproape 50 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nivelul extrem de scăzut al Dunării a dus la o descoperire rară. Era acolo de aproximativ 80 de ani
Descopera.ro
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Câte alimente de origine vegetală ar trebui să mâncăm pe săptămână?