Statele Unite – cea mai dură reacție de până acum: SUPERIMUNITATEA, „un pas înapoi pentru România”

Statele Unite - cea mai dură reacție de până acum: SUPERIMUNITATEA, „un pas înapoi pentru România
Publicat: 12/12/2013, 12:37
Actualizat: 30/04/2015, 11:04

Ambasada SUA în România a reacționat la modificările aduse la Codul Penal de către Parlament. Potrivit diplomaților americani aceste modificări reprezintă un pas înapoi pentru România. Parlamentul a votat ieri două proiecte de lege care modifică legea penală și Codul de Procedură Penală. În esență parlamentarii și-au creat o superimunitate față de anchetele penale ale DNA. De asemenea Parlamentarii nu vor mai putea fi cercetați de ANI. Toate acestea pentru că ei au eliminat din definiția funcționarului din Codul Penal funcțiile de senator, deputat și președintele României.

„Amendamentele la Codul Penal adoptate ieri în Camera Deputaților ar reprezenta un pas înapoi pentru România. Este foarte descurajant că aceste modificări au fost adoptate fără nicio consultare, nicio dezbatere și nicio ocazie pentru ca reprezentanții autorității judecătorești sau membrii societății civile să se pronunțe în legătură cu amendamentele propuse.

Această acțiune a Parlamentului reprezintă o îndepărtare de la principiile transparenței și ale statului de drept și este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României. Transparența, predictibilitatea și stabilitatea sunt factori esențiali pentru toți investitorii, atât locali cât și străini, când iau în calcul unde să investească”, se arată într-un comunicat al Ambasadei SUA la București.

Deputații au adoptat marți un amendament prin care parlamentarii primesc imunitate față de anchetele procurorilor DNA. Codul Penal a fost modificat în așa fel încât un parlamentar care a comis infracțiuni de serviciu, precum abuzul în serviciu, falsul, luarea de mită, traficul de influență, nu va mai fi anchetat de DNA. Experții consultați de gândul au arătat că, odată intrată în vigoare această lege, ea va avea efect și pe dosarele de corupție aflate pe rolul instanțelor.

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil luni noaptea un proiect de lege care la prima vedere pare inofensiv. Este vorba de un proiect de lege care pune în acord Codul Penal cu decizia CCR de reincriminare a insultei și calomniei.

În Comisia Juridică însă, deputații juriști au decis să modifice și alte prevederi din Codul Penal. Astfel că una dintre modificările aduse este redefinirea funcționarului public. Din definiția funcționarului public au fost scoși senatorii și deputații. „Sunt exceptați de la dispozițiile art. 147, Președintele României, deputații și senatorii, precum și persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale și care nu sunt finanțați de la bugetul de stat, aceștia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispozițiile legilor speciale în baza cărora își desfășoară activitatea, precum și cu dispozițiile dreptului comun, cu respectarea prezentului alineat”, așa sună amendamentul asumat de Comisia Juridică.

Proiectul de lege a fost votat in plenul Camerei Deputaților. Legea a primit 240 de voturi pentru (PSD 122, PNL 73, UDMR 15, independenți 15, PC 11, neafiliați 4). Împotrivă au votat 57 de deputați (32 PDL, 22 PPDD, 1 PC și 2 neafiliați)

Reacția CSM: Se ajunge la exonerare

CSM susține că, prin scoaterea președintelui și a parlamentarilor din categoria funcționarilor publici, „se ajunge practic la exonerarea de răspundere penală a persoanelor vizate de acesta”, precizând că nu a primit spre avizare actul normativ.

Într-un comunicat remis marți seară, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) precizează că a analizat, în ședința de plen de marți, propunerile legislative amendate de către Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, care aduc modificări importante Codului Penal în vigoare (Codul penal de la 1968) și noului Cod penal (Legea nr. 286/2009).

CSM subliniază, din capul locului, că deși, conform prevederilor legale, „plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești”, proiectele de acte normative în cauză au fost dezbătute de către Comisia juridică a Camerei Deputaților în lipsa reprezentanților Consiliul Superior al Magistraturii și nu au fost transmise spre avizare acestuia.

Avertismentul DNA: „Legislația română va intra în contradicție flagrantă cu dispozițiile convențiilor internaționale anticorupție”

Scoaterea președintelui și a parlamentarilor din categoria funcționarilor publici va plasa legislația română „în contradicție flagrantă cu dispozițiile convențiilor internaționale anticorupție” ratificate de România, avertizează DNA într-un comunicat făcut public marți seară. De asemenea, prin modificările aduse Codului Penal în vigoare, funcționarii publici trimiși deja în judecată ar putea fi achitați, iar cei care sunt în închisoare pentru corupție ar putea fi eliberați.

Reacția ambasadei Germaniei

Activitatea instituțiilor care protejează statul de drept, precum ANI, CSM, DNA sau Curtea Constituțională, trebuie să se desfășoare fără presiune politică, a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, Andrea Stohr, șefa secției de presă a misiunii diplomatice germane din România.

„Ambasada Republicii Federale Germania la București sprijină eforturile continue de combatere a corupției ale Guvernului României și ale organelor de urmărire penală. Din perspectiva noastră, este decisiv ca activitatea diferitelor instituții care sprijină, protejează și dezvoltă statul de drept – ca de ex. ANI, CSM, DNA, Ministerul Public sau Curtea Constituțională – să se desfășoare fără presiune politică și neîngrădit”, a precizat Andrea Stohr.

Olanda „urmărește cu îngrijorare” amendamentele la Codul Penal care dau imunitate parlamentarilor

Ambasada Olandei la București a precizat, miercuri, la solicitarea Mediafax, că urmărește cu îngrijorare amendamentele la Codul Penal prin care Camera Deputaților a scos președintele și parlamentarii din categoria funcționarilor publici.

„Ambasada Regatului Țărilor de Jos urmărește cu îngrijorare amendamentele (la Codul Penal, n.r.) și așteaptă evoluțiile viitoare”, se arată în răspunsul misiunii diplomatice.

Martin Harris, „îngrijorat de această problemă”

Ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, s-a declarat îngrijorat în ceea privește proiectul de modificare a Codului Penal adoptat de Parlament, el considerând că ANI și DNA sunt motorul reformei în viața publică în România și că este important să fie sprijinite inclusiv de politicieni.

Întrebat de jurnaliști ce poziție are față de legea de modificarea a Codului Penal, prin care parlamentarii și președintele sunt scoși din categoria funcționarilor publici și nu mai pot fi anchetați pentru o serie de infracțiuni, Martin Harris a spus că este „îngrijorat de această problemă”.

Comisia Europeană: Vom avea o poziție detaliată

Poziția CE privind amendamentele la Codul Penal din România va fi reflectată în raportul MCV din luna ianuarie, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt Mark Gray, adăugând că oficialii de orice fel trebuie să se supună regulilor referitoare la corupție și conflict de interese.

„Nu am văzut legea care a fost votată ieri seară (marți, n.r.) în Parlamentul României (….) Nu vom comenta pe marginea unor cazuri individuale sau părți din această lege. Dar e important de spus că atunci când vine vorba de chestiuni precum conflictul de interese și integritate, acestea sunt acoperite, împreună cu aplicarea regulilor în materie de corupție, în cadrul MCV și vor fi abordate în următorul raport pentru România, care urmează să fie adoptat de către Comisie luna viitoare. Aceste chestiuni vor fi atinse și acesta (raportul MCV) va fi cadrul în care Comisia Europeană va avea o poziție detaliată”, a precizat Mark Gray, la briefingul de presă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului