Prima pagină » Știri » Tăriceanu: Instituțiile judiciare pot să ancheteze, dar nu trebuie să schimbe majorități și guverne

Tăriceanu: Instituțiile judiciare pot să ancheteze, dar nu trebuie să schimbe majorități și guverne

Tăriceanu: Instituțiile judiciare pot să ancheteze, dar nu trebuie să schimbe majorități și guverne
Tăriceanu: Instituțiile judiciare pot să ancheteze, dar nu trebuie să schimbe majorități și guverne

„Am constatat cu îngrijorare că, în ochii Direcției Naționale Anticorupție, primul-ministru al României, domnul Victor Ponta, a devenit suspect chiar în ziua în care noul PNL a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, fără speranța rezonabilă ca aceasta să întrunească o majoritate în Parlament. Ca și în vara anului 2012, instituțiile judiciare par să intervină din nou cu mijloace represive într-un proces politic democratic. Constat că această îngrijorare a fost împărtășită de un număr din ce în ce mai mare de oameni politici, jurnaliști și reprezentanți ai societății civile”, susține președintele PLR, într-o declarație de presă transmisă de formațiunea politică.

Tăriceanu adaugă că „îngrijorarea s-a transformat în surprindere” atunci când președintele Klaus Iohannis a cerut demisia premierului Victor Ponta.

„Îngrijorarea s-a transformat în surprindere atunci când domnul Klaus Iohannis, președintele României, a cerut demisia șefului Guvernului. Ar fi potrivit ca domnul Iohannis să-și amintească că în toamna anului trecut a cerut votul concetățenilor săi în timp ce era trimis în judecată. Peste șase milioane de cetățeni i-au acordat atunci prezumția de nevinovăție și l-au ales ca președinte al României. S-ar cuveni ca domnul Iohannis să le imite exemplul și să-i acorde domnului Ponta aceeași prezumție. Altfel, mandatul său ar fi pus definitiv sub semnul partizanatului politic”, continuă el.

Tăriceanu mai spune că „România este acum pe un drum bun: avem o creștere economică solidă, printre cele mai mari din Europa, avem o agendă de măsuri economice liberale, incluse în noul Cod Fiscal, cu efecte care se fac deja simțite pentru români”. „Toate acestea au fost posibile și pentru că am avut – pentru prima dată în mulți ani – o coaliție de guvernare care a putut să își facă datoria fără blocaje politice din partea Președintelui și fără certuri politice permanente. În aceste zile, nu trebuie să ne întoarcem din nou la instabilitate politică, la guverne făcute pe genunchi cu aceeași oameni incompetenți din cabinetele Boc”, susține el.

„Trebuie despărțite apele: instituțiile judiciare pot să ancheteze, dar nu trebuie să schimbe nici majorități parlamentare și nici guverne. În caz contrar, democrația în România ar fi doar o lozincă și ne-am întoarce la perioada de instabilitate politică și conflicte, pe care am lăsat-o în urmă acum șase luni”, menționează liderul PLR.

Tăriceanu spune că prim-ministrul Victor Ponta „se bucură în continuare de întregul sprijin al liberalilor rămași fideli atât valorilor liberalismului, cât și votului popular masiv din 2012”.

„Considerăm că o eventuală răsturnare a guvernului pe cale judiciară ar fi cea mai gravă încălcare a statului de drept, a principiului separației și echilibrului puterilor în stat din ultimii 25 de ani. Democrația nu ar mai fi atunci, în România, decât o formă fără fond. Datoria noastră în acest moment și în fața unor astfel de amenințări este ca să apăram statul de drept, democrația și, mai ales, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”, declară Călin Popescu-Tăriceanu.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârșit în perioada în care era avocat.

De asemenea, DNA a cerut Camerei Deputaților avizarea urmăririi penale pe numele premierului și pentru conflict de interese.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis, vineri, să trimită solicitarea în cazul lui Victor Ponta la Comisia juridică, aceasta urmând să informeze când întocmește raportul, termenul maxim fiind de două săptămâni, a precizat secretarul Camerei Ion Ciolacu.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, vineri, că, în condițiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o „situație imposibilă” pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.

Ulterior, premierul Victor Ponta a anunțat că respectă poziția publică a președintelui Klaus Iohannis, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament și numai Parlamentul îl poate demite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Cornelia, dansatoarea maneliștilor, apariție neașteptată alături de soțul ei la piscină. Cum arată la 57 de ani în costum de baie
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Adevărul din spatele calvarului trăit de Andreea Sasu, iubita lui Philipp Plein! A făcut 10 operații în doar trei luni. Ce intervenție estetică i-a provocat infecția care a dus-o la un pas de septicemie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
O pictură veche de 400 de ani a surprins liliecii mâncând păsări înainte ca știința să o facă